De cartier

Focar de infecție pe Traian Moșoiu 43, WC în curte și gunoi. Pata Rât se mută în centrul orașului?

Pe strada Traian Mosoiu, la numarul 43, intr-o curte care se afla la doar cateva zeci de metri de Spitalul Militar, dar si de alte institutii medicale, locuiesc cu acte 47 de suflete. Si mai apar, din timp in timp, si alte cazuri sociale pe care Episcopia Vadului, Feleacului si Clujului le gazduieste contra unei chirii modice. 

Toti locatarii reprezinta cazuri sociale si au fost primiti de Biserica, ca solutie temporara, pana cand primesc de la primarie locuinte sociale. Unele familii, care locuiesc de ani de zile la aceasta adresa, si-au facut amenajari. Si-au tras apa, si-au facut baie in casa. Altii, cu mai putine resurse, isi duc traiul de pe o zi pe alta si, desi locuiesc in centrul orasului, o fac printre mizerii si defecheaza in conditii de Ev Mediu.

„Erau care foloseau wc-ul de aici, din curte, se infunda canalul care e la picioarele noastre, mirosea ingrozitor, de nu puteai sa stai, sobolanii misunau. Noi ne-am facut, care am putut sa ne facem, am tras apa, ne-am facut baie in casa. Restul mergeau la wc-ul de afara. Wc-ul de afara il folosesc vreo 20-30 de persoane”, spune Virginia Buica, locatara.

Problema igienei se extinde. Chiar daca oamenii si-au amenajat in case sau in curte toalete, unii chiriasi sunt certati la cutite cu apa, sapunul si curatenia. Acestia aduna si depoziteaza deseuri, insa vecinilor le e teama sa intervina si li se reproseaza ca au aceleasi drepturi.

Maria, o alta locatara, marturiseste: “Ii foarte mizerie, nu putem sta ca ne umplem de goange, sobolani, mizerii. Ii de nedescris… Sa traiesti intr-o situatie in ultimul hal.”

Oamenii platesc intre 1 si 3 lei pe metrul patrat chirie catre Episcopie, iar factura emisa de Compania de Apa Somes se imparte la numarul total de locatari si astfel se emite o noua factura, pentru fiecare familie in parte. Chiriile platite sunt de 60-80 de lei, in functie de suprafata ocupata si pozitionare. Apa se impate la numarul de persoane si facturile din ultimul an au fost cuprinse intre 405 si 1.600 de lei, pentru toata curtea. 

“Imobilul despre care discutam este in proprietatea Arhiepiscopiei, locatarii sunt chiriasii nostri, asa incat ei trebuie sa isi asume, pe de o parte, si statutul de chirias, aceea de a fi bun platnic si de a-si achita la timp toate obligatiile pe care le au pt utilitatile pe care le consuma , dar si aceea de a fi bun locatari si de a-si ingriji spatiul. Evident ca apar probleme, ca nu toata lumea are aceeasi constiinta si conduita civica, spatiul pe care il folosesc este comun si ar trebui sa fie bine ingrijit”, sustine purtatorul de cuvant al Mitropoliei.

Degeaba asteapta oamenii sa vina preotii sa le faca ordine in curte, aceasta este obligatia lor. Oricum, locatarii de pe Traian Mosoiu 43 trebuie sa se gandeasca incotro vor apuca, deoarece proprietarul spatiului are alte planuri, nu sa le ofere chirii sociale pe viata.

“In ceea ce priveste viitorul acestui imobil trebuie sa va spun ca acesta este o situatie de provizorat, alta solutie nu va fi intr-un viitor, decat demolarea intregii cladiri si, practic, reconstruirea pe acel spatiu, bineinteles, tinand cont de oamenii care sunt acolo si carora le facem un bine pastrandu-i in spatiu. Iar aceasta operatie nu se va putea face decat in momentul in care le vom gasi locuite in care sa se mute si imobilul sa fie eliberat si lipsit de orice sarcina.”, completeaza Bogdan Ivanov.

Indiferent daca vor mai ramane la adresa luni sau ani, chiriasii nu vor face investitii, stiind ca vor fi dati afara. Si vor continua sa traiasca in centrul orasului de 5 stele in miros de urina, printre gunoaie.

   

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *