Ziar de Cluj a pornit un demers prin care își dorește să încurajeze tânăra generație să își exprime liber opiniile pe diverse teme (cultură, istoria și actualitatea orașului, diferite probleme care îi privesc direct), oferindu-le tinerilor posibilitatea de a-și publica textele în ziarul nostru. Elevii de la Colegiul Național „George Barițiu”, sub coordonarea profesorului de istorie Vladimir Bogosavlievici, au fost deschiși acestei provocări, Sonia Lujerdean trimițându-ne un material despre hoștezeni, grădinarii de odinioară ai Clujului, care au chiar și un muzeu dedicat lor, în zona centrală a orașului:
Hoștezenii relevă o comunitate originală a clujenilor, fiind numită „hostati” de către maghiari și ,,hoștezeni” de către români. Termenul de ,,hoștezean” apare scris pentru prima dată în documente în anul 1264: ,,Tria loca curiarum que houstadt dicuntur”, semnificând ,,trei parcele numite houstadt”.
În limba germană, ,,Hochstadt” desemnează o suburbie a unui oraș; ,,Hofstadt” înseamnă oraș cu grădini sau gospodărie țărănească. Există mai multe ipoteze referitoare la originea hoștezenilor. Una dintre ele, referitoare la originea germană a denumirii acestei populații, ne poate indica faptul că strămoșii lor au fost sașii colonizați în Cluj de principele Ștefan (István), regele Ștefan V (1270-1272). Acei sași locuiau în afara zidurilor cetății, deși aveau totuși protecția zidurilor orașului medieval Cluj în caz de pericol. Era o populație germanică, beneficiară a dreptului saxon, deși nu toată populația era formată din saxoni. De aici provine și denumirea de ,,sas” în limba română, de la germanul ,,Sachsen”.
O altă ipoteză se referă la principele ardelean născut la Cluj, Ștefan (István) Bocskay, care a colonizat în părțile clujene oștenii săi, numiți haiduci (,,hajdú” în limba maghiară), originari din pusta maghiară, din zona Hajdú. Din amestecul lor cu populația săsească ar fi luat naștere hoștezenii. ,,Hajdú”, în limba maghiară, nu are aceași semnificație cu ,,haiduc” din limba română; în limba maghiară are sensul de hăitaș de animale.
Hoștezenii au avut un statut de orășeni agricultori și se ocupau mai ales cu legumicultura. Această ocupație le-a adus un prestigiu aparte, produsele lor fiind de o calitate superioară și foarte apreciate de cumpărătorii din piețele clujene. Hoștezenii au preluat unele metode de la grădinarii bulgari care au poposit pe meleagurile Clujului în secolul al XIX-lea. O dovadă clară a prezenței unei populații de bulgari la Cluj este numele unui cartier clujean, situat în partea de nord-est a orașului, cartierul Bulgaria. Grădinarii bulgari sunt recunoscuți pentru priceperea lor în domeniul legumiculturii.
Hoștezenii erau mândri de statutul lor de cetățeni ai Clujului și aveau un port popular specific, mult influențat de portul popular al maghiarilor din județul Sălaj. În costumele lor populare apar și unele elemente din portul popular german, dar prepondrent este cel specific zonei Sălajului. Femeile purtau rochii cu picățele, fustă cu multe pliuri, batic și cizme. Bărbații aveau haine de postav cu șnur negru sau albastru, o pălărie care avea pe ea un spic de grâu și, de asemenea, cizme.
Un rol deosebit pentru păstrarea în amintirea clujenilor, și nu numai, a hoștezenilor, îl are avocatul Bányai Jóysef, fiu de hoștezeni, care a organizat un muzeu al acestei comunități. Muzeul este amenajat în turnul din dreapta (est) al bisericii reformate din orașul de jos, biserica vizavi de Regionala CFR.
Muzeul este organizat pe trei etaje și reliefează o gospodărie hoștezeană cu traiul său specific. La primul etaj este amenajată o bucătărie tipică pentru această comunitate, cu un ,,kredenc” verde, adică un dulap în care se ține vesela. Într-o casă de hoștezeni existau două bucătării: una mică și una mare, în care se și dormea; de asemenea, era și o bucătărie de vară, în curte. În această bucătărie mai există și un dulap cu sertare, în care se țineau ștergarele, numit ,,kaszten”. Pereții sunt decorați cu pânze pe care sunt cusute diferite mesaje în versuri. De asemenea, se observă celebrele coșuri pentru zarzavaturi, cu care se mergea la piață.
La al doilea nivel este amenajat un dormitor cu un pat, cu pânze pe pereți și cu fotografii, un dulap, o masuță și un cuier.
La ultimul etaj al muzeului se poate viziona un film documentar despre viața acestor grădinari, dar care încă nu are traducere în limba română. Tot la acest nivel sunt o serie de fotografii care ilustrează viața hoștezenilor, dar și șocul suferit în perioada când au fost deposedați de case și terenuri.