Politica

Grof Klaus ne-a indicat să nu boicotăm Austria, că și austriecii ”e” oameni și ”n-are” nimic cu noi. ”Â-mi cer scuze la domni grofi”, dar peste 50% dintre austrieci susţin veto-ul ţării lor în cazul aderării României la Schengen

Scris de 530

Majoritatea populaţiei austriece sprijină refuzul Vienei de a accepta aderarea României şi Bulgariei la Schengen, cei mai mulţi dintre susţinători fiind alegători ai conservatorilor aflaţi la putere (OeVP) şi ai partidului naţionalist FPOe, relevă un sondaj de opinie citat duminică de presa din Austria, transmite News.ro.

  • Astfel, 52 la sută dintre cei chestionaţi au spus că aprobă decizia blocării României şi Bulgariei la Schengen, iar 34 la sută au declarat că nu sunt de acord.
  • Veto-ul pentru Schengen este cel mai mult aprobat de votanţii OeVP şi FPOe.

Pe de altă parte, sondajul confirmă că naţionalişii din Partidul Libertăţii (FPOe) se bucură de cea mai mare popularitate şi au depăşit partidele tradiţionale austriece. De altfel, conservatorii cancelarului Karl Nehammer se află abia pe locul al treilea în preferinţele electoratului. Cu 26 la sută, Partidul Libertăţii se află pe primul loc, devansându-i pe social-democraţii din SPOe, cotaţi cu 24 la sută, şi pe conservatorii din OeVP, care au 22 la sută.

NEOS, un partid cu orientare liberală, relativ nou în peisajul politic austriac, şi Verzii, care sunt parteneri minoritari la guvernare, se află pe locul patru, la egalitate, cu 11 procente.

În prezent, partidul extremist MFG, care îi reuneşte pe antivaccinişti şi pe susţinătorii teoriilor conspiraţiei, ar avea o pondere de trei procente şi ar rata astfel intrarea în Consiliul Naţional (camera inferioară a Parlamentului austriac).

Potrivit sondajului, tendinţa de creştere a FPOe continuă, în timp ce SPOe a coborât pe locul doi. Motivul pentru aceasta este, probabil, atitudinea şovăielnică în ceea ce priveşte problemele legate de azil şi Schengen. Ultima dată când SPOe s-a clasat sub 25 la sută a fost în vara anului 2021, precizează instituţia de sondare a opiniei publice.

Dacă ar avea loc alegeri pentru funcţia de cancelar, Karl Nehammer s-ar menţine în frunte, cu 30 de procente rată de aprobare, clasându-se în faţa liderului FPOe, Herbert Kickl, care este cotat cu 25 la sută din intenţiile de vot. Liderul SPOe, Pamela Rendi-Wagner, a rămas în urma lui Kickl pentru prima dată din octombrie 2021, având 22 la sută din intenţiile de vot. La mare distanţă se află liderul NEOS, Meinl-Reisinger (12 la sută) şi omologul său de la Verzi, actualul vicecancelar Werner Kogler (10 la sută).

Însă dacă guvernatorul din Burgenland (cel mai estic land al Austriei, care se învecinează cu Ungaria – n.r.), social-democratul Hans Peter Doskozil, ar candida la Cancelarie, situaţia ar fi diferită. În acest caz, Doskozil ar fi pe primul loc, cu 31 la sută din intenţiile de vot, urmat de actualul cancelar Karl Nehammer (25 la sută) şi liderul Partidului Libertăţii, Herbert Kickl (21 la sută). Potrivit studiului sociologic, Doskozil, în calitate de candidat al social-democraţilor la funcţia de cancelar, ar recupera pierderile pe care centru-stânga le-a avut în rândul alegătorilor de centru care s-au dus spre dreapta, precum şi în rândul alegătorilor indecişi.

În dezbaterile despre Schengen, social-democraţii austrieci au avut o atitudine ezitantă, unii dintre politicienii de vârf ai partidului criticând guvernul, în timp ce lidera partidului, Pamela Rendi-Wagner, a fost de acord cu blocarea României şi Bulgariei. Şi Doskozil l-a criticat pe ministrul de interne, dar pentru a-i reproşa că nu a fost suficient de ferm şi nu a cerut controale mai eficiente la graniţele Bulgariei. În ceea ce-i priveşte pe Verzi, care se află la guvernare, ei s-au exprimat împotriva blocării deciziilor la nivelul UE.

Sondajul de tip „Austria Trends” (tendinţe – n.r.) a fost efectuat de institutul „Peter Hajek” la comanda agenţiei de presă APA şi a postului de televiziune ATV. Au fost intervievate online şi telefonic 800 de persoane cu vârsta de peste 16 ani, între 12 şi 15 decembrie, iar marja de eroare este de plus/minus 3,5 procente.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Eveniment
    Sindicatele din educație continuă greva și săptămâna viitoare: Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în educație. Nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie
  • Acum 7 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE