In vizor

Gândul publică o poză cu Vasile Dîncu în vizită la Istanbul înaintea votului la moțiunea de cenzură. S-a dus președintele Consiliului Național al PSD să afle dacă trece sau nu moțiunea?

Surse GÂNDUL.RO care au dorit să își păstreze anonimatul au dezvăluit, ÎN EXCLUSIVITATE, că președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dâncu – ”eminență cenușie” a partidului -, a plecat la Istanbul pentru o ”întâlnire de taină”. Iar asta se întâmplă chiar înaintea momentului culminant de luni, atunci când întrebarea ”Cade sau nu cade guvernul Orban?” își va primi răspunsul.

”Piesă grea” în arsenalul social-democraților, sociologul Vasile Dâncu pregătește terenul, cum se spune, printr-o plecare intempestivă în Turcia, iar ipoteza unor discuții pe ultima sută de metri despre votul moțiunii de cenzură nu poate fi eliminată din acest scenariu, chiar dacă partenerul sau partenerii de dialog rămân, deocamdată, anonimi – suțin cei de la Gândul.

Oare poza e făcută de un românaș de-al nostru aflat cu treabă pe la Istanbul, sau de ”statul paralel”, cel despre care Liviu Dragnea spunea recent, într-un interviu, că i-a fost ”prezentat” de către însuși Vasile Dîncu?

Dragnea a dezvăluit că Vasile Dâncu a fost primul care i-a explicat ce înseamnă ”statul paralel”, un adevărat ”sistem ocult” cu multiple ramificații.

”L-am considerat unul dintre cei mai buni prieteni. Am ținut enorm la Vasile Dîncu. Ma feresc să vorbesc urât. Dar sigur că atunci am avut niste reacții destul de interesante. Eu vreau sa spun că despre statul paralel, primele prezentări mi le-a făcut Vasile Dîncu. Primele explicații despre ce înseamnă acest sistem ocult mi le-a prezentat Vasile, prietenul meu de atunci . Din discuțiile dese pe care le avea cu băiețiii de la SRI, Maior, Coldea și restul. Ceea ce mi-a spus el inițial, s-a adeverit, nu mi-a spus lucruri nerealiste sau care nu aveau efectiv o reprezentare în realitate”, a declarat Liviu Dragnea în luna iunie a acestui an.

Prin urmare, ce caută Vasile Dîncu la Istambul înainte de votul pe moțiune – aceasta-i întrebarea? Pe care ar trebui s-o corelăm cu ce le-a spus Ludovic Orban (conform Adevărul) liberalilor: ”Moţiunea nu trece. Scăpăm şi de ziua de luni, apoi ne vedem de campanie”.

„Vom trece cu bine şi peste ziua de luni, apoi ne vedem liniştiţi de campanie, de guvernare şi de alegeri. Moţiunea nu trece”, le-a spus premierul Ludovic Orban liderilor PNL din ţară, într-o şedinţă pe teme de campanie. Luni va fi votată moţiunea de cenzură depusă de PSD. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *