Editorial

Frigul

Voi credeti ca abia acum a venit. Ca a venit doar pentru ca e iarna, dar el, frigul din oasele lui, barbatul ce si-a construit o reputatie cosind onestitatea in fata camerelor de luat vederi, e de mult acolo. E de acum doi ani, cand l-au ridicat pe cel pe care el l-a lasat apostol ispasitor pentru restul treburilor.

Iar frigul e tot mai crunt, ca-n suieraturile din Game of Thrones: pe vremuri, aparea si disparea in momentul in care suna Zeus, dar azi e mai mereu prezent in orice gand al ultimelor vremi, cand la televizor vede prea bine cum, zi de zi, sunt culcati ca otava cei ce au gresit chiar si acum 10 ani. 

Cand esti la carma de 10 ani in Cluj, nu se poate sa nu simti si tu reuma constiintei. Tot ce e in jurul tau s-a construit prin spaga si prin coruptie, prin trafic de influenta si prin abuz de functie. Puteai sa ne minti prin 2006, dar dupa arestarile din ultimii patru ani de la Cluj, e clar cum a functionat si functioneaza sistemul. Nu poti sa te dai preacurat, maestre, cand stii ceea ce stim cu totii, noi, cei ce inca nu avem dovezi ca sa rostim pe fata aceste lucruri. Maestre, ai fost de doua ori sa-l vizitezi recent pe cel ce si-a luat povara de a face inchisoare pentru ca tu si partidul tau sa fiti bine.

Dar, vai, maestre, lucrurile sunt pe cale sa se schimbe.

In ultimii 10 ani, “maestrul” si acolitii lui au gestionat, dupa calculele mele, in jur la 2 miliarde de euro din bugetul orasului. O suma teribila, chiar si atunci cand doar o rostesti. 

Cei care au iesit in strada in noiembrie sa i-o traga in gura “comunistului de Ponta” sa tina minte ca marele maestru care conduce orasul este unul dintre cei mai comunisti atat ca provenienta, caci este un membru de vaza al Uniunii Asociatiilor Studentesti Comuniste din Romania, cat si prin abordarea cu care a condus orasul. 

Ca provenienta, fiindca Neintinatul publica, in 1987, in Ziarul Faclia, un articol intitulat “Hotararea de a participa direct la devenirea comunista a patriei”, fiind sefulet al UASCR Cluj, adica omul ce era in legatura cu judeteana de partid, de origine sanatoasa. 

A facut armata intr-o unitate a Securitatii, la Fetesti, in judetul Ialomita, de unde i-a ramas si apelativul de “bocut”. Un bocut cumincior, care a profitat incontinuu de regim, iar apoi de tranzitie, ca sa urce pe piedestalul preamaririlor politice. Comportamentul de comunist populist si ingalat de limbajul de lemn specific al celor ce evita profunzimea s-a vazut inca din startul primului an la Primarie. Profesorul de drept constitutional cu jiletca de UBB a lepadat solenza de deputat si s-a suit la carma Clujului, ca sa conduca si el ceva in afara de masina bearca cu care intarzia la lucrarile de licenta. Si-a lepadat toti prietenii de-a lungul anilor si s-a inconjurat numai de papagali, de poli, de dariusi, de cyntii, de inconsistenti aidoma lui, niste racituri neinchegate. 

Un Funar mai uman si mai putin zarghit, maestrul a inteles unde gresise Ghita. Asa ca nu a intrat niciodata in conflict cu adversarii politici si a mimat modestia omului de la tara ce vrea sa faca fapte bune pentru Cluj si traieste ca oricare, intr-un apartament din Zorilor. Costumul lui din Piata Marasti si tricoul asudat s-au schimbat astazi cu costume fine, de mii de lei, si cu camasi scumpute. Sunt singurele semne ca Sefu’ s-a stifit din functiile publice. Semne anemice, findca nu pentru camasi sta baiatul ala in inchisoare la Gherla. Au trecut 10 ani, stimati 124.000 de votanti ce ati votat in 16 noiembrie impotriva comunistilor si ne-ati aratat cat de tare va pasa de destinele tarii.

Iar ca abordare, maestrul este un comunist cu fata populista.

Au trecut 10 ani in care nu ati observat ca in acest oras s-au luat credite de zeci de milioane de euro ca sa se asfalteze si sa se sparga incontinuu, an de an, strazile Clujului. Stimati parinti cu copii in carca ce ati brazdat intunericul din Piata Unirii cu pumnul, in fiecare an zeci de mii de pensionari clujeni sunt mituiti electoral cu peste 11 milioane de euro ANUAL din banii orasului, dati de Maestrul ca sa mearga pensionarimea gratuit, in tmp ce orasul nu are crese destule, nu are scoli destule, nu are parkinguri destule. 

Daca de banii acestia s-ar fi construit in fiecare an garsoniere pentru tineri, 500 de familii ar fi avut unde sa stea. Daca de banii astia s-ar fi construit parkinguri, 2.000 de oameni ar fi avut unde sa parcheze. Si comparatiile cu ce s-ar fi putut face pot continua. Emil Boc a crescut o hidra in spatele lui, o hidra de corupti ce au smantanit incontinuu bugetul orasului. Ca ieri se numeau Radu Vlas sau Icsulescu, ca azi se numesc Petri de la Diferit sau Zetulescu, prea putin conteaza. Conteaza ca unii smecherasi portocalii au facut la Cluj zeci de milioane de euro sugand din banul public in ultimii 10 ani si neplatind pentru asta. Conteaza ca avem un stadion de 50 de miliaone de euro pe care putem face infarct linistiti, ca la spitale nu avem de ce sa mergem. Ca sunt vechi si prost dotate.

