Editorial

Greu cu "Statul Paralel" pe scări, nu-i aşa, domnule Şică Mandolină?

Scris de 406

Ludovic Orban ne-a spus din ecran de la Realitatea Plus că asupra serviciilor de informații din România trebuie să existe ”un control civil” și a vorbit despre un pachet legislativ care ar urma să adapteze legislația în vigoare din 1991 la noile realități.

Încă președintele liberalilor a mai spus că serviciile de informații nu trebuie să se implice în partidele politice, instituții precum Parlamentul sau Guvernul ori în administrație. Că legislația privind serviciile de informații datează din 1991 și nu mai este în acord cu evoluțiile din societate sau ”cu ce se întâmplă astăzi în lume”.

Zău? Unde am mai auzit noi poveştile acestea? Că fiecare sfârşit de mandat care părea de nesfârşit ne aduce în urechi aceleaşi triste dezvăluiri, aceleaşi afirmaţii care, cu un an înainte erau negaţii.

Dar acum sunt afirmaţii – insidioase, voalate, aşa cum ne-au obişnuit aceşti viteji la spartul târgului care ne sunt politicieni; să nu se sară de tot calul, poate mai există o speranţă să priceapă iapa că i s-a ţesălat şaua. Căci “noile realităţi”, azi sunt acelea în care Mandolină şi camarila dispar (cum au dispărut şi alţii înaintea lui) din sinecurile politice în care el a ajuns acum 30 de ani (împreună cu frăţiorul), doar că tac-su era securist. Unul “controlat civil” de Nea’ Ceaşcă şi Partidul Suprem.

Că asta ne-a spus viitorul fost: că ce fain le-ar sta “serviciilor” să stea sub controlul “civil” al unui membru de partid. Despre care, la ora asta, habar nu am avea (nici noi, nici partidul de provenienţă) dacă e chiar de-al partidului sau infiltrat de-al nostru din popor. “Civil” ca tot ce mişcă-n afacerile, politica şi bugetele României.

Să vii după 30 de ani, ani petrecuţi numai în politică, să ni te plângi că “serviciile” funcţionează după o lege depăşită, e dovadă de mârlănie. De cămaşă mai aproape de piele, de funie strânsă la par, nu de înţelepciune politică şi de jurământ depus la fiecare învestire despre prosperitatea şi bunăstarea poporului român.

Porcul la troacă e extrem de tăcut, dar guiţă sfâşietor a sfârşitul lumii numai cu cuţitul la beregată.

Ar schimba legea, dar e cam târziu.

Şică Mandolină, beneficiarul tuturor sforăriilor “sistemului ticăloşit”, a preluat discursul lui Liviu Dragnea despre „statul paralel”. Cu declarații despre “forțe externe care s-ar implica în alegerile din PNL” şi „care folosesc instrumente nedemocratice”, sau care „sucesc mâini la spate”.

Adevărul este că pe Mandolină îl execută ai lui, cei din Partid, sătui de acordurile sale triste cu SecUSR PLUS, cu mijloacele pe care şi el le-a avut la îndemână şi le-a folosit cândva: controlul delegaţilor, controlul votului.

Nu contează cine votează, ci cine numără. Iar voturile sunt “Mane, Tekel, Fares”. “Numărat”, “Cântărit”, “Împărţit”.

Aşa că, dacă facem suficientă linişte vom realiza că fâşâitul acela care se aude dinspre DNA, DIICOT (sau ce altă instituţie controlată “civil” va primi “lucrarea”), nu vine de la închiderea unor dosare, ci de la deschiderea lor.

Păi, era frumos când fâşâitul îi era adresat adversarului politic, acum vine şi Orban să ne joace rolul de victimă al eroului care se luptă cu “statul paralel” şi, la final, află că ăla mic, negru, de respiră greu îi e viitorul?

S-a luptat Constantinescu cu “seviciile” până a fost învins şi s-a retras doar cu cerneală pe faţă. Dar măcar cu plodul nearestat.

