In vizor

Filmul românesc, promovat cu dublă măsură: „Usturoi” a fost exclus de la premiile Gopo pentru că membrilor juriului nu li s-a deschis linkul

Există producători în industria filmului românesc care cer mereu bani de la Centrul Național al Cinematografiei pentru a realiza filme de o calitate mai mult sau mai puțin discutabilă, apoi acești mari oameni de film primesc premii pentru a își justifica producțiile și pentru a mai putea cere bani în continuare, iar în această schemă cinematografică le este refuzat accesul noilor veniți, pentru ca aceștia să nu poată cere ulterior, la rândul lor, fonduri. Aceasta ar fi pe scurt o posibilă explicație pentru filmele românești finanțate de CNC, care, cu toate că sunt gustate de un public redus, primesc premii care le „consfințesc” drept mari producții, în timp ce filmele produse de numele noi din industrie, cu toate că au succes la public, sunt ignorate de premiile Gopo. 

Filmul „Usturoi”, realizat prin eforturile clujeanului Radu Băzăvan, fără bani de la CNC, nu a fost nominalizat pentru nicio categorie la premiile Gopo de anul acesta, cu toate că s-ar fi putut califica pentru mai multe categorii: cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună imagine, cel mai bun montaj, cea mai bună muzică, cele mai bune decoruri, tânără speranță, cel mai bun regizor sau cel mai bun film de debut.

Cu toate că filmul a fost vizionat de 18 000 de plătitori de bilete, în ciuda faptului că a primit nota 8.1 pe IMDB, că filmul a fost timp de 10 săptămâni cap de afiș la cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca, acesta nu a fost nominalizat la premiile Gopo, membrii juriului motivând că nu le-au funcționat linkurile și astfel nu au putut viziona filmul. Juriul avea la dispoziție filmul „Usturoi” și pe DVD, însă asta nu a mai contat. În plus, producătorii acestui lungmetraj nu au fost nici măcar invitați la gala premiilor Gopo.

Și alți producători independenți au fost ignorați de ”establishment-ul” cinematografic. Mercy Street, primul film de animație 3D produs în România, nu a fost nominalizat la nicio categorie. La fel Billion Star Hotel, un film independent care, la ora actuală, are 52 de nominalizări internaționale și 19 premii. 

Radu Băzăvan, producătorul filmului Usturoi, a explicat pentru Ziar de Cluj întreaga situație:

„Foarte multe filme pe care CNC le susține intră în cinema, calitatea este execrabilă și strâng 4-5000 de oameni în săli. Sunt făcute de aceleași case de producție care sunt mai mult sau mai puțin abonate. Anul trecut am mers la foarte multe filme românești și foarte puține sunt de calitate, adică efectiv sunt penal de prost făcute! Scenariu zero, montaj zero, intrigă zero, conflict zero, nu pot să recomand cuiva să vadă un film de anul trecut.

Noi le-am trimis (pentru premiile Gopo – n.r.) un screener, le-am trimis linkul cu filmul și lor nu le-a mers. Dar nu ne-au mai înștiințat, vedeți că linkul nu merge! Eu am probat linkul când l-am trimis, mergea, persoana de contact mi-a spus că îi merge, dar în momentul în care linkul a ajuns la juriu nu a mai mers deloc. Și nu ne-a mai spus nimeni: vedeți că nu merge linkul, trimiteți-l încă o dată! Le-am trimis și ca DVD și online. Ei, dacă ar fi vrut neapărat să îl vadă, ori puteau lua legătura cu mine, ori puteau lua DVD-ul. 

Juriul acesta nu e făcut din 15 oameni care stau într-o sală și se uită zi-lumină la filme. Un membru al juriului era în America în ziua respectivă, altul era într-o altă țară și au primit toți screener-ele. Dacă nu le-a mers la un moment dat linkul au zis: la revedere! Ca gest de bunăvoință din partea lor, dacă eu eram în locul lor, încercam să iau legătura cu Radu Băzăvan de la Cluj, să-i spun: vezi că nu e bun linkul, dă-mi un link să meargă! Ei nu au făcut-o că nu au avut timp, că au avut foarte multe filme de jurizat, foarte multe scurtmetraje etc. 

Tudor Giurgiu se ocupă de organizare, dar nu spune juriului ce să facă, cum să facă, el are oamenii lui care se ocupă. El are proiectele lui, are oamenii lui care se ocupă de treaba aceasta. Nu cred că el e de vină, că el le-a spus: nu îi chemați pe aceștia! Când ne-a chemat la TIFF, el și-a asumat și un risc, noi nu eram văzuți ca profesioniști până să apară filmul, eram niște copii care s-au jucat de-a cinematografia; el și-a asumat oarecum un risc introducându-ne pe noi în TIFF.

Dincolo de valoarea filmului și de valoarea intrinsecă sau extrinsecă, sau cât de mult trebuie criticat, sau ne uităm, sau nu ne uităm, noi nu am fost invitați la Gala Gopo. Noi facem parte din cele 21 de proiecte cinematografice de anul trecut pentru care s-a făcut gala. Dar noi și Mercy Street și Billion Star Hotel nu am contat la invitație. Au preferat să cheme pe oricine altcineva care are legătură numai tangențial sau poate nu are legătură deloc cu industria, dar sunt prieteni ș.a.m.d., dar noi, care am transpirat atâția ani de zile ca să ne împingem proiectul în cinematograf, nu am fost invitați. E ridicol! E jenant! 

Eu acum degeaba mă duc la următorul proiect să le spun sponsorilor să îmi dea niște bani, că eu am fost șef de Box Office în anul trecut o jumătate de an, și ei îmi spun: «Dar premii ai luat? La premiile Gopo ai fost?» Și eu le zic: «Păi, nu am fost, că știți, nu a mers linkul și nu mi-au spus că nu merge linkul!» În ideea în care nu ai niciun leu în buzunar, normal că te agăți de orice chestie, cât de mică poți, pentru a putea să farmeci sponsorii, să le spui că îți ofer un premiu, făcut la Cluj, la nivel național! Nu îți iau banii și mă îmbăt sau îmi cumpăr mașină de ei! Îți iau banii și am deja un portofoliu de premii! 

Eu nu îi acuz pe ei de rea-voință, e mai degrabă indolență, faptul că nu au fost în stare să îmi ceară din nou un link funcțional! Eu nu am aflat că nu merge linkul decât ieri! Ca peste tot în lumea asta, când e vorba de newcomers, niciodată nu sunt pe picior de egalitate cu ceilalți, cu greii. Haide să ne gândim un pic: oare dacă Cristi Puiu, cu Sieranevada, trimitea un link nefuncțional, oare la fel era respins? Întrebare retorică. Chestii tehnice, nu de rea-voință, nu de întârziere de trimitere. Nu merge linkul! Ce faci, îl refuzi pe Cristi Puiu, ce faci?

Faptul că noi nu am fost nominalizați e o chestie, că nu am fost invitați la gală e altă chestie. Ei oricând pot să spună: și dacă am fi văzut filmul, noi ne-am dat seama că filmul e de rahat! E o părere personală! Faptul că cifrele sunt de favoarea mea, și pe IMDB, și pe tot ce vrei, asta nu contează, pentru că ei pot ataca orice fel de argument! Dar ce nu pot ataca e faptul că au evitat voit să ne invite pe noi și pe alți independenți, că nu e vorba neapărat de filmul Usturoi, e vorba de independenții aceștia mai mici, pe noi nu ne-a chemat nimeni la gală. Pentru asta nu au scuză.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version