De Ziua Libertății Presei (pentru unii a Tresei, se știu ei care), am să vă spun despre năravurile păsărilor și cum s-au transmis politicienilor români, mai ceva ca gripa aviară.
Vi le expun pe degetele de la o mână:
ARĂTĂTORUL: migrează. Cum e viaţa mai grea prin partidul pe unde-au scurmat în gunoi după un vierme, o fărâmă de hrană, o măslină, o atenție, cum fâllll! – îşi vântură aripile şi-o şterg spre partide mai călduţe.
INELARAUL: ciripesc. Te miri cui şi-n ce scop. Viaţa e grea şi remuneraţia mică după buget ca pe vremea lui „Răposatu’”. Atunci, dacă doreau „foncţie”, ciripeau. Obiceiurile nu s-au pierdut, iar ei sunt cam tot aceiași. Și întotdeauna există câte un șef ce-ar fi tentat să-mpartă favoruri cui nu trebuie, deci trebuie adus pe calea cea bună. Și-i musai să ciripească dacă vor să-și păstreze agoniseala obținută din bube, mucegaiuri și noroi.
DEGETUL MIC: scurmă. Te miri ce gunoi găsesc, una două-s cu gheruţele în el. Că se lasă cu hrană sau nu, gunoiul trebuie împrăștiat în toate direcţiile.
DEGETUL GROS: nu roşesc. Păi, neavând obraz (să nu-mi spuneţi c-aţi văzut pasăre cu obraz!), nu roşesc, indiferent de fapta comisă sau de mizeria în care scurmă.
MIJLOCIUL (acela pe care ni-l arată des): cum nu eşti atent la ei ca societate civilă, cum se găinăţează. Pe oameni, statui, epoleţi, caschete şi, mai ales, pe Patrie.
