Justitie

Fostul șef al ANAF, în drum spre penitenciar pentru a se preda. După achitarea din dosarul ”Motorina”, azi a luat o pedeapsă de 5 ani de închisoare!

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat, marţi, pe fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era condamnat pentru trafic de influenţă, arată Mediafax. Decizia este definitivă. În primă instanţă, Blejnar a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare.

„Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Blejnar Sorin pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare. Reduce durata pedepsei complementare aplicată inculpatului de la 4 ani la 3 ani. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat. Definitivă”, se arată în minuta instanţei Curţii de Apel Bucureşti.

Blejnar fusese condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti, la 6 ani de închisoare.

 

Achitat înainte de Paști

Sorin Blejnar face parte din lotul polticienilor și a funcționarilor publici cu minim două dosare penale. Așa se face că în 15 aprilie, acesta era achitat definitiv în dosarul ”MOTORINA”. Potrivit deciziei, instanţa l-a achitat Sorin Blejnar pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi pentru fapta de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii). Totodată, a fost achitată definitiv şi soția omului de afaceri, Diana Marina Nemeş, pentru constituire a unui grup infracţional organizat (în forma constituirii). În primă instanță, fostul presedinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat de Curtea de Apel Bucuresti la cinci ani inchisoare cu executare în dosarul ”Motorina”. Tot în primă instanță, Radu Nemeș primise o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma constituirii), iar soția sa fusese condamnată la 5 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. Viorel Comăniţă, director la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) la data faptelor, și care a primit în primă instanță o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Măsura achitării a fost luată și pentru Florin Dan Secăreanu, ofiţer de poliţie în cadrul MAI – Direcţia Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) la data faptelor, el primind în primă instanță 5 ani de închisoare. În aceeași cauză, omul de afaceri Andrei Florin Jugănaru, administrator al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti, a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 5 ani și 6 luni, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat. Tot la 5 ani și 6 luni a fost condamnat și Dumitru Emilian Preda, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat. 

 

Se va preda de îndată

 

Sorin Blejnar a oferit o primă reacție pentru Antena 3 după ce judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era condamnat pentru trafic de influență.

„Acum merg la penitenciar să mă predau. Este o decizie nedreaptă. Nu mă așteptam la așa ceva”, a spus Blejnar pentru Antena3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version