Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, una dintre instituțiile universitare de prestigiu ale Clujului, devine penibilă atunci când este vorba de deschiderea spre public. În era informației și a internetului, pe site-ul oficial al Universității, la secțiunea „contact”, sunt disponibile următoarele date:
„Str. Memorandumului nr. 28, Cluj-Napoca, cod poștal 400114, Jud. Cluj, Romania
Tel. +4 0264 401 200
Fax. +4 0264 592 055”
Cu toate că în cadrul acestei Universități funcționează și Facultatea de Automatică și Calculatoare și Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, extraordinara instituție de învățământ academic nu are pe site-ul oficial o adresă de email, la secțiunea „contact”. Nici cele două facultăți menționate nu au așa ceva, nici universitatea.
În schimb, marii noștri universitari își mângâie vanitatea, pe același site, imediat sub urarea de bun venit, cu următoarele pene academice de păun: „Grad de încredere ridicat” – ARACIS (2013 – 2018) și „Universitate de cercetare avansată și educație” – Ordinul MECTS nr. 5262 din 5.09.2011.
Cine vrea/are nevoie să intre în contact cu reprezentanții Universității Tehnice (student, părinte, profesor, jurnalist, specialist, oricare altă persoană interesată), are patru posibilități: să meargă fizic la sediu, unde e posibil să nu treacă de portar, să trimită o scrisoare prin poștă, adică să aștepte un răspuns mult și bine, să sune la numărul de telefon afișat pe site sau să trimită un fax.
La numărul de telefon, cea mai simplă și mai rapidă posibilitate, dintre cele enumerate, pare a răspunde femeia de serviciu, o doamnă care nu poate da niciun fel de relații.
Prima persoană cu care vorbești, atunci când încerci să contactezi una dintre cele mai prestigioase universități ale Clujului, poate face un singur lucru: dă legătura mai departe, spre neant, spre un număr la care nu mai răspunde nimeni.
Spiritul caragialian, atât de caracteristic mediului universitar clujean, se manifestă pe deplin însă doar atunci când, pentru că nu reușești să dai de nimeni la telefon, îi ceri persoanei care răspunde la singurul număr afișat pe site-ul Universității să îți ofere adresa de email a prestigioasei UTCN.
Grotescul abia acum intră în scenă. Vă oferim o scurtă mostră de conversație:
„Reprezentanta UTCN: Alo, Universitatea Tehnică!
Reporterul adresează întrebarea.
Reprezentanta UTCN: Vă dau legătura la secretara domnului prorector. Rămâneți o clipă!
Reporter: Mi-ați putea spune adresa de mail a Universității?
Reprezentanta UTCN: Nu, vă dau legătura, că nu știu!
Urmează un ton muzical, ton de apel, apoi convorbirea se întrerupe.”
Fiindcă nu am reușit să aflăm practic nimic, am revenit la același număr de telefon:
„Reprezentanta UTCN: Alo, Universitatea Tehnică!
Reporter: Mi-ați dat legătura, dar nu răspunde nimeni. Totuși, nu puteți să îmi spuneți o adresă de email?
Reprezentanta UTCN: Nu! Vă spune doamna Codruța. Adresa de email a cui? A universității?
Reporter: A universității!
Reprezentanta UTCN: Păi! Acum… Mai reveniți cu un telefon, poate e ieșită din birou, poate răspunde la celălalt telefon…
Reporter: Și dumneavoastră nu știți adresa de email?
Reprezentanta UTCN: Nu, nu, nu, nu, nu!
Reporter: Nu există? De exemplu, la alte facultăți, există adrese de email.
Reprezentanta UTCN: Păi, or fi, dar vă spune… nu le știu eu! Nu pot să le știu toate! Și numere, și mna! Reveniți cu un telefon, rămâne să mai încercăm!”
Iar discuția a mai continuat în acest mod, încă un minut, fără a putea afla adresa de email a Universității. Ni s-a făcut legătura din nou spre neant, către un număr la care nu a răspuns nimeni.
Aceasta este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, astfel înțeleg universitarii clujeni să comunice! De multă vreme profesorii universitari au devenit o castă, un grup restrâns de privilegiați ai sorții, perfect închis față de plebea din afară, un grup interesat doar de păstrarea privilegiilor. Care nu sunt puține: doctorate, granturi, colocvii în țară și în străinătate ș.a.m.d.
Nu este de mirare că această castă, deosebit de ermetică și de autosuficientă, nu le oferă plebeilor posibilități de comunicare, pentru că apele universitare trebuie tulburate cât mai puțin cu interferențe din afară. Cu cât comunicarea este mai dificilă, cu atât turnul de fildeș este mai închis, iar informația respiră mai greu. Lipsa de transparență însă, de regulă, ascunde lucruri grave: de la incompetență, până la corupție. Iar când la singurul număr de contact afișat pe site-ul oficial al Universității este lăsată să răspundă o doamnă care posedă informații echivalente cu cele ale femeii de serviciu, nu putem vorbi despre transparență.