Din oras

Firma care a mobilat Consiliul Judetean ia 25.000 de euro de la Primarie

Poate nu este surprinzator pentru nimeni ca din cei trei ofertanti pentru achizitia directa de mobilier de birou pentru Sala Polivalenta, castigatoare a fost aleasa firma care a primit si contractul de mobilare a noului sediu al Consiliului Judetean in 2011.

Pentru 25.000 de euro Salice SRL va furniza patru masute de cafea, 20 de scaune ergonomice si tot atatea birouri, sase scaune cu tapiterie de piele, un panou de chei, doua seturi de mobilier pentru receptie, 14 comode cu doua usi, 17 corpuri mobile cu trei sertare, un ansamblu de birou pentru bilete, bar si 8 mese VIP, doua birouri pentru sali de conferinta, masa pentru presa si masa prezidiu.

Salice Comprod ii apartine lui Ioan Iancu, cel care conduce noua fabrica de mobilier Libertatea, dupa divizarea SC Libertatea SA din martie 2013.

Salice a fost infiintata in 1999, iar Ioan Iancu este asociat unic. Anul trecut a avut o cifra de afaceri de 22 de milioane de lei si un profit de 258.000 de lei. In 2011 a avut o cifra de afaceri de 18 milioane de lei si un profit de 113.000 de lei.

De numele societatii se leaga o licitatie banoasa derulata de Consiliul Judetean pentru mobilarea noului sediu. In urma celei de-a doua licitatii, din 2011, Salice Comprod a incheiat cu CJ Cluj, condus pe atunci de actualul senator, Alin Tise, un contract in valoare de aproape 100.000 de euro. Chiar daca societatea Salice Comprod nu a avut cea mai mica oferta, contractul s-a incheiat cu aceasta, alte doua oferte mai mici, „SC AMICA IMPEX SRL – BRASOV si SC AX  PERPETUUM  IMPEX SRL CLUJ au fost declarate neconforme”.

Interesant este ca dupa un an de la incheierea contractului pentru mobilier, s-a constituit Clusterul Mobilier Transilvan, unde vicepresedinte este chiar Ioan Iancu, seful Salice Comprod. Din aceeasi asociatie, infiintata in 30 mai 2012, face parte si Consiliul Judetean Cluj. De inregistrarea actelor s-a ocupat nimeni altcineva decat Societatea Civila de Avocati „Teaha, Fuzesi & Partners”, unde activeaza avocatul Mihai Teaha.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version