Justitie

Fiul fostului șef al Poliției Dej a scăpat de o posibilă condamnare pentru accidentul produs în stare de ebrietate

Cătălin Câmpean, băriatul lui Alin Câmpean – fostul comandant de la Dej, a scăpat ca prin urechile acului de o condamnare cu suspendare pentru accidentul pe care l-a provocat anul acesta, imediat după revelion. Câmpean Jr. s-a urcat la volan în stare de ebrietate, iar pe drumul dinspre Beclean spre Dej, în localitatea Sânmărghita, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp din beton de susținere a firelor electrice, după care s-a răsturnat. 

La momentul producerii accidentului, în mașină cu băiatul se mai aflau alți doi prieteni, care susțin că nu au avut vătămări corporale. Cătălin Câmpean a fost dus atunci la o unitate medicală, afându-se în stare avansată de ebrietate. Procurorii l-au cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală (rănile pe care le-a suferit în accident).

În luna august, Cătălin Câmpean a fost trimis în judecată, anchetatorii precizând că din rezultatele toxicologice reieșea  „o alcoolemie de 1,20 g %o, iar a doua probă recoltată la orele 10:00, a fost de 0,98 g %o”. De la dosar, prin clasare, a dispărut acuzația de vătămare corporală. În favoarea tânărului s-au administrat mai multe probe, inclusiv o declarație de la un preot care îl prezintă ca fiind nelipsit de la slujbele religioase, faptul că este student la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj, pornind de la loc cu taxă și ajungând să fie bugetat de Stat. 

Pedeapsa minimă stabilită pentru Câmpean Jr. a fost condamnarea la 8 luni de închisoare cu suspendare, însă magistrații de la Dej a decis amânarea aplicării pedepsei. 

„Stabileste pentru inculpatul Câmpean Ganga Cătălin fără desfăşurarea împotriva sa a unui alt proces-penal, fără solicitarea de interpret, pedeapsa de : – 8 luni închisoare pentru savarsirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.396 al.10 Cod proc.penală. În temeiul art.83 al.1 Cod penal dispune amânarea aplicarii pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani conform art.84 al.1 cod penal. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art.85 al.1 lit.a-e Cod penal; – să se prezinte la serviciul de probaţiune Cluj la datele fixate de acesta. – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; – să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei si orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; – să comunice schimbarea locului de muncă – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere care pot atrage revocarea conform art.88 cod penal. Constata ca inculpatul are aparator aleÎn temeiul art.274 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în suma de 500 lei Cu apel în 10 zile de la comunicare. Hotarărea se pune la dispozitia partilor, inculpat,procuror, prin mijlocirea grefei instantei. ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version