In vizor

Guvernu Cîțu încalcă legea și suferă de secretomanie: Avocatul Poporului cere Guvernului să explice de ce hotărârile CNSU nu au fost publicate în Monitorul Oficial

Scris de 128

Avocatul Poporului, Renate Weber, îi cere premierului Florin Cîţu să-i comunice motivele pentru care cele 20 de hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de la începutul anului 2021 până în prezent nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

“Având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial este o condiţie de intrare în vigoare a unui act normativ şi că prin această operaţiune se asigură accesul publicului la conţinutul acestuia, vă rugăm să ne comunicaţi motivele de fapt şi de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 şi până în prezent nu au respectat condiţia publicării în Monitorul Oficial şi pe de altă parte anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr. 12/2021, nr. 13/2021 şi nr. 14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro şi stirioficiale.ro”, prevede solicitarea postată, marţi, pe site-ul Avocatului Poporului.

Conform acesteia, deşi conform legii publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, hotărârile adoptate de CNSU de la începutul anului şi până în prezent, având ca obiect fie starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat regimul publicităţii actului normativ.

Avocatul Poporului menţionează că s-a sesizat din oficiu pe această temă.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Politica
    Fără nicio legătură cu cerințele de intrare în spațiul Schengen, capacitatea tehnică a României de a proteja frontierele UE, cele politice privind independența și eficiența Justiției, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania bagă placa orbanistă cu ”românii e răi și nu merită” prin gard
  • Acum 2 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: ”Sunt interese foarte mari ca România să rămână fără fabrici de medicamente”
  • Acum 16 hours FOTOGRAFILA
    HEI-RUP-BUM! Să aibă Boc dăluța lui, chiar dacă prost pusă, să se cocoațe cu un discurs pe Tricolor de 1 Decembrie. Treptele din fața Teatrului Național, mizerie de lucrare
  • Acum 16 hours Jos palaria
    ÎN SFÂRȘIT, SPORTIVITATE ȘI LA CLUJ-NAPOCA: Foști jucători de la CFR, “U” și Sănătatea au jucat într-un meci caritabil pentru fiul lui Casian Miclăuș
  • Acum 21 hours Politica
    Clujul OSĂ aibă (fin nou) un nou spital. Ministrul Sănătății: ”Anul viitor vom avea proiectele detaliate”
  • Acum 22 hours Din oras
    Un neterminat de 16 ani a băgat în spital un bărbat de 38 ani
  • Acum 22 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Meci caritabil pentru Tiago, băiatul unui fost jucător al CFR. Veterani ai feroviarilor, de la „U” și Sănătatea joacă pentru el
  • Acum 1 day In vizor
    Antreprenorul Tudor Galoș, ȘOCAT de prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca
  • Acum 1 day General
    Acțiune de salvare din traseul Piatra lui Lucaci-Tarnița
  • Acum 2 days Eveniment
    Cămătari din Cluj prinși de Poliție: Cereau înapoi sume de 8 ori mai mari, au agresat și amenințat un martor
  • Acum 2 days Politica
    Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste
  • Acum 2 days In vizor
    Consiliul Elevilor Cluj cere demisia directoarei care a angajat un fost interlop să predea copiilor: ”Lipsă de empatie față de elevi”
  • Acum 2 days Vocea ta
    IEȘIREA DIN CRIZA IZOLĂRII POST-COVID. Mircea Miclea: ”Creativitatea și inovația necesită proximitate (…) trebuie să începem să ne refacem coeziunile, acelea pe care le putem reface, cu niște prieteni foarte buni, cu vecinii, cu familia”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE