Sanatate

Hipertensiunea, boala tacuta din umbra

Fiecare al patrulea roman adult are valori ale tensiunii arteriale prea ridicate. Fata de cei cu valori normale, persoanele hipertensive au o proibabilitate de trei ori mai mare de a suferi un infarct miocardic, de cinci ori mai mare de a dezvolta insuficienta cardiaca si de opt ori mai mare de a avea un accident vascular cerebral.

Hipertensiunea arteriala este definita ca fiind cresterea constanta a presiunii (tensiunii) arteriale sistolice (numar prea mare) peste 140 si/sau a presiunii (tensiunii) diastolice (numarul mai mic) peste 90. Desi nu da nici un simptom premergator (tocmai de aceea se numeste “boala tacuta din umbra”), cresterea valorilor tensiunii arteriale produce modificari progresive ale vaselor de sange, pana ce apare cu brutalitate primul semn – un accident vascular cerebral sau un infarct.

Care este cauza cresterii tensiunii arteriale? Intr-un numar redus de cazuri, este vorba de anumite tipuri de tumori sau de anumite boli ale rinichiului; in 90 % din cazurile de hipertensiune insa, nu se poate gasi nici o cauza. Acest tip de hipertensiune se numeste hipertensiune esentiala.

Urmatorii factori contribuie la aparitia hipertensiunii esentiale:

–    Ingestia crescuta de sare. Poate va surprinde sa aflati ca hipertensiunea este o raritate pentru 80 % din populatia globului. In zonele respective, ingestia de sare este foarte scazuta, iar obezitatea este o exceptie. Oamenii acestia sunt activi, iar alimentatia lor este formata in majoritate din produse bogate in fibre si sarace in grasime. In schimb, in regiunile in care ingestia de sare este crescuta (Japonia, de pilda), boala hipertensiva este epidemica, afectand aproximativ jumatate din populatie. Romanii consuma in medie 10-20 g de sare pe zi; asta inseamna 2-4 lingurite de sare sau aproximativ de 10-20 de ori cantitatea necesara.
–    Obezitatea. Aproape toti cei care au un exces ponderal semnificativ vor suferi in cele din urma de hipertensiune. Este doar o chestiune de timp.
–    Placile ateromatoase arteriale. Acestea ingusteaza si astupa lumenul arterial, fortand organismul sa mareasca presiunea de circulatie a sangelui pentru a se putea asigura tuturor celulelor necesarul de oxigen si substante nutritive.
–    Estrogenul. Acest hormon, care se gaseste in pilulele folosite in scop anticonceptional sau pentru ameliorarea simptomelor menopauzei, are si un efect de retinere a sarii in organism. Aceasta duce la retentia excesiva de fluid, ceea ce determiona cresterea tensiunii arteriale.
–    Alcoolul. Studiile efectuate au demnostrat ca ingestia de alcool este raspunzatoare de 5-15 % din totalul cazurilor de hipertensiune obisnuita (esentiala).

De ce consuma romanii atat de multa sare? Este greu sa ocolesti sarea cand mananci. Aproximativ trei sferturi din sarea pe care o consumam provine din alimente semipreparate sau din gustari. Este foarte usor sa-ti dezvolti gustul pentru sare, alimentele si gustarile sarate facandu-si cu prisosinta datoria in acest scop.

In legatura cu tratamentul hipertensiunii, au fost sintetizate o serie de medicamente. Unele dintre ele sunt indispensabile in situatii de urgenta. Majoritatea dau rezultate rapide, de unde si popularitatea de care se bucura in randul bolnavilor. Dar o privire mai atenta asupra lor dezvaluie insa unele aspecte nelinistitoare: medicamentele nu vindeca hipertensiunea, ci doar ajuta la tinerea ei sub control; au efecte secundare neplacute, printre care oboseala, depresia si scaderea apetitului sexual; ele nu exercita nici un fel de protectie fata de ateroscleroza coronariana (astuparea arterelor inimii); de fapt ele pot favoriza ateroscleroza, diabetul si artrita gutoasa.


Ce alternative ne raman?
Efectuarea de modificari simple in alimentatie si in modul de viata este in masura sa readuca la normal valorile tensionate in majoritatea cazurilor de hipertensiune esentiala, in decurs de cateva saptamani, si acestea in conditiile renuntarii la medicamentele antihipertensive:

–    reducerea sarii din alimentatie;
–    scaderea in greutate ;
–    adoptarea unui regim alimentar bogat in fibre si sarac in grasime;
–    excluderea alcoolului din dieta;
–    adoptarea exercitiului fizic regulat.

Atentie! Cei care folosesc medicamente antihipertensive nu trebuie sa-si asume competenta de medic si sa modifice dozele sau sa opreasca cu de la sine putere administrarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *