Sport

FOTO: “Remontada” în derby-ul Clujului din Liga Elitelor. “U” a câştigat cu Ardealul, 4-2, după ce a revenit de la 0-2 în ultima jumătate de oră

Universitatea Cluj şi Ardealul Cluj au oferit, marţi la prânz, un duel spectaculos în Liga Elitelor U19. În faţa a peste 100 de spectatori, micii “studenţi” s-au impus cu 4-2, după ce înainte cu 25 de minute de final scorul era 2-0 pentru oaspeţii de pe baza “Dan Anca”, la final jucătorii Universităţii comparând acest meci cu revenirea lui Liverpool, de săptămâna trecută.

Fotbaliştii Ardealului au avut 60 de minute perfecte în acest meci, Bituleanu reuşind să deschidă scorul dintr-un penalty în prima repriză. La câteva minute după pauză, Drăghici a fructificat un contraatac pentru 2-0, scor care nu avea, însă, să fie deloc liniştitor pentru oaspeţi. Un şut în vinclu al lui Moşuţi a dat semnalul revenirii Universităţii, Haţiegan reuşind, după doar câteva minute, să restabilească egalitatea şi cu largul concurs al portarului de la Ardealul.

În minutul 86, Olimpiu Moruţan avea să demonstreze încă o dată că are un şut de invidiat, mingea trimisă din lovitură liberă de către căpitanul lui “U” din acest meci aterizând în poarta ghinionistului Potcoavă. Golul patru a venit în urma unui contraatac în prelungiri, autor Norbert Janos, iar “U” s-a distanţat la patru puncte de Ardealul în fruntea clasamentului, cu două runde înainte de final.

“Am luat gol dintr-un penalty dat cu uşurinţă şi apoi unul pe contraatac, dar la 0-2 am făcut nişte modificări şi s-a schimbat jocul. Am reuşit să revenim şi să câştigăm la două goluri diferenţă, însă vreau să vă spun că aşa trăim de când a început campionatul. La Braşov am avut 2-0, ne-au egalat în minutul 85, am câştigat în minutul 90. La Pandurii ne-au condus cu 1-0 şi am întors rezultatul, la Mediaş am condus de două ori, au ratat două penalty-uri şi am câştigat, se pare că nu mai avem prin ce să trecem că am trecut prin toate. Cum spuneau băieţii acum, suntem ca Liverpool. Am câştigat, dar indiferent de acest rezultat nu se clarifica absolut nimic. Se clarifica dacă nu pierdeam cu Satu Mare, aşa mai avem două meciuri grele”, a spus, pentru CJSport.ro, antrenorul Universităţii, Călin Sălăgean.

„Sunt dezamăgit mai ales pentru cum am luat golurile, asta mă supără cel mai tare. Băieţii au respectat sarcinile, am condus cu 2-0, am avut meciul în mână, puteam chiar să facem 3-0, nu am reuşit, iar apoi au venit trei greşeli de portar care ne-au îngenuncheat. Ăsta-i fotbalul, sunt copii, mi-am felicitat echipa şi pe portar l-am încurajat, de altfel el ştie cel mai bine că a greşit. Trebuie să-l ridicăm, are de învăţat din astea, dar să înveţe, pentru că în aceste meciuri cu presiune se văd cel mai bine viitorii fotbalişti şi sper să fi fost doar un accident la el. Mai avem două jocuri, pe care trebuie să le câştigăm, iar dacă ’U’ bate pe Timişoara poate mergem amândouă la Bucureşti. Aşa ar fi frumos, pentru că suntem cele mai bune echipe din seria asta”, a declarat şi tehnicianul Ardealului, Călin Moldovan.

Aproape calificată în semifinalele de la Bucureşti, Universitatea îi poate da o mână de ajutor Ardealului chiar în ultima etapă, atunci când la Cluj va veni Poli Timişoara, echipă aflată şi ea în lupta pentru semifinale. Un eventual succes al lui “U” săptămâna viitoare ar putea face ca ambele formaţii din Cluj să ajungă la turneul final de la Bucureşti, câştigătoarea acelei competiţii urmând să reprezinte România în Liga Campionilor destinată juniorilor.

„U” Cluj: Pop R. – Manu, Chindriş, Nistor, Berci – Vlad, Tand, Janos, Chifu – Moruţan, Haţiegan. Au mai intrat: Moşuţi, Irimie, Salcău şi Pop Ad. Antrenor: Călin Sălăgean

Ardealul Cluj: Potcoavă – Jude, Olteanu, Băghiceanu, Bituleanu – Neamţ, Cozma, Mocanu, Mih – Drăghici, Roşca. Au mai intrat: Gavrilă şi Cordea. Antrenor: Călin Moldovan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *