Politica

Fost secretar de stat: “Pe Tăriceanu nu îl apucă sfârşitul acestui an în funcţie, iar Steluţa Cătăniciu a contribuit la partid doar cu 200 de lei"

Fostul deputat Mircea Irimie a vorbit deschis despre războiul din ALDE şi modul în care echipa Partidului Liberal Reformator elimină rând pe rând “incomozii” din Partidul Conservator. Irimie a explicat în cadrul emisiunii “Din Oraş” de la NCN TV cum s-au purtat negocierile privind constituirea listei locale şi modul în care s-a cotizat la partid. 

Mircea Irimie şi-a explicat motivul care a dus la formarea ALDE şi cum s-a ajuns de la un proiect politic frumos, la trădare. 

“Se poate discuta în aceste zile despre o posibilă dizolvare ALDE. ALDE a fost un proiect nemaipomenit şi a avut un succes mare. Noi, Partidul Conservator, am avut structuri în toată ţara, dar am constatat la un moment dat că eram plafonaţi între 2 şi 3%. A fost o oportunitate şi pentru noi, şi pentru Partidul Liberal Reformator care de asemenea nu treceau de 2 %. Până la urmă am găsit un proiect comun care a avut succes. La alegerile locale am avut 6,6 % la nivel naţional.  ALDE este un partid care s-a consolidat. Din păcate, toată munca colegilor noştri, pentru că munca unui partid nu stă doar în lider, numai în comunicatori sau în secretari. Munca unui partid stă în aportul fiecăruia. Ne-am trezit la un moment dat trădaţi. Trădarea a venit din partea unor lideri, câtă vreme există un delict de opinie, câtă vreme eşti sancţionat că ai un cuvânt”, a declarat Mircea Irimie.

În opinia lui Mircea Irimie, munca depusă în campania electorală pentru partid nu a fost recompensată conform aşteptărilor. 

“Eu am în geantă chitanţe de peste jumătate de miliard, chitanţe plătite la partid, că este PC, că este ALDE. Eu sunt un contributor din toate punctele de vedere. Am candidat, am muncit foarte mult în ţară atât ca deputat, cât si ca secretar de stat. Toată munca mea s-a irosit în momentul în care am văzut că din cele 200 de posturi …Noi am cerut să fim parte din tot ce se va întâmpla în guvernarea ţării. Revenindu-ne posturi ne-am trezit că astăzi este un singur coleg din fostul PC. Toată lumea a fost înlăturată. De ce vom ajunge la dizolvare? În momentul în care am fuzionat, am luat nişte decizi şi am spus în felul următor: Vom evolua în mod paritar. Pe perioada în care noi vom trăi împreună, până la alegerile finale. Este o perioadă de tranziţie şi vom funcţiona pe măsuri tranzitorii. Adică în sistem paritar vom avea şanse spre locurile eligibile, spre funcţii, spre tot ce trebuie făcut. În această fuziune, PC-ul a venit cu zestrea cea mai mare. PLR îl avea pe domnul Tăriceanu cu o notorietate foarte bună, dar nu neapărat cu accesibilitate. La prezindenţiale, în 17.900 de secţii de votare PLR nu a avut reprezentant pentru că nu avea structuri. Aveau 10 oameni la Bucureşti, care erau tot partidul. După ce am fuzionat, şi la locale, şi la parlamentare, nu au mai fost secţii în România fără reprezentanţi pentru că noi, judeţul Cluj, aveam peste tot structuri. A fost bine pentru ambele tabere. De ce acum o parte este înlăturată?”, s-a întrebat Mircea Irimie. 

Partajul în ALDE va fi finalizat în toamna acestui an, potrivit lui Mircea Irimie. Un proiect politic este pe cale să se destrame, ca urmare a disensiunilor dintre aripa conservatoare si liberal reformatoare din ALDE. 

“Un exemplu la Cluj-Napoca. Mobilier pentru care noi am scos banii din buzunar şi l-am cumpărat, calculator pe care noi l-am cumpărat, scaune pe care noi le-am cumpărat sunt în alt sediu al altcuiva, care spune că sunt ale mele.  Şi noi vom ajunge la dizolvare undeva în toamnă. În momentul în care arătăm că s-au încălcat toate decizile şi criterile stabilite pentru a funcţiona pe perioada tranzitorie este clar că există o tabără care va aduna zeci de mii voturi care doresc dizolvarea. În acel moment, toţi aleşii locali, pentru că avem 2.700 de aleşi locali, din care două treimi sunt  veniţi din fostul PC, ei vor deveni independenţi. Astăzi, PC nu mai există, PLR nu mai există, iar cei care vor deveni independenţi vor putea să acceadă spre orice partid.  Noi am sperat până în ultimul moment, dar am văzut că atunci când ridici o problemă, când spui că nu eşti de acord, eşti sancţionat şi dat afară”, a declarat Mircea Irimie.

Irimie este de părere că eliminarea foştilor membri PC din proiectul ALDE este un act premeditat, iar în momentul premergător alianţei PLR-ul îşi ţinea şedinţele în baruri şi cafenele. 

“Ei (PLR) ştiau că nu mai văd Parlamentul. Totul a fost premeditat. Eu am văzut la prezidenţiale că valoarea este sub 5 % şi atunci au venit înspre PC.  Ne-am trezit din casa noastră, a familiei, făcută împreună, care s-a numit ALDE, că o parte din familie nu mai avem loc în casă. Ştiţi că noi, când am fost curtaţi pentru fuziune, PLR făcea şedinţele la bar, în cafenele, erau pe coridoare? Lumea nu ştie că PC avea grup şi la Camera Deputaţilor, şi la Senat. Noi aveam vreo 20 de şoferi şi maşini, personal, calculatoare, tot ce aveam nevoie, ori ei nu aveau. Noi eram un partid finanţat pe Legea Partidelor, ei nu. Împreună am primit un sediu şi ne-am trezirt că la sediu este pază privată şi cartelă la intrare şi noi fondatori, noi membri, nu eram pe lista.Cum să intru în sediu daca acolo e pază armată? Acolo intri cu cartelă şi noi nu avem cartelă”, a afirmat Mircea Irimie.

La nivelul judeţului Cluj, în momentul formări ALDE aripa conservatoare avea de 10 ori mai mulţi aleşi în functie decât aripa liberal reformatoare. Totodată propunerile pemntru candidatura privind funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca venite din partea conservatorilor nu au fost pe placul Steluţei Cătăniciu. Aceasta a refuzat propunerea Leonard Horvath pe motiv că e maghiar. 

 “Noi la Cluj când am fuzionat, PC avea 33 de consilieri locali , un consilier judeţean, trei primari trei viceprimari, doi parlamentari. PLR ce avea? Doamna Cătăniciu parlamentar şi 3 comnsilieri locali. Niciodată 3 cu 33 nu va fi egal. Nicioadtă 3 primari cu niciunul sau 3 viceprimari cu niciunul nu va fi egal. Eu am candidat doamna Cătăniciu de ce nu a candidat? Cel mai greu este să îţi găseşti votul pe persoană fizică, pentru că pe nume de partid, alianţă e extraordinar. Când te duci singur atunci vezi ce faci, primeşti sau nu vot. Orixce vrem să spunem politica e pe voturi.. În urmă cu două săptămâni am văzut că un grup foarte mare de colegi de ai mei din fostul PC s-au reunit, au luat atitudine şi au trimis o scrisoare. Scrisoare  care va fi trimisă inclusiv spre preşedintele Camerei Deputaţilor, avocatul poporului spre preşedintele României, spre preşedintele Senatului şi spre ANI. Sunt nemulţumiţi pentru că ei spun aşa: “am acceptat doamna Cătăniciu a venit lângă tine co-preşedinte. Aţi fost doi oameni de la care aţi avut aşteptări. Aţi reuşit sau nu aţi reuşit asta este altă treabă, dar aşteptăm să ne respectaţi amândoi. Nu să ne ameninţaţi, să ne intimidaţi să faceţi presiuni”. Mi-am asumat o cadidatură la Turda iar cine candidează cheltuieşte bani munceşte enorm de mult nu doar în campanie, este atacat este denigrat dar îţi asumi o bătălie. Ai pierdut, nu ai pierdut ai avut curajul . Să ştie tot judeţul eu Mircea Irimie am făcut al doilea rezultat în ALDE la nivel de România la nivel de oraş şi municipiu, după Viorel Ilie de la Moineşti. Doamna Cătăniciu a spus în şedinţă: “eu mă ocoup de Cluj-Napoca şi tu de restul judeţului”. Câte votui au fost la locale la Cluj-Napoca? Doamna Cătăniciu a obţinut 2.000 de voturi. Ce înseamnă asta? 1%. Eu la Turda am obţinut mai multe voturi penrtu Consiliul Judeţean decât Cluj Napoca , al doilea oraş din România. Dacă povestim unde am cedat pentru doamna Cătăniciu, nu am băgat niciun consilier, la Gherla la Dej la Huedin. Campania domnului Buzoianu a fost una bună dar dânsul a fost un independent. Eu am vrut un candidat de la ALDE şi primul candidat pe care l-am propus a fost Leonard Horvath la care doamna Cătăniciu a sopus clar: Nu vreau un ungur. Leonard a candidat pe un colegiu unde l-a bătut pe Mate Andraş. Că e maghiar, numai bine prindeam şi un segment din populaţia maghiară. Ei bine nu l-a vrut.  L-am pregătit pe Adrian Mureşan care în sondaje avea 6%. Mureşan e un tânăr cu studii făcute în ţară şi străinătate nu cumpărate, antreprenor, familist nu ai ce să îi reproşezi. Nu s-a vrut. L-am curtat pe Mircea Giurgiu fost deputat 2 mandate şi care a fost cel mai activ parlamentar din toate timpurile. Nu  l-a vrut nici pe acesta doamna Cătăniciu pentru că dânsa l-a vrut pe Buzoianu.

