Datorate virusurilor, hepatitele virale reprezinta inflamatia ficatului, ale carui celule distruse nu-si mai pot indeplini in totalitate functiile.
Hepatita virala este o boala cu evolutie indelungata, 1-2 luni. In principal exista 5 tipuri: A, B, C, D si E, datorate unor virusuri diferite.
Cauzele. Virusul A este responsabil de hepatita A, cea mai inofensiva si cea mai frecventa, a carei transmitere se face prin consumul alimentelor, in special al fructelor de mare, si al apei poluate cu fecalele persoanelor infectate. Perioada de incubatie este intre 2-6 saptamani. Hepatita A se intalneste in primul rand in tarile in curs de dezvoltare. Deci, cei care calatoresc in aceste regiuni pot sa o contracteze. Cu cat nivelul igienei unei tari e mai ridicat, cu atat mai reduse sunt riscurile de infectie cu virusul hepatitei A. Totusi epidemii pot surveni intotdeauna, de exemplu in cazul conflictelor armate sau in urma catastrofelor naturale.
Virusul B este responsabil de hepatita B, mai putin inofensiva decat hepatita A, deoarece ea se poate prelungi mai mult de 6 luni si se poate croniciza (in medie intre 3-5 % dintre cazuri). El se transmite pe cale sexuala si pe cale sanguina. De asemenea, virusul se mai poate transmite in timpul sarcinii prin intermediul placentei de la femeia insarcinata la copil. Perioada de incubatie este, in general, de 45-90 de zile. Hepatita B este o boala foarte frecventa; ea afecteaza cca 300 milioane de persoane in intreaga lume!
Virusul C, responsabil de hepatita C, se aseamana cu virusul hepatitei B atat prin modul de transmitere (sexuala, sanguina si transpalcentara), cat si prin riscul cronicizarii bolii. Descoperit la sfarsitul anilor 1980, virusul hepatitei B a fost izolat pentru prima data in 1995.
Virusurile D si E, responsabile de hepatitele D si E, au fost descoperite dupa virusul A, B, si C. Virusul D este asemanator virusului C si virusul E virusului A. Virusul D nu se poate dezvolta decat la o persoana care are sau a avut o hepatita B. Virusul E a fost identificat in 1988; el a stat la originea unor epidemii in mai multe regiuni ale lumii.
Si alte virusuri pot afecta ficatul: virusul mononucleozei infectioase, citomegalovirusul, virusul rubeoloi si al febrei galbene.
Simptomele. Oricare ar fi virusul in cauza, hepatita poate trece neobservata. Riscul rezida deci in faptul ca persoanele infectate transmit boala anturajului, fara sa o stie. Cel mai frecvent insa, hepatita debuteaza prin semne care ne fac sa ne gandim la o gripa, adica cu febra, astenie marcata, cefaleee si stare de curbatura (temperatura).
Dupa o saptamana apare coloratia galbena a pielii si al albului ochilor (sau icter). Bolanavii constata ca urinele sunt inchise la culoare, iar scaunele anormal de deschise la culoare. Bolnavii mai prezinta astenie fizica, lipsa a poftei de mancare si greata. In general, hepatita virala se vindeca spontan. In afara asteniei fizice care poate persista mai multe luni, nici un alt inconvenient nu se instaleaza pentru timp indelungat. Dupa vindecare, ficatul e din nou functional, in intregime, celulele distruse fiind regenerate. Nu e necesar nici un regim special.
Complicatiile in hepatita A sunt cu totul exceptionale. In schimb, riscul de trecere intr-o forma cronica e mult mai mare pentru hepatitele B, C, D si E cu persistenta simptomelor si a modificarilor probelor sanguine timp de mai mult de 6 luni. Riscul acestor hepatite cronice rezida in faptul ca pot evolua spre o ciroza hepatica dupa o perioada de timp mai mult sau mai putin indelungata si pot conduce la aparitia unui cancer hepatic.
Din fericire insa, o hepatita cronica se poate vindeca si spontan. In cazuri foarte rare hepatita poate imbraca brusc o forma extrem de grava; in aceasta situatie vorbim de o hepatita fulminanta. In cateva zile se produce o distrugere masiva a ficatului, aceasta putand determina moartea.
Diagnosticul este confirmat prin identificarea virusului in sange sau a anticorpilor produsi de organism impotriva virusului (tesutul serologic). In cazul hepatitelor D si E diagnosticul se stabileste prin excluderea celorlalte tipuri. Pe de alta parte, dozarile din sange ale unor enzime hepatice numite transaminaze arata o crestere importanta a acestora. Aceasta crestere reprezinta dovada ca celulele ficatului sunt lezate.
Tratamentul. In formele inofensive, sunt recomandate doar repausul si o alimentatie echilibrata. E absolut sa se evite alcoolul si medicamentele toxice pentru ficat. Vindecarea e anuntata de eliminarea de catre bolnav dintr-o data a unei mari cantitati de urina. In formele cronice, se prescriu medicamente antivirale. In cazul complicatiilor se are in vedere, cateodata, transplantul de ficat.
Vaccinurile. Exista 2 vaccinuri care asigura o protectie perfecta impotriva hepatitelor virale A si B; pentru hepatita A: 2 injectii la interval de o luna cu rapel dupa 6 luni si dupa un an, apoi la fiecare 10 ani. Pentru hepatita B: 3 injectii la interval de o luna cu rapel dupa un an si apoi la fiecare 5 ani.
Aceste vaccinuri sunt recomandate in special persoanelor expuse la infectii (personal medical, heterosexuali si homosexuali cu numerosi parteneri), precum si celor care calatoresc in zonele cu risc (Africa, Asia, America de Sud). Dar ca masura de precautie toata lumea isi poate face vaccinul.
Profilaxia. Pentru a evita sa te imbolnavesti de hepatitele A si E, trebuie sa te speli cu atentie pe maini, si sa nu bei decat apa potabila. Pentru a evita imbolnavirea cu hepatitele B, C si D, trebuie respectate regulile preconizate in lupta impotriva SIDA si a bolilor cu transmitere sexuala: folosirea prezervativului, utilizarea intotdeauna a seringilor de unica folosinta.