Afacerea zilei

Grup Energoinstal, profit de 1,2 milioane euro, în urmă cu doi ani. Compania este un reprezentant important al pieței de instalații în construcții

Grup Energoinstal Cluj, obiect de activitate lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, a avut, în 2019, venituri totale în valoare de aproape 9,5 milioane euro, față de 15,8 milioane euro în anul 2018. Și în anul 2017, cifra de afaceri a fost mai mare decât cea din 2019, mai exact 12,5 milioane euro. Cifra de afaceri din 2018 a fost cea mai mare din ultimii 20 de ani de activitate.

În anul 2018, Grup Energoinstal a avut și cel mai mare profit din ultimii 20 de ani: peste 1,5 milioane euro. În schimb, în urmă cu doi ani, profitul net declarat de compania clujeană a fost de aproape 1,2 milioane euro. În 2017, profitul net a fost în valoare de 730 mii euro.

Numărul de angajați pe care îi avea Grup Energoinstal în urmă cu doi ani a fost de 118. În urmă cu trei ani, numărul de salariați era de 106.

Grup Energoinstal este administrată de George Dan Ciubăncan, Emil Traian Vlad și Dan Ciubăncan.

Fondată în 1998, compania Grup Energoinstal SA este recunoscută astăzi ca un reprezentant de marcă al pieţei de instalaţii în construcţii din Nord-Vestul României. Grup Energoinstal SA Cluj-Napoca s-a specializat și a dobândit o notorietate certă în realizarea instalațiilor complexe pentru clădiri de birouri clasa A, hale industriale și comerciale și construcții rezidențiale.

Potrivit site-ului companiei, pentru a genera o calitate corespunzătoare subansamblelor încorporate în instalaţiile realizate de Grup Energoinstal s-a procedat la înfiinţarea şi amenajarea în cadrul societăţii a unei linii de producţie pentru produse preasamblate cu efecte evidente asupra calităţii sistemelor de instalații executate şi a productivităţii muncii.

Patru firme sunt conectate direct de Grup Energoinstal: Energosistem SRL Cluj-Napoca (obiect de activitate comerț cu ridicata al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire, deținută de Miron Mircea Costin, Dan Ciubăncan și Emil Traian Vlad), GNC Automatizări Industriale SRL Cluj-Napoca (activități de realizare a softului la comandă, deținută de Dan George Ciubăncan), The Club Transilvania SRL Cluj-Napoca (activități de consultanță pentru management și afaceri) și Emco Energy Alba Iulia (producție de energie electrică).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *