Sport

FOTO: „U” Cluj a câştigat la limită amicalul cu Unirea Jucu, 2-1. Takacs a fost eliminat, iar golul victoriei a venit pe final

Universitatea Cluj şi Unirea Jucu s-au întâlnit, miercuri dimineaţă, într-un meci amical disputat în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, câştigat greu de către „studenţi”, 2-1.

Jocul a început cu un cartonaş roşu văzut de Rareş Takacs pentru proteste, însă acesta a putut fi înlocuit mai apoi, Adrian Pintea intrând în locul său.

De altfel, atacantul Universităţii a şi deschis scorul în minutul 30, însă avantajul clujenilor a durat doar patru minute, Băghiceanu restabilind egalitatea cu o lovitură de cap.

Profitând şi de absenţele numeroase din lotul jucanilor, care au avut doar patru rezerve, faţă de 12 în tabăra lui „U”, „şepcile roşii” au ţinut mai mult de minge până la final, însă golul victoriei a venit abia în minutul 81, Budin reuşind să înscrie tot printr-o lovitură de cap. De menţionat în repriza secundă şi reintrarea lui Takacs pe teren, Universitatea câştigând al doilea meci amical al anului.

Dacă „studenţii” vor întâlni, sâmbătă, pe FC Zalău, jucanii vor mai juca abia peste o săptămână, cu ASA Târgu Mureş 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version