Ce facem noi când avem informații clare că urmează să dăm față în față cu acea Justiție română care nu mai dansează la bară lasciv cu teancul de bani la port-jartier, ci e urâtă și urâcioasă de zici că-I Ana Pauker în persoană?
S-au dus și zilele acelea frumoase în care ”Pușcăria trecea, banii rămâneau”, să fie cheltuiți ca și curați și în care se primea pârnaie aproape pro-bono, sau mai dădeai cu copy-paste la o carte, ți-o publica un borfaș cu editură și nici n-apucai să înveți diferența dintre cratimă și sedilă și ieșeai din închisoare doar ca să intri în Uniunea Scriitorilor din România.
Te numești Darius Vâlcov și știi că nu ai să scapi. Ai scăpat cât te-au scăpat ai tăi (să nu-I dai în gât, ca pe veșnicul Vasile Blaga). Ai beneficiat mai de o prescriere a faptei, mai de o nulitate absolută, mai de o lege mai favorabilă borfașului data pe ultima sută de metri în această Românie a penalilor în care victimele au numai obligații, borfașii au numai drepturi și trebuie ocrotiți și apărați de pârnaie (dacă ar fi ”dreptate”, în România lor, victimele ar trebui să execute pârnaia), dar s-a epuizat totul. Atâtea mânării ai făcut, că nu scapi fără un 5 sau 6 ani cu executare. Ce faci? Că ești în floarea vieții tale, ai și tu ambițurile și visele tale! Ce faci?
Te uiți în jur și vezi ce-au făcut alții.
În fond nu trece anul, de prin 2018 încoace, fără ca unul din Frăția Borfașilor din România să nu fi avut parte de clemența absolut năucitoare a juzilor italieni. Avem un întreg Paradis al Borfașilor în Italia, fugiți acolo să beneficieze de regimul mai blând de executare a pedepselor.
Italia, țara despre care urmăream cu sufletul la gură, pe vremea lui nea’ Ceașcă, cum Corado Catani lua de gât mafioții și-i împârnăia, caracatiță după caracatiță, până l-au explodat ăia cu tot cu o bună bucată din autostradă. Vorbim, totuși, despre Italia, o țară care a dat sânge în lupta cu mafioții politici, din justiție și din ”societatea civilă”. Ce nu este în regulă cu această empatie a sistemului juridic Italian cu borfașii români?
Că, ”pă Italea”, condiţiile de executare a pedepsei sunt net mai bune comparativ cu România, iar regimul este mult mai permisiv. De exemplu, condamnările de până la patru ani pot fi executate la domiciliu, măsură care este asemănătoare cu dispozițiile controlului judiciar din România.
Cum să nu fie Italia o țară preferată de românii cu probleme, chiar dacă, în 2021, a ”înăsprit” condițiile în care se refuză o extrădare, fiind introdusă prevederea ca persoana în cauză să aibă rezidența în Italia timp de cel puțin 5 ani.
Păi, sub ochii bovini ai Justiției noastre impotente, cât timp o tot frecau cu procesele cu anii, borfașii români își pregătiseră, din timp și acest exit. Și Arsene, și Vâlcov aveau firme și afaceri în Italia, obținuseră rezidența – deja se sustrăgeau rigorilor justiției române, încă din timpul procesului. Eu știam că acestea sunt circumstanțe agravante, dar ce știu eu? Eu numai văd că nu e bine să fii amărăștean în România, că te calcă Justiția cu bocancul pe cap și -ți aplică Lege pentri 5 sau 6 generații, e bine să fi mahăr, cappo di tutti cappo, borfaș cu mâinile adânc înfipte în bugetul Patriei. Cu cât mai adânc înfipte, cu atât scheaună, se gudură și se pișă la picioarele tale justiția română (își leapădă majuscule, curvelet n-au majusculă).
Parcă-l și văd pe Vâlcov în discuții pe grupul de comunicare ”Romini cu năcaz fugiți pă Italea”:
”Fratelo, vieni di qui! Ti așteptiamo con toți. Vieni a la Grande Famiglia de Borfași Romeno: sono io, Dragoş Săvulescu (fost finanţator al clubului Dinamo, condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare). E ci lei, Alina Bica (fosta şefă a DIICOT, condamnată la 4 ani), lui, Ionel Arsene (preşedintele CJ Neamţ, condamnat la 6 ani şi 8 luni), lui Daniel Dragomir (fost ofiţer al SRI, condamnat la 3 ani şi 10 luni), lui Marian Zlotea (fost şef al ANSVSA, condamnat la 8 ani şi 6 luni) e anche Mario Iorgulescu (fiul şefului LPF, condamnat în prima instanţă la 15 ani şi 8 luni).”
”E che dove fa?”
”Avetti firma proprie in Italia?”
”Si”
”Rezidența?”
”Ma, Si!”
”Adesso, ușcheală, fratello, că să-nchid granițăle!”
Așa că a ușchit-o.
Justiția noastră, cu papagalul acela de Pierdoiu la frâna (pardon, cârma) ei, e tot mai neputincioasă. Cu ministru politic, urmărind interese politice, este firesc să fie așa. Cu mecanimse de control ”de famiglie”, colcăind de interese personale, este și mai firesc să fie așa.
În fond, anul trecut, ministerul Justiției a pus în dezbatere publică o așa-zisă ”lege a fugarilor”, care prevedea pedepsirea pentru evadare (între 6 luni şi 3 ani) a celor care se sustrag unei condamnări.
N-o să ghiciți de unde a primit aviz negative: da, de la CSM, cei de acolo invocând ”drepturile și libertățile omului”. A îmbunătățit CSM-ul roman lista cu drepturi și libertăți ale omului cu acela de a se sustrage de la executarea pedepsei!
Coaliția nu a mers mai departe cu propunerea legislativă, demersul fiind abandonat. În fond fiecare politician justițiabil n-a avut decât a răsufla ușurat că i-a mai descoperit justiția un drept nou, o libertate. De ce să se opună?
Ministrul Justiției a ridicat în Consiliul JAI problema condamnaților români care nu sunt predați de statele UE României pentru executarea pedepsei, la nivelul Uniunii fiind discuții pe această team. Numai că, ”Ordnung Und Disziplin”, prevalează componenta de respectare a drepturilor omului. Că și borfașul care se sustrage unei pedepse, este totuși om, cu drepturi.
Bun, ca o paranteză, să luăm de bune afirmațiile de nevinovăție ale fugarilor români și cum nu au avut ei dreptul de a beneficia de o justiție corectă în România, cum totul e dosar politic (și noi, ca ziariști, știm că multe dosare sunt făcături și răzbunări, multe motivări judecătorești vin dictate sau din umori personale – oameni suntem). Dar, cu toate acestea, ca stat european avem acces la Curtea Europeană de Justiție, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Nu aceste două foruri comunitare, create pentru a omogeniza și veghea actul de justiție ar trebui să se pronunțe asupra drepturilor și libertăților omului și cum acestea au fost, sau nu, încălcate?
Și-atunci, ce nu funcționează la nivel de Uniune Europeană (că la nivel de Românie nimic nu funcționează decât pe pile, cunoștințe și relații)? Plătim degeaba două instituții?
De picanterie, să vă descriem și cum își ispășește (conform tabloidelor) pedeapsa de 4 ani de închisoare ”pă Italea” domnuca ”Maria” (cum este cunoscută în zonă), adică fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Din 2019, de când a ajuns acolo din Costa Rica, lucrează ca avocatîn timp ce își execute și pedeapsa.
Într-un interviu dat la Antena 3, Alina Bica spunea că a ales Italia pentru că sora ei a lucrat zece ani pentru guvernul de la Roma. Iar ”tufacul” ei, Florin Busuioc, a detaliat cum ”trage la galere”, ”sărăcuța”. Asta ne ferea pe noi în România de Crima Organizată, ea însăși fiind Organizarea Crimei! În fine, delectați-vă:
”În fiecare seară, la ora 21:00, trebuie să fie acasă. Da, deja execută pedeapsa. Da, de asta a plecat. Sărăcuța, de la 21:00 la 7:00 dimineața trebuie să stea în casă. În rest, muncește. Ea e avocat, are un birou aici”. Mai are de ”tras” cu năcazul” de-a sta în casă de la 21 la 07 înco vreo doi ani jumătate.
Dar babele și moșii care fac pârnaie la comun, pentru o pită, o sapă în plus în brazda vecinului, în România și stau câte 5, 7, 9 într-o celulă, zi de zi, noapte de noapte, e ice să zică?
”Ce fericire pe capul meu, puteam ajunge rău, ca Alina Bica, pă Italea, să stau ca găinile-n coteț, sărăcuța de ea, de la 21 la 07”.
HAI, SIKTIR!