Alin Câmpean, comandatul Poliției Dej, a fost eliberat astăzi din funcția de conducere, ca urmare a dezvăluirilor Ziar de Cluj și a anchetei Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj. Înainte de a parcurge informarea oficială a IPJ Cluj, haideți să lămurim câteva aspecte:
– s-a mințit cu privire la cheful de la cabana de pe Valea Tărpiului și s-a transmis că poza era de anul trecut, din septembrie;

– Alin Câmpean a participat la numeroase întruniri în perioada stării de urgență, la un faimos restaurant din DEJ care era închis pentru ”oamenii de rând”, alături de tovarășii lui despre care DUMITRU Coarnă spunea la TV ca sunt afaceriști cu cazier curat (ahahahahaha);
– în dimineața următoare perchezițiilor din dosarul Pești la Dej, Alin Câmpean a fost vizitat de către avocatul proxentului Călin Man pentru a afla ce s-a declarat la audieri, aspect care a fost adus la cunoștința procurorului de caz care instrumentează cercetările în dosarul respectiv;
– s-a mințit și cu privire la vizita respectivă, pe motiv că avocatul a venit în audiență la Câmpean pentru a formula o cerere în probațiune pe un dosar care era ÎNCHIS încă de anul trecut;
Așadar, în urma reluării anchetei de la Control Intern, cei de la IPJ Cluj au luat decizia de a-l elibera din funcție pe Alin Câmpean, tovarășul adjunctului IPJ Cluj – Constantin ILEA.
„Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:
Urmare a cercetării disciplinare a unui ofițer din cadrul Poliției Municipiului Dej, a fost dispusă sancționarea disciplinară a acestuia cu măsura ,,trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, conform art.58, lit.d, din Legea 360/2002 privind sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor. Sancțiunea disciplinară a fost dispusă azi, 13 mai 2020, prin Dispoziția Șefului Inspectoratului*. În cadrul cercetării disciplinare efectuate, s-a stabilit că polițistul a încălcat norme ale Codului de etică și deontologie profesională, precum și aspecte ce țin de îndatoririle profesionale ale polițistului, stabilite prin Legea 360/2002 privind Statutul polițistului”, arată cei de la IPJ Cluj.
*L-am criticat pe Mircea Rus, comandantul IPJ Cluj, pentru prima anchetă internă. Îl felicităm astăzi pentru că a reluat cercetările și a decoperit ADEVĂRUL.