Analiza

Gazonul rusinii de pe Cluj Arena: „ashe” merge drenajul, de s-a facut piscina! Au clujegnii bani, ce conteaza ca s-a mai spart juma; de milion de euro pe o lucrare proasta?!

Elevu’, porecla speciala a unuia dintre cei mai speciali fani ai Universitatii, Alexandru Ilies, m-a impresionat intr-atat de tare cu postarea lui de pe facebook din aceasta seara, incat nu am putut sa raman impasibil, fiindca toate constatarile sale sunt de un bun simt infernal si intrebarea de la final mai mult decat legitima.

Desi stiau ca o sa vina ploaie, sute de clujeni s-au dus ieri sa sustina Universitatea, foarte multi insotiti de copii.

Au mers degeaba. Dupa o ploaie mai sanatoasa, care a durat cam opt minute, gazonul de 500 de mii de euro al domnului Alin Tise, mare filosof al fotbalului si presedinte al CJ Cluj, s-a dus pe apa… duminicii. Si dus a fost. O tara intreaga a putut sa vada (din nou) cat de prosti sunt clujenii acceptand sa fie mintiti pe banii lor. Da, mintiti. Fiindca domnul Tise ne-a aburit pe la presa de chitanier (colegii de la Ziua de Cluj, deveniti tot mai jenanti in piarul desantat adresat greilor zilei, Boc si Tise) ca o sa avem cel mai tare gazon, cum numa’ Lepzig, Eintracht, Werder si Dortmund au, ca vom avea un drenaj la gazon, de nici pisatul de furnica nu va sta pe firele de iarba, ca va fi o instalatie de incalzire, de aia de la Manchester City si Chelsea o sa se ascunda.

Ia, ui’, nea Aline, ce drenaj fain ai platit din banii nostri.

Stati calmi, maine, masina de presa platita o sa vina competent sa ne zica ce li s-a ordonat: baaa, nici stadionul cel mai stadion nu rezista la ploaia aia, iar apoi o sa apara nenea Tise la un radio fara frecventa si o sa ne spuna cum e cu vremea, cu intemperiile si o sa se zborseasca retoric ca el nu va mai permite „carpeli”, ca va taia in carne vie si alte dume specifice lui si bocului.

Priviti fotografiile si dati voie sa va arat, dupa ce le parcurgeti ca…

… sunteti niste prosti ca acceptati, fani ai U, o asemenea lipsa de respect. Eu nu ma includ in categoria prostilor, fiindca eu nu o accept si reactionez cum pot si cat stiu prin articolele mele. Voi insa ati putea mai mult. Ati putea sa nu va mai lasati calcati in picioare de nomazii vremii din politica, ati putea sa strigati cand U, dupa ce ca e furata de VAR-uri si interese, e trimisa in bejenie moderna sa joace pe alte stadioane ca vine Untoldu’ si ati putea sa ii injurati de cristosi pe toti cei care ne fac sa pierdem puncte si acasa. Suntem loviti peste tot, U este buzunarita din toate pozitiile de ceea ce i se cuvine.

Am strans pe repede inainte cateva momente din arhiva timpului cu dumele despre gazon ale domnului Tise. Ca intr-o roata in flacari a istoriei ce se invarte si se invarte, parca mai ieri Boc si Tise bateau penaltiuri pe un stadion construit scump si prost, ca doi tocilari impiedicati ce trebuie aplaudati ca asa a spus directorul scolii.

Incepe cu minciuna asta grosolana pe care Alin Tise o tot ventileaza, ultima oara anul trecut, pe la lingaii lui din presa:

Eu insa nu am uitat ca stadionul s-a terminat cu banii din fondul de rezerva al guvernului Romaniei, ala pentru situatii de urgenta, nu am uitat ca ACI l-a construit, nu am uitat cum si-au facut unii vile din spagile luate de pe constructia stadionului. Banii aia de la fondul de rezerva nu erau nicio urgenta, banii aia puteau merge in zonele din Romania unde era realmente nevoie de ei:

Corpul de Control al primului ministru verifică la Cluj o alocare de 60 de milioane de lei (14 mil. de euro) din fondul de rezervă al premierului Emil Boc. Banii au fost folosiți pentru a susține majorarea costului de execuție și plata altor lucrări. (din presa vremii)

Dupa ce au inaugurat Cluj Arena, politrucii Clujului si-au pus acolo ca vatafi moimele din partid, dandu-le salarii babane, iar apoi societatea care administra stadionul sa ajunga de rasul curcilor: in faliment.