A venit frigul, iar cand vine frigul, iar tu i-ai pierdut de ani de zile mirosul, te cotropeste.

Cred ca ne apropiem de un final. Bocutul a mers de prea multe ori la apa si e pe cale sa se sparga beneficiind, timp de 10 ani, de o forta supradimensionata pentru capul sau. Maestrul considera astazi, cum considera Funar in ultimii lui doi ani de viata politica la Primarie, ca ne poate da prin gura niste anestezic verbal, vorbele lui goale si obsinuite, iar noi vom tacea pe mai departe. Greseala fatala de a fi fost stergarul cu care Zeus isi curata de pe degete untdelemnul dupa ce ucidea cate un dusman, ca era din partidul sau sau din alta zona politica, l-a dus in pozitia de a-si face, la randul sau, dusmani de temut in aceasta tara. 

Unul dintre ei este Vasile Blaga, buldogul oradean care a luat suturi in burta in ultimii doi ani, acceptand umilinte, dar pentru care a rasarit din nou soarele pe strada. Buldogul a tinut drumul drept, chiar daca unora dintre noi ne-ar fi placut sa muste mai mult din puplana betivului sau din ciorapii curvei, n-a privit in stanga si in dreapta si a impins in fata, spre Cotroceni, un presedinte, iar reusita acestuia i-a oferit posibilitatea de negociere a marilor “deal”-uri.

Buldogul te-a tinut minte in toti anii astia cand ai latrat suveran si academic umilindu-l.

Fiindca a mai fost de paza la butoane, buldogul stie cum se pot folosi, iar acum a adaugat la ele si o maneta, pe care tragand-o in stanga si in dreapta va duce lama esafodului exact in zonele unde paginile volumului „Maestrul si Curveta” trebuie definitiv capsate, acolo unde aerul e vulnerabil, napustind din cer lama taietoare de gaturi. A cazut Alina Bica, prietena prietenei maestrului, pentru care Sefu’ impartea pixuri la Negreni acum o luna jumatate. A cazut Dragos, retinut si el in dosarul Bica, cu o cariera legata de niste valuri tumultoase din perioada guvernului Boc. O conexiune ce duce direct catre acesta. Ghilotina scoborata in micul orasel transilvan Bistrita si care a decapitat stabimea din Politia bistriteana va duce si la alte surprize. 

Pentru mine, insa, nu e destul, fiindca hidra PDL de la Cluj are gatlejurile puternice si musculoase, iar pentru ele trebuie palosuri adevarate, care sa ne spuna de ce doar un singur baiat ispaseste acum la Gherla, si nu mai multi.

Vrea sa aflu din ce bani si-a platit pe vremuri maestrul avioanele, din ce bani si-a finantat campaniile electorale la Primarie, din ce bani a sustinut cu adevarat campaniile la Parlament si la europarlamentare. Vreau sa inteleg de ce, din 2004 pana in 2010, holurile Primariei au fost napdite de godaci de Colorado urbanistici, care si-au putut scoate autorizatii pe banda rulanta si care au incalcat legea cum au vrut ei, modificand chiar si PUZ-urile cu hartii proaste. Vreau sa inteleg de ce altii, care acum spun ca nu au cotizat nimic, au fost blocati in permanenta sa construiasca! Vreau sa stiu daca exista in acest oras un procuror care sa aiba curaj sa ia la refec toate autorizatiile de constructie din 2004 pana in 2010 si care, cu legea locala si cu Codul Penal in mana si scotocind in dosarele altor procurori fortati sa puna batista pe tambal, sa faca conexiunile potrivite si sa curete puroiul. Vreau sa inteleg de ce nimeni nu a platit pentru afacerile proaste pe care Primaria le-a facut. Vreau sa inteleg de ce Radu Vlas a primit moca hala din Mihai Viteazu si un parking intr-un parteneriat public privat facut in dauna publicului! De ce in Marasti, parkingul din piata a fost dat cu atata usurinta? De ce s-au facut deal-uri proaste cu Cartierul Tineretului sau cu firma teparului de la Impact?  Vreau sa stiu de ce acum pocaitii din Cluj si Bistrita-Nasaud construiesc cum vrea Satana, cat vor ei in afara autorizatiilor, in timp ce firme de proiectare si arhitecti cunoscuti sunt tinuti cu proiectele in sertare. Vreau sa stiu de ce pulifricii din Primarie, care isi aroga merite de directori, au scapat basma curata pentru toate actele de viol a legii pe care le-au facut, in timp ce doar temporarul lor sef a intrat la parnaie. Vreau sa ma ajute si pe mine cineva sa inteleg de ce numai unul a platit si altii ne dau lectii despre corectitudine. 

Ei bine, maestre, impartitul pixurilor la Negreni nu ti-a iesit. Ca un ipocrit politruc ce esti, te-ai intors inapoi, sperand, asa cum ai facut intr-un alt episod, ca noi vom fi uitat ce s-a intamplat in trecut.

Dar noi iti simtim frigul din oase. E un tremolo tot mai pregnant ce a aparut de cand fratele, insusi fratele lui Zeus, a intrat la parnaie si care a dat semnalul clar ca nimeni in tara asta nu se mai poate feri de lege. A plecat Elena, speram insa ca vor fi scosi cireap-cireap de la naftalina toti scheletii din inventar si dusi la instanta.

Si nici macar pe absenta unui precedent nu te poti baza. Nastase iti poate confirma asta. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *