„Violența din fotbal e ca heroina, dacă o faci o dată, vrei din ce în ce mai mult!” – este concluzia unui documentar BBC din anul 2015.
Ce m-a şocat, vizionând documentarul, a fost afirmaţia unui tânăr de 25 de ani (la vremea respectivă), un ins care a mărturisit că a avut manifestări anti-sociale de la vârsta de 9 ani şi care este considerat unul dintre cei mai duri reprezentanţi ai galeriei. „Wolverhampton”: „Lumea crede că noi suntem niște pierde-vară nenorociți, dar în rîndurile noastre sunt profesori sau pompieri, oameni cu meserii respectabile”.
Turma transformă în „fiare” „oameni cu meserii respectabile”.
Aşa o fi în Anglia, unde „expertiza” de huligan s-a rafinat pe parcursul a măcar 100 de ani – acolo, printre „drogaţii de violenţă”, cred că sunt „oameni meserii respectabile”. Un profesor frustrat de indolenţa şi insolenţa elevilor săi, cărora nu poate să le mai aplice „corecţia” care i se aplica lui pe vremea când făcea şcoală, se poate duce să-i spargă buza şi să-l „umple de borş” pe altul din galeria adversă, văzând în faţa lui o mare de elevi de-ai lui insolenţi şi indolenţi.
Tot despre psihopaţi vorbim şi în cazul profesorului şi în cazul pompierului care îşi umple rezervorul de adrenalină între două incendii, ca şi în cazul „nenorociţilor” fără nici o altă ocupaţie decât „galeria”. Tot despre turmă, trib, clan, steag, bannere… despre umplerea pustiului de lipsă de viaţă personală cu viaţa de grup. Lipsa de dragoste, cu dragostea faţă de violenţă. O libertate prost înţeleasă, libertatea de a da în gură, de a impune dragoste cu forţa, respect prin frică.
Când mergeam eu, copil fiind, pe stadion (stadionul plin ochi, nu ca acum), galeriile aveau treabă cu jocul din teren, cu antrenorul, jucătorul şi arbitrii, nu cu cei din tribune. Cu acelaşi năduf înjurau un joc sau un arbitraj prost şi cei de la o echipă şi cei de la cealaltă. Dar atunci se făcea fotbal, jucătorii îşi rupeau tendoanele în teren, au devenit vârstnici şi au ajuns pe masa de operaţie, să li se repare genunchii.
Acum ce să operezi? Tatuajele şi fumurile din teren?
Cu cât nu se mai face sport în teren, cu atât mai mult se face huliganism la peluză.
România a devenit, de prin anii 2000, încoace, raiul huliganilor. Stadioanele sunt ca o junglă. Aceasta este consecința ascunderii mizeriei sub „gazon”.
În România, huliganii își fac de cap pe stadioanele țării de aproape două decenii. Și fie că sunt lăsați în pace, fie sunt sancționați de ochii lumii. Pentru că revin și la următorul meci și se comportă, din nou, ca niște descreierați, provocând bătai în tribune sau oprind partidele din cauza unor scandări rasiste / xenofobe.
Trist este că aceşti huligani sunt şi marii şefi de federaţie, de ligi, de echipe de fotbal. Avem impresari cu apucături de mafioţi. De fapt, tot fotbalul românesc pute a mafie, transferuri dubioase, spălări de bani şi evaziune fiscală. Aceasta este definiţia huliganismului cu „şatif”, cu costumul Armani tras peste surtucul puţind a balegă.
Evaziunea fiscală şi spălarea de bani a devenit sport naţional în România. Fotbalul românesc este o Federaţie a evaziunii fiscale şi spălării de bani, un fel de biatlon politic.
Căci şi banii negri de aici au sponsorizat cariere politice (cu parandărătul închiderii ochilor la şmenurile ulterioare). Banii negri au început să curgă sub diverse forme de şpagă în buzunarele dosnice ale politicienilor începând de la momentul 1989, când banii României (nu ai lui Ceauşescu) implicaţi în activităţi de comerţ exterior s-au evaporat prin conturile Crescent, apoi marile tunuri IMGB, Autobuzul, Tractorul, Semănătoarea, Uzinele Faur, distrugerea industriei aeronautice şi de armament, ca să nu mai vorbim despre „perla coroanei” privatizările Petrom şi Alro Slatina.
Aceşti bani, bine ascunşi prin conturi în străinătate trebuiau să iasă cumva la suprafaţă ca beneficiarii şpăgilor să se poată bucura de ei.
Aşa a ajuns şi Liga Profesionistă de fotbal o maşină de spălat bani nu de creat sport şi sportivitate. Fotbalul a devenit motiv de imagine pentru politicieni şi puşculiţa perfectă unde se pot ascunde banii negri pentru a ieşi apoi la suprafaţă spălaţi şi binecuvântaţi.
Trist este că aceşti huligani s-au căţărat şi pe Tricolorul României până în Parlament.
Copiilor de acum 10, 20 de ani, care umplu azi galeriile de fotbal nu le-a explicat nimeni care sunt adevăratele valori, altele decât behăielile lui Gigi Becali cocoțat pe Maybach, că există și alte sporturi decât fotbalul din Liga lui Mitică, că a munci nu înseamnă să dansezi pentru cineva, să faci Fonduri Naționale de Investiții, să devalizezi bănci și să ai afaceri preferențiale numai cu bugetul statului (deși la tembeliziuni numai astfel de indivizi și individe sunt promovați ca povești de succes).
Aşa că de ce ne mirăm?
Huliganismul din vârful Patriei este oglindit perfect pe stadioane.
Nu este numai vina acelor copii de acum 10, 20 de ani că sunt xenofobi și antisemiți, intoleranți și mari dușmani ai democrației. În fond vorbim despre o generație crescută în singuratate, cu părinții fie plecați la muncă pe meleaguri străine să câștige o pită, fie înjurând guvernul şi abuzându-şi familiile pentru că nu au avut curajul să-şi ceară drepturile în stradă.
Părinţii laşi şi violenţi au scos pe străzi copii laşi şi violenţi, copii de turmă.
Poate aţi uitat de ”Controlorul”, din galeria U care l-a lovit, în 7 mai 2008, înainte de meciul ”U” Cluj – CFR Cluj, cu o dală smulsă din trotuar pe Gabriel Oșan, cameramanul Jandarmeriei. Adrian Stanciu, pe numele lui de buletin (atunci avea 22 de ani), a stat după gratii 4 ani, fiind eliberat condiționat, cu 2 ani mai repede.
A învăţat cineva ceva din toate acestea? Din faptul că jandarmului căzut, în 2008 la pământ, suporterii U i-au tras şuturi în cap când au trecut pe lângă el?
I-a identificat cineva pe acei nenorociţi? Nu.
Cauză şi efect: în 2019 un alt tânăr (27 de ani), a lovit în cap cu un scaun smuls din tribună un jandarm, producându-i o leziune care-i putea provoca decesul. A şi fost arestat, trimis în judecată şi condamnat pentru tentativă de omor.
Ovidiu Vidrean, suporterul U Cluj, a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj sub forma tentativei de omor. Nu şi-a recunoscut vina niciodată.
Azi, joi, 20 octombrie 2022, va fi un nou meci U Cluj-CFR Cluj pe stadionul Cluj-Arena. Vom privi meci pe teren, sau meci la peluză?