Fostul secretar de stat  a explicat de ce Steluţa Cătăniciu nu a avut curajul să dandideze pentru funcţia de primar al municipiuluui Cluj-Napoca şi modul în care s-au împărţit posturile d e secretari de stat de către Călin popescu Tăriceanu. 

„Am fost ultimul care a semnat pentru Octavian Buzoianu după ce m-a chemat Tăriceanu la Bucureşti şi mi-a spus: “Domnule nu îmi pune frână la Cluj”. Durerea este că noi nu am băgat un consilier judeţean pentru că nu am avut voturi pe Cluj-Napoca. De câte ori aţi văzut-o pe doamna Cătăniciu. Îmi spuneau candidaţii că doamna nu le răspunde la telefon sau are telefonul închis. Doamna a spus clar : Dragi colegi localele nu sunt importante, parlamentarele sunt importante. De ce doamna Cătăniciu nu a avut curajul să candideze la Cluj-Napoca, altfel la parlamentare era în stare să facă crimă să ne zboare pe toţi că dânsa e pe locul întâi. M-a chemat Tăriceanul la el şi mi-a zis” te rog frumos ia-mi o de pe cap că înebunesc. Tu te duci în alt proiect politic, tu de duci secretar de stat. I-am zis “Domnule preşedinte eu ca să ajung secretar de stat prima dată trebuie să intrăm în parlament, a doua oară trebuie să intrăm la guvernare…mă dau la o parte fac un pas în lateral să îşi facă doamna echipa. M-au pupat. Erau 300 de membri de faţă la delegaţia naţională. M-au chemat cei doi vicepreşedinţi în faţa tuturor lângă ei  şi au spus aşa: “pentru că Mircea Irimie a făcut un gest nobil, a fost cel mai elegant rămâne alături de noi, ne susţien a făcut un pas în lateral şi o lasă pe doamna Cătăniciu prima funcţie de secretar de stat sau şef de agenţie naţională-Mircea Irimie”. Mă vedeţi secretar de stat acuma? Fără să o atac pe doaman Cpătăniciu, dânsa s-a ocupat de interesul ei. Nic nu a răspuns la telefon. La locale doamna cătăniciu a depus la sedfiu 200 de lei. Eu cheltuiesc în precampanie şi campanie vreo 60.00 de lei şi colega mea co-preşedinte care vrea rezultate la nivelul judeţului 200 de lei . Noi am făcut 3,5 % pe judeţul Cluj pentru că numai Irimie a muncit şi a alergat”, a declarat Mircea Irimie. 

În replică Steluţa Cătăniciu consideră că zestrea PC adusă la formarea ALDE a fost cu minus. 18.000 de lei restanţe pentru sediul partidului situat pe strada Arinilor din Cluj napoca şi 850.000  de lei pentru sediul din Bucureşti. 

 “Când am fuzionat cu cei din PC, sediul lor din Buxcureşti de pe strada Zambaccian avea o restanţă la chirie către RAAPS de 850.000 de lei iar la Cluj,  sediul de pe strada Arinilor avea o datorie către termoficare de 18.000 de lei. Cam asta e zestrea PC-ului care a fuzionat cu noi. Dacă domnul Irimie a cheltuit 60.000 de lei, această sumă trebuie să se regăsească în declaraţia sa de avere dar potrivit AEP, din docuemntele depuse spre decontare la partid, domnul Irimie a cheltuit 10.000 de lei din care a primit 8.000 de lei înapoi potrivit legi electorale”, a afirmat Steluţa Cătăniciu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version