S-a luptat Băsescu până s-a trezit colaborator al fostei Securităţi – deşi a fost unicul care a dezavuat-o într-un document public – şi cu familia decimată-n pârnaie. Inclusiv amanta.

S-a luptat şi Dragnea de-a ajuns expert în tinichigerie la auto Rahova.

Mandolină ce are să facă? Dansuri popo-orale şi Cenaclul de la Poarta Albă (sau unde îl va trimite Patria să ispăşească)? Măcar de i-ar fi piţigăiatul ăla de Dancă la fel de loial cum îi este Codrin Ştefănescu lui Dragnea…

Revin: trebuia să aibă ouăle necesare acestor dezvăluiri şi promisiuni de schimbare măcar cât timp a fost prim ministru.

Dar i-a plăcut să audă poveşti despre cum au fost curentaţi alţii. Aşa că ni s-a hlizit din televizor şi a cântat la altă masă. La şpriţuri cu “statul paralel”. Fix ca Dragnea.

Şi, gata!



ULTIMA ORĂ

  • Acum 8 hours Vocea ta
    Azi s-au demontat, pentru totdeauna, poveștile lui Emil ”OSĂ” Boc despre Oraș: ”Nimeni nu este uitat, nimeni nu este lăsat în urmă. Orașul pentru oameni, nu pentru profit. Eco, nu ego”
  • Acum 11 hours In vizor
    Cum a fost la festivalul romilor din Cluj, unde nu participă nici o autoritate publică: ”Lasă că vine Boc cu nevasta-n spinare, ca la Untold”
  • Acum 16 hours Vocea ta
    INVITAȚIE LA KHETANE PE TEMA JUSTIȚIEI SOCIALE: ”Vă invităm la un exercițiu de reflecție și solidaritate, pornind de la cazul clujenilor care locuiesc în cartierul Pata Rât al Clujului”
  • Acum 16 hours In vizor
    CLUJENII SE PLÂNG DE BETOANE, numai Emil Boc vede cu oglinda strâmbă a ”bunelor practici” și cum crește spațiul verde mai ceva ca promisiunile în campania electorală.
  • Acum 1 day In vizor
    ”Pornohaci” invitat la Zilele Comunei Jucu. Pe bani publici. De ce?
  • Acum 1 day In vizor
    Pro TEMBEL l-a omorât pe Florin Salam. Acesta susține că zvonurile sunt o exagerare. Fără să își ceară scuze, prompteriștii au șters știrea de pe site
  • Acum 1 day Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Vernisaj Darius Ludwig la Khetane!
  • Acum 2 days FOTOGRAFILA
    BAȘI, ARTIFICII ÎN NOAPTE, BETOANE ȘI CLAXOANE: Bine că amicul Videanu livrează, că Emil Boc dalează. Dacă și ce e pe malul Someșului în Grigorescu e parc, atunci să ne fie nouă rușine! Că nu protestăm
  • Acum 2 days Din oras
    Garibaldi, podul care ”OSĂ” fie modernizat încă din 2014. Ecoul lui Boc, Dan Tarcea, a mai zis și el niște cuvinte despre cum ”OSĂ” fie mai frumos, mai trainic și mai arătos
  • Acum 2 days Din oras
    ZILELE CULTURII MAGHIARE DIN CLUJ-NAPOCA: Ministrul Culturii din Ungaria și nunțiul apostolic în România, la sfințirea Bisericii ”Sf. Mihail” după restaurare
  • Acum 2 days Din oras
    Emil ”OSĂ” Boc și-a sos ”Ecoul” și ”Inutilul” pe stradă să se tragă-n chip cu niște puble de gunoi inteligente. Cel mai inteligent lucru la aceste pubele este afacerea de cumetrie prin care au fost achiziționate de la ex-penelistul Doru Stoica
  • Acum 2 days Politica
    PSD: Nu susținem diminuarea schemei de compensare a prețurilor la energie, ci reglementarea pieței
  • Acum 2 days FOTOGRAFILA
    Oare Urbanistul de Cumetrie știe ce scrie pe autorizația construcției din fotografie? Sau a semnat ca “primarul Boc” pentru un amic imobiliar?
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE