Eveniment

Gherla: femeie găsită decedată în apartament. Pompierii au fost nevoiți să spargă geamul pentru a interveni

Pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Gherla au fost solicitați să intervină la un bloc de garsoniere de pe strada Victoriei din Gherla, după ce o femeie a anunțat că nu reușește să ia legătura cu mama sa.

Apelul s-a făcut pe 17 decembrie, în jurul orei 15,45. Pompierii au intervenit cu o scară și au fost nevoiți să spargă geamul de la etajul I al blocului respectiv pentru a putea pătrunde în interiorul apartamentului.

În interior au găsit o femeie în vârstă de 82 de ani, fără suflare.

Un echipaj medical sosit la locul evenimentului a constatat decesul. Potrivit gherlainfo.ro, poliția susține că nu există suspiciuni în privința împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *