Eveniment

Gheboasă ajunge miercuri la tribunal. Acesta a contestat amenda primită după prestația sa de la UNTOLD

Trapper-ul Gheboasă, pe numele lui real Gabriel Gavriș, le-a dat întâlnire la tribunal angajaților Jandarmeriei Cluj, pentru a lămuri problema sancțiunii contravenționale pe care a primit-o fiindcă a cântat obscen, la festivalul UNTOLD, potrivit spynews.ro

După ce imaginile cu prestația lui Gheboasă au ajuns în spațiul public, Jandarmeria Cluj s-a sesizat din oficiu și a luat măsuri drastice, aplicându-i artistului o amendă în vloare de 1.000 de lei, „pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”. De asemenea, jandarmii care parcă mai ieri împărțeau fără discriminare grenade și gaze lacrimogene copiilor, bătrânilor, femeilor și bărbaților, indiferent de religia, rasa sau orientarea acestora, au decis să sesizeze și Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

„Am primit amendă 1.000 de lei din partea Jandarmeriei de la Cluj, având în vedere faptul că, acolo, pe scena hip hop, au mai cântat și alți artiști care au avut versuri poate mai rele, poate la fel de rele ca ale mele, cu aceleași conotații sexuale. Cum să fac eu rasism, cum să nu suport eu țiganii? Eu iubesc țiganii, îi reprezint. Cum să spună că eu cânt împotriva țiganilor, împotriva romilor? Eu sunt singurul black skin care a cântat acolo, sunt singurul țigan și nu au avut motiv să se ia de mine, dar Jandarmeria mi-a dat amendă pe ochi frumoși. Ei nu văd ce se întâmplă în comentarii pe Facebook, acolo unde toată lumea mă înjură, acolo este cel mai mare rasism la adresa mea. Sunt cuvinte jignitoare aduse la adresa mea de persoane puțin mai în vârstă, care nu mă cunosc. Asta se numește ură de rasă la adresa mea. Mi-au făcut plângere la Consiliul de Combatere a Discriminării pentru piesa Dă-i țiganca, pe care am cântat-o. E posibil așa ceva?! Mi se pare revoltător ca doar eu să primesc amendă 1.000 de lei, pe care, bineînțeles, nu o s-o plătesc. O să merg în instanță. Deja am și un avocat”, a spus Gabriel Gavriș, la scurt timp după ce a fost sancționat contravențional pentru că a cântat cu prostii.

Exit mobile version