Universitatea Cluj a câştigat meciul decisiv cu FCM Baia Mare, 1-0, o victorie prin care „şepcile roşii” se mai agaţă de posibilitatea prinderii unui loc în play-off. Clujenii sunt acum la patru puncte de locul şase, cu încă nouă puncte rămase în joc până la finalul sezonului regulat.
Meciul cu băimărenii a avut loc pe terenul sintetic de la baza „Dan Anca” şi, mai obişnuiţi cu această suprafaţă, elevii lui Mihai Teja i-au luat tare pe adversari încă de la început. După ce Butean a ratat o şansă mare în primele minute, şutul său din unghi fiind scos de către Ormenişan, Calcan, Ursu şi Târnovan l-au pus şi ei la încercare pe portarul oaspeţilor, fără succes însă. Băimărenii nu au contat în atac mai deloc în primele 45 de minute, partea a doua meciului începând tot cu „U” mai decisă.
Eliminarea lui Străuţ, din minutul 70, a complicat lucrurile pentru vizitatori, imediat Radu Crişan reuşind să deschidă scorul cu o reluare din centrul careului. Formaţia lui Dorin Toma a încercat să forţeze egalarea pe final, însă portarul Universităţii, Bolboaşă, nu a avut prea mari emoţii decât la un şut centrare respins cu greu de sub bară, scrie CJSport.ro.
Scor final 1-0 pentru „U”, care a acumulat 39 de puncte şi s-a apropiat la patru puncte de locul şase în clasament. În următoarea etapă, care va avea loc miercuri, „studenţii” au deja bifate trei puncte, după ce FC Caransebeş s-a retras din campionat, iar sâmbăta viitoare vor primi vizita, foarte probabil tot pe terenul de la baza „Dan Anca”, a celor de la Metalul Reşiţa.
„U” Cluj: Bolboaşă – Butean, Crişan, Cordoş, Ciupe – Cîndea, Alex Dan, Ursu, Calcan, Ciobanu – Târnovan. Au mai intrat: Moruţan, Erdeli şi Schieb. Antrenor: Mihai Teja
FCM Baia Mare: Ormenişan – Străuţ, Daminuţă, Ilie, Aniţoiu – Ignea, Munteanu, Vasilache, Balaure – Codoban, Pop. Au mai intrat: Oltean, Jurj şi Cîrjan. Antrenor: Dorin Toma