Anchete

Garda de Mediu se face că nu vede dezastrul de la baza lacului Tarnița

Scris de 297

Zona de la baza lacului Tarnița, la podul aflat imediat după baraj, un loc unde clujenii, în mod tradițional, mergeau să înoate și să stea la pescuit, la mici și la bere, a fost vandalizată în această vară de către autori încă necunoscuți.

O zonă pitorească, sălbatică până acum, unde oamenii se puteau bucura de natură, a fost excavată, betonată dizgrațios pe alocuri, a fost umplută de cauciucuri, de munți de gunoaie, de sticle de băutură, presărate peste tot. Pe lac plutește un ponton, iar malul apei a devenit loc de depozitare pentru cauciucuri uzate.

Răzvan Dumitraș, inspector în cadrul Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Gilău, a declarat pentru Ziar de Cluj că nu știe ce eveniment a avut loc în zona devastată, dar că, oricum, orice fel de construcție în acel loc este ilegală. Mai multe detalii, aici.

Ziar de Cluj a sesizat  Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Cluj, în data de 21 iulie, pentru ca această instituție să investigheze distrugerile din zonă și poluarea naturii, pentru a lua măsurile legale care se impun contra celor care și-au permis să vandalizeze un areal natural de care până acum s-au bucurat clujenii, generații la rând.

Răspunsul pe care l-am primit a fost că Garda de Mediu „nu are competențe de impunere măsuri”:

„La deplasarea în teren din data de 27.07.2017, pe partea stângă după barajul Tarnița, înainte de primul pod, pe sensul de mers Someșul Cald-Mărișel, s-au constatat următoarele:

– lucrări de amenajare a unui drum și blocarea acestuia cu un gard de lemn;

– existența unui ponton amplasat pe luciul de apă;

nu s-au constatat anvelope uzate depozitate pe malul lacului sau în albia acestuia, dar există anvelope care au fost folosite pentru stabilizarea drumului de acces în partea din amonte;

– nu s-au identificat depozite de deșeuri menajere depozitate necontrolat pe malul Lacului Tarnița, în zona respectivă;

Având în vedere că aceste lucrări de amenajare a drumului prin executarea unui zid de sprijin din pământ ranforsat cu cauciucuri și de amplasare a unui gard nu sunt în albia minoră (peste nivelul normal de retenție) sau în arii protejate de interes național/ comunitar, G.N.M.C.J. Cluj nu are competențe de impunere măsuri.”

Așadar, prin acest răspuns (întocmit de către comisarul Daniel Szekely, semnat și parafat de comisarul șef Marius Triță), Garda de Mediu Cluj își declină orice fel de competențe de sancționare a vandalilor care au distrus și poluat o zonă împădurită de pe malul lacului de unde Clujul se alimentează cu apă potabilă.

Întrebarea firească ce se ridică este: pe cine protejează comisarii Gărzii de Mediu Cluj, dat fiind faptul că aspectele sesizate de către Ziar de Cluj sunt vizibile pentru oricine, numai pentru angajații Gărzii de Mediu nu?

Anvelopele uzate care „nu s-au constatat” pe malul sau în albia lacului sunt acestea:


Depozitele de deșeuri menajere depozitate necontrolat pe malul lacului Tarnița, care nu au fost identificate de către comisarii Gărzii de Mediu Cluj, sunt următoarele:





ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Cooltura
    Filmul „Insula Muzicii”, un lungmetraj independent filmat și la Cluj, poate fi urmărit în aceste zile în cinematografe
  • Acum 2 hours Din oras
    Șantierul de pe 21 Decembrie 1989 s-a închis, dar lucrările continuă pentru «reparații și întreținere»
  • Acum 2 hours Sport
    Doi jurnalisti clujeni condamna mesajul ciudat al lui Tise despre unificarea U si CFR
  • Acum 4 hours In vizor
    CUM NE-A CURENTAT STATUL: Scumpirea energiei a umflat conturile Hidroelectrica. Cu vânzări în scădere drastică, compania deținută de statul român anunță rezultate financiare record
  • Acum 4 hours Jos palaria
    Un exemplu pentru alte primării: La un an de la încheierea lucrărilor de reabilitare, Cetatea Bologa arată impecabil – FOTO
  • Acum 4 hours Din oras
    Dalele de granit încep să se distrugă, la 2 ani după modernizarea străzilor Emile Zola și Sextil Pușcariu
  • Acum 4 hours General
    SĂPTĂMÂNA ŞI DEMISIA: Dacian Cioloș își pregătește autodebarcarea din USR
  • Acum 5 hours Din oras
    După patru licitații ratate, autoritățile alocă peste 6 MILIOANE € pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania. Potrivit celor mai optimiste scenarii, lucrările ar dura 2 ani
  • Acum 5 hours Din oras
    Primăria a amendat doar 90 de clădiri construite ilegal, deși în oraș sunt sute de astfel de imobile. Deocamdată nici un “criminal urbanistic” nu a demolat vreo construcție ilegală
  • Acum 6 hours Sport
    CFR Cluj a dat lovitura! Câți bani încasează pentru titlu. Și pentru ce sumă luptă în Champions League
  • Acum 6 hours Rautacisme
    UN NOU PROVERB CLUJEAN: La pista lăudată, să nu te duci cu bicicleta
  • Acum 6 hours Vocea ta
    Semafor contradictoriu în buricul târgului, după modernizarea Bulevardului 21 Decembrie
  • Acum 8 hours Din oras
    Peste 10 MILIOANE € pentru Park&Ride-ul din Cluj. Termenul de realizare este de 2 ANI+contestații și întârzieri ardelenești
Citește și...
Recomandările redacției