Din oras

Focuri de arma si interventie in forta a jandarmilor in Piata Lucian Blaga

In jurul orei 13.00 un echipaj de jandarmi care insotea un demnitar a fost atacat in Piata Lucian Blaga din Cluj-Napoca de o persoana inarmata. Atacatorul s-a refugiat in Casa de Cultura a Studentilor, iar pentru capturarea acestuia a fost nevoie de o interventie in forta a trupelor antitero din cadrul Jandarmeriei clujene.  

Un  elicopter apartinand MAI a survolat Piata Lucian Blaga din care au fost coborati pe cladirea de vizavi de Casa de Cultura doi lunetisti. Totodata doi ofiteri au coborat din elicopter pe Casa de Cultura, iar de acolo, in rapel, au  ajuns la atacator.

Au fost folosite fumigene pentru a distrage atentia atacatorului, iar un echipaj de jandarmi a reusit sa imobilizeze persoana suspecta. Unii trecatori  aflati in piata s-au panicat, dar au fost calmati repede de fortele de ordine.

Totul a fost de fapt un exercitiu prilejuit de aniversarea a 95 de ani de la infiintarea primei unitati de jandarmi din Ardeal. In cadrul manifestarilor au mai fost demonstratii de dresaj ai cainilor aflati in dotarea Jandarmeriei clujene si exercitii de arte martiale ale trupelor speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *