Din oras

Felecanii protestează din nou

Locuitorii din Feleacu se vor aduna din nou pentru a-şi exprima nemulţumirea legată de livezile Palocsay, teren aflat în litigiu cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Oamenii se consideră furaţi, mai ales după ce primarul “le-a dat terenul” pentru Institutul de Cercetări Horticole Avansate Transilvania. Felecanii organizează un protest mâine, de la ora 12.30, în Dealul Feleacului, la graniţa dintre municipiul Cluj Napoca şi comuna Feleacu.

Locuitorii din comună i-au invitat la discuţii şi pe primarul Emil Boc, dar şi pe Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj.

Niciunul dintre ei nu şi-a făcut apariţia la protestul desfăşurat în urmă cu 3 săptămâni, însă oamenii îi aşteaptă măcar mâine.

„Terenul pe care USAMV l-a primit pentru Staţiunea de cercetare a fost dat de către Guvern prin Hotărâre de Guvern, cred că prin 2015, fără nici un fel de implicare a Primăriei Cluj-Napoca, pentru că este domeniu public al statului şi doar Guvernul poate dispune de domeniul public al statului. În al doilea rând, dimpotrivă, Primăria Cluj-Napoca, în faza iniţială, în 2008, a retrocedat proprietarilor terenul de pe zona Staţiunii de cercetare, dar staţiunea a atacat în instanţa şi a obţinut anularea dispoziţiilor date de Primăria Cluj-Napoca şi după aceea, prin Hotărâre de Guvern, s-a dat USAMV”, a declarat Emil Boc, intr-o emisiune.

Oamenii îşi vor exprima şi nemulţumirile legate de gardurile care se instalează pe mijlocul drumului. Aceştia cer găsirea unei alte soluţii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *