In vizor

GREVĂ JAPONEZĂ pe timp nelimitat la Ministerul Muncii. Acțiuni de protest și la Cluj: „De când a preluat mandatul, Violeta Alexandru nu a înțeles decât să denigreze angajații și să-i supună unor critici publice”

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii a declanșat, luni, grevă japoneză pe timp nelimitat, din cauza absenței dialogului cu ministrul Violeta Alexandru şi denigrarea angajaţilor de către şeful instituţiei.

„Pe fondul lipsei dialogului între organizația noastră, Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii și ministrul Muncii, doamna Victoria-Violeta Alexandru, în urma consultării membrilor noștri, luni 19 Octombrie vom recurge la forma de protest de tip – GREVĂ JAPONEZĂ – pentru a semnala situația deosebită în care ne aflăm, situație provocată de denigrarea continuă a angajaților instituțiilor din M.M.P.S., denigrare venită chiar de la actualul ministru.

Altfel, doamna ministru Victoria-Violeta Alexandru ar trebui să înțeleagă că nu lipsa de neimplicare a funcționarilor din instituțiile M.M.P.S. a dus la problemele generate în sistem, ci o serie de lipsuri de natură logistică și organizatorică înregistrate la toate nivelurile, generate de nepunerea în aplicare a unor prevederi legale aflate deja în vigoare, sau de neadaptarea unor măsuri legislative noi la situația prezentă, care să faciliteze desfășurarea cat mai eficientă a activității acestor instituții”, arată reprezentanții Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii. 

Recent, ministrul Muncii și Protecției Sociale a declarat public că Inspecția Muncii trebuie desfiinţată şi reînfiinţată cu o altă organigramă şi cu organizarea de concursuri pentru posturile cheie. În acest context, Ministrul Muncii a acuzat indiferenţa angajaţilor din Inspecţia Muncii faţă de solicitarea autorităţilor de a intensifica controalele în ceea ce priveşte respectarea regulilor în contextul pandemiei.

Greva Japoneză la Cluj: „Ne simțim frustrați…”

Ziar de Cluj a luat legătura cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, însă reprezentanții ITM Cluj au refuzat să comenteze atât declarațiile ministrului Muncii, privind desființarea Inspecției Muncii și organizarea unei noi organigrame, modul în care își desfășoară angajații inspecției muncii activitatea, precum și acțiunea de protest declanșată în dimineața zilei de luni, prin care sindicaliștii au inițiat greva japoneză pe timp nelimitat. 

„Și noi suntem cu banderolele pe mâini, pentru că nu putem să întrerupem activitatea având în vedere faptul că este foarte multă muncă. Și atunci am găsit această metodă de a protesta împotriva a tot ceea ce doamna ministru al Muncii spune despre noi. De fapt, cea mai mare problemă pe care noi o avem este atitudinea aceasta denigratoare față de cei care muncim în Ministerul Muncii. 

 

În principiu, cei mai mulți angajați sunt din Casa Județeană de Pensii Cluj, precum și Casele locale de Pensii, deci și Turda. De asemenea, angajați din AJOFM și AJPIS. La acțiunile de protest, grevă japoneză, participă și angajații care nu fac parte din sindicat. La noi, la Casa de Pensii Cluj, toată lumea a fost de acord cu declanșarea acestei forme de protest. 

Cerem doar să fim lăsați să muncim. Pădure fără uscături nu este. Astfel, chiar dacă se găsește o problemă, o persoană care nu și-a făcut datoria, nu poți generaliza la fiecare dintre angajați care lucrează la nivel național. 

Bineînțeles că ne simțim frustrați: stăm la ore suplimentare foarte, foarte mult. 

Avem colegi care s-au pensionat, care au plecat din instituție, iar locul lor nu a fost luat de nimeni. 

Sunt tot mai multe situații de dat, tot mai multe dosare de făcut, tot mai multe probleme. 

Având în vedere că doamna ministru spune că noi nu lucrăm corect, că noi nu ne facem datoria, atât de mulți pensionari care să vină să ceară recalculări, situații pe care trebuie să le verificăm, să demonstrăm că pensiile lor sunt corecte, pentru asta îți trebuie timp”, a declarat pentru Ziar de Cluj Elena Popescu, liderul Sindicatului Muncă și Protecție Socială Cluj. 

De altfel, președintele SMP Cluj a ținut să precizeze că apelează la înțelegere din partea pensionarilor:

„Îi rugăm să ne înțeleagă. Să înțeleagă că suntem alături de dumnealor și datorită acestui fapt noi venim și sâmbăta, și duminica la muncă, ne facem datoria față de dumnealor. Avem nevoile noastre, doar să ne înțeleagă că și noi suntem oameni”, a adăugat liderul sindicatului Muncă și Protecție Cluj. 

„Și în Cluj, prin intermediul sindicatului care reunește colegii din pensii, șomaj și prestații sociale, într-adevăr, există o reacție și acolo.

Faptul că nu există dialog cu ministrul Muncii, e foarte important. Precum și faptul că dânsa, de când a preluat mandatul nu a înțeles decât să denigreze angajații din aceste instituții și să-i supună unor critici publice, înainte de a înțelege exact dificultățile sistemului și înainte de a avea deschidere spre identificarea unor soluții. Nu se poate funcționa pe principiul dai cu parul…

Am recurs la această formă de protest tocmai din cauza faptului că înelegem că segmentul de beneficiari cărora noi ne adresăm este un segment sensibil: adică pensionari, alocații, indemnizații, mai ales zona de implementarea șomajului tehnic, și atunci decizia noastră a fost spre respectul față de acești oameni care nu trebuie să fie afectați de neajunsurile sistemului. 

În aceste condiții, am înțeles să tragem un semnal de alarmă public, să ne exprimăm nemulțumirea. 
Sunt deciziile pe care le-am luat la nivel național în urma consultării colegilor. Pe mai departe, în funcție de reacția ministrului, reacția Guvernului în ansamblu, pentru că noi am adresat un document extrem de bine argumentat, cu dificultățile celor patru instituții care sunt în subordinea ministerului, atât prim-ministrului, cât și Parlamentului, atât Camerei deputaților, cât și Senatului, grupurilor parlamentare, de unde nu am avut nici un răspuns. 

Și atunci facem apel la normal. 

Întrucât orice ministru ar veni, că de obicei sunt numiți politic, nu poți închide dialogul cu organizația reprezentativă doar pentru că vrei tu, ca individ. Trebuie să comunici, pentru că asta-i ideea dialogului. Nu avem nici o reacție nici de la Guvern, nicid e la Parlament. 

Această acțiunea o vom desfășura pe timp nelimitat. Nu se va încheia astăzi. Vom continua cu această formă de protest până ce vom lua alte decizii în funcție și de reacțiile care vin din zona oficială”, au declarat reprezentanții Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii pentru Ziar de Cluj

Revenidcările formulate de sindicațiști vizează deblocarea posturilor vacante, asigurarea echipamentelor de lucru şi plata orelor suplimentare:

Dialog permanent cu ministrul Muncii. Încetarea atitudinii denigratoare a actualului ministru doamna Victoria-Violeta Alexandru, prin comunicarea agresivă şi lipsită de respect la adresa angajaţilor din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (case de pensii, agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, inspectorate teritoriale de muncă, agenţii judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială).

Deblocarea ocupării posturilor vacante. Avem un deficit major de personal, necorelat cu volumul şi complexitatea muncii ce duce la suprasolicitarea angajaţilor prin încărcarea cu atribuţii mult peste limita normală.

Asigurarea echipamentelor de lucru. Instituţiile se confruntă cu probleme de natură hardware&software. Concret, lipsesc echipamentele performante pentru buna desfăşurare a activităţilor. Aplicaţiile informatice sunt foarte greu actualizate, unele chiar neadaptate prin lipsa corelării acestora cu noile reglementări legislative.

Plata orelor suplimentare. Din cauza deficitului de personal suntem în situaţia în care acestea nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător şi nu mai poate fi respectată prevederea cu privire la acordarea repausului săptămânal de 48 de ore. Ne aflăm în imposibilitatea de a ne efectua concediile de odihnă

Sperăm ca prin această formă de manifestare, ministrul Muncii să se implice activ în rezolvarea revendicărilor și nu în defăimarea și criticarea angajaților, acțiuni ce nu conduc decât la decredibilizarea instituțiilor statului.

Un ministru trebuie să fie implicat în dialog permanent cu partenerii sociali și dedicat în activități de dezvoltare a ministerului, nu în activități de manipulare și dezinformare sperând prin acestea în creșterea propriei imagini publice”, se precizează în comunicat.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *