Din oras

Grădiniţa-n hexagn, râde pe hârtie în Borhanci. Te-am văzut copila mea, crescând mare fără ea

Scris de 648

Cam zece ani de acum în colo, de când s-a lansat din vorbele primarului Emil Boc cu privire la mega-proiectul de dezvoltare al noului cartier Borhanci, vom discuta şi vom conjuga la viitor ce vom avea. Presa locală, cu neruşinarea foamei, ne va prezenta randări fantasmagorice şi, la fiecare râgâit administrativ al primarului vom afla că s-a mai făcut un pas. Apoi se va detalia pasul în slow-motion, să nu cumva să ratăm fiecare detaliu, cum îi stă freza lui Boc când ne va spune că suntem avansaţi procent cu procent pe calea cea bună.

Dar, haideţi să citim ştirea, să vedeţi de ce anume vor avea parte copiii, copiilor, copiilor voştri.

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, în ultima ședință, construirea unei noi grădinițe care va face parte din proiectul complex Borhanci.

În cadrul acestui proiect, de-a lungul drumului de legătură, imediat după intersecția cu strada Borhanci spre nord vor începe funcțiunile de învățământ în ordine: creșă, grădiniță, școală, liceul.

Accesul auto la acestea se va face pe o bretea colectoare care va fi dotată cu parcări, zone special amenajate pentru îmbarcarea/ debarcarea copiilor și o stație pentru autobuzele școlare.

În ceea ce privește accesul pietonal, clădirea se poate accesa din mai multe puncte: din strada principală de legatură prin intermediul unor alei și scări care duc spre parter, din piațeta ce deservește școala generală și gradinița sau din alei pietonale ce duc la etaj și se continuă în grădina parc.

Deci, se va construi spre nord, cu bretea colectoare şi parcări cu zone de îmbarcare/debarcare: la nord-est cei de la grădiniţă, la nord-nord, cei de la şcoală şi la nord prin vest-sud-est, cei de la liceu.

Şi nici pietonii nu vor fi uitaţi, vor avea la dispoziţie mai multe puncte de acces.

La cum arată toate proiectele imobiliare aprobate cu semnătura ştampilată a lui Emil Boc, spaţiul hexagonal de deasupra grădiniţei va dezvolta un ansamblu de blocuri de cumetrie, accesul făcându-se cu telegondola şi dronele împrumutate de la mega-proiectul din Pata Rât al amicei Elena Udrea.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 16 mins General
    10 ani cu Ziar de Cluj
  • Acum 3 hours Din oras
    “Încă o mizerie marca prof. Ștefan Florian” – un neurochirurg din generatia noua il face praf pe “vedeta” Spitalului Transilvania, detinuta de Abu Arif Khaled. Florian, ratatul moral al medicinei clujene
  • Acum 3 hours Din oras
    CLUJENI, VI SE MAI PREGĂTEŞTE UN PASAJ suprateran sau subteran: OSĂ fie în cartierul Iris, în zona sensului giratoriu spre Chinteni
  • Acum 3 hours Eveniment
    La mulţi ani, cu acelaşi şarm şi haz! Florin Piersic, împlinește 87 de ani: “E o vârstă la care… recunosc, mă țin de femei să nu cad…”
  • Acum 4 hours Eveniment
    Un cetăţean britanic a încercat să fugă din România prin Cluj, după ce a accidentat o gravidă în Bucureşti
  • Acum 5 hours Politica
    Vasile Dîncu: “Da, eu am solicitat președintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educației în coaliție și în guvern (…) Proiectele de legi trebuie revăzute serios”
  • Acum 5 hours Straineze
    “Suntem uniţi în obiecţia noastră faţă de extinderea Schengen în acest moment”, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, după întâlnirea cu premierul olandez Rutte, la Viena
  • Acum 16 hours Din oras
    În aplauzele lui Alin Tișe, firma Supercom-Monopol și-a etalat azi ”flota”. Chiar așa de proști ne credeți?
  • Acum 21 hours Eveniment
    HOȚI DE GAZE: Percheziții în Cluj și Sibiu la domiciliul a 16 consumatori racordați ilegal la sistemul de gaze. Pagubă de 100.000 de euro
  • Acum 22 hours Rautacisme
    Clujenii plătesc de 4 ori mai mult decât orădenii pentru subvenția gigacaloriei. Motivul: Mai contorizaţi măcar 21.407 de voturi în dreptul lui Boc…
  • Acum 22 hours Justitie
    Bode a făcut recurs la decizia Tribunalului Sălaj care i-a respins acțiunea de chemare în judecată a UBB. Se va judeca la Cluj
  • Acum 24 hours General
    În atenţia lui Alin Tişe: Se fac înscrieri pentru cursul de managementul stadioanelor, organizat de Academia Națională de Fotbal. Poate-l înscrie şi pe Raţiu, să managerieze corect Cluj Arena
  • Acum 1 day General
    DE SCOS LA LICITAŢIE S-A SCOS, să vedem şi când OSĂ se vadă ceva din primul tronson al Centurii Metropolitane. Sună tentant să faci 2 kilometri de drum cu 20,7 milioane de euro, nu?
Citește și...
Recomandările redacției
la multi ani! General

10 ani cu Ziar de Cluj

Sunt deja 25 de ani de când fac presă de investigații. Am început în septembrie […]

TOP CITITE