„Lichidatorul judiciar a primit și sarcina de a găsi vinovații, se arăta în decizia de atunci a judecătorilor. Hahaha, nimeni nu a fost gasit vinovat.

De la inaugurarea Cluj Arena, gazonul a fost distrus an de an din momentul inceperii Untold. In fiecare an, Tise a venit cu dume linistitoare, ca de exemplu cea de anul trecut: ca e bine si ca Untold a reparat „in zonele afectate” gazonul. Flegma pe fetele noastre. Pai, daca timp de 7 ani, an de an, milioane de oameni de la Untold au distrus gazonul, ce mai e de spus?!

Dupa ce Untold a distrus timp de sapte ani gazonul SI stadionul, fiindca, sa stiti, nu meciurile de fotbal si fanii l-au distrus, ci untoldistii, vine Tise sa ne zica anul trecut ca gata!, dupa 11 ani de zile, gazonul e si el perimat moral, cam ca un Logan, si ca el nu are nicio vina ca e asa, dar ca va aloca 500 000 de euro sa puna unul in 2023.

Prieteni si cititori, am vizite facute la fiecare dintre marile stadioane ale Europei. Nu ca ar fi Cluj Arena unul, dar, daca tot ne abureste Tise cu Bundesliga, dati-mi voie sa va spun ca ar rade si cu curul orice manager de stadion administrat de stat din Germania sau Franta sau Spania daca ar fi intrebat asa: ati fi de acord sa ne lasati stadionul 8 zile pe mana sa il calcam cu mini excavatoare, sa punem pe el fasii de plastic ca sa nu mai respire iarba, iar pe plasticul ala sa calce 300 000 de dilai timp de 4 zile? Ar rade si, cand ar vedea ca e serioasa propunerea, ar refuza.

„In maximum o luna se va monta covorul de iarba. Acesta provine din Germania si se monteaza in fasii groase de maximum doi centimetri. Pana in prezent am platit cam 70 la suta din costurile totale ale stadionului. Cred ca tot cam pe acolo se situeaza si gradul lucrarilor” – Alin Tise, 31 mai 2011

„Experții specializați în managementul suprafețelor de joc au fost foarte mulțumiți de calitatea lucrărilor de montare a noului gazon, dar și a materialelor folosite la amplasarea substratului și a sistemului de încălzire”, a semnalat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.  (Alin Tise – 13 aprilie 2023)

“Gazonul arată foarte bine și are o calitate excepțională. De altfel, el face parte dintr-un lot realizat special pentru stadioanele echipelor de fotbal care evoluează în prima ligă germană, motiv pentru care ne așteptăm ca acesta să fie unul cât mai durabil și rezistent” – Alin Tise – 24 aprilie 2023

„Vă atragem atenția, vă somăm, să înțelegeți că vă jucați ultima carte! Aceste reparații dedicate drenajului, straturilor terenului, sistemului de încălzire, gazonului, suprafeței de joc, deciziile dedicate bugetului pentru întreținerea stadionului, le faceți pentru o perioada lungă de timp! Trebuie să fie lucrări profesioniste, executate de firme pricepute și rezultatele să fie durabile! Miza nu este competiția internațională de tineret! Miza acestor reparații este una mult mai mare și mai importantă, pe care ne dorim ca dumneavostră să o înțelegeți și să v-o asumați, neapărat! “U” Cluj trebuie să joace ACASĂ!
Nu ne desconsiderați, nu ne ignorați! Dacă am tăcut, nu înseamnă că închidem ochii, dacă vorbim puțin, nu înseamnă că ne prostiți cu gargara ieftină și minciunile puerile! Dacă în primă fază acționăm matur și civilizat, nu înseamnă că suntem proștii de serviciu.”
(Peluza Sepcile Rosii acum circa 7 luni)
O intrebare pentru membrii Peluzei Sepcile Rosii: au trecut sapte luni, lui Tise i se falfaie de avertismentul primit de la voi atunci. Si stiti de ce? Fiindca stie ca numai comunicate dati, in rest…
Dar voi ati putea sa ii demonstrati ca se inseala. Umilinta la care e supusa Universitatea a ajuns la nivel istoric.