Din oras

Federatia SHARE a sprijinit si Electric City in acest an, cu 12.000 de euro

Dupa modelul sprijinului financiar pentru Lord of the Dance, Federatia SHARE a dat bani, in acest an, si pentru alte evenimente. 12.000 de euro au iesit din conturile federatiei pentru organizatorii Electric City, eveniment ce a avut loc in primavara acestui an la Sala Polivalenta.

Federatia SHARE, sprijinita cu 1,65 milioane de lei in 2015 de catre Primaria Cluj-Napoca, a impartit aceasta finantare pentru mai multe evenimente. Ziar de Cluj a aratat cum o suma importanta, de 200.000 de lei (45.000 de euro) a fost platita de federatie pentru aducerea, la Cluj-Napoca, a spectacolului Lord of the Dance.

Evenimentul are loc in cadrul TiMAF, festival organizat de Asociatia Student Plus, a carui presedinte este Bogdan Buta. Nu este, insa, singurul eveniment sustinut de Federatia SHARE. O parte din banii publici au ajuns si la organizatorii Electric City, mai exact 12.000 de euro.

„Federatia Share Cluj-Napoca a sprijinit proiectul Electric City – Youth Day cu ceea ce au insemnat costurile de amenajare ale scenei principale din cadrul evenimentului. Este vorba despre o suma de 12.000 euro pentru acest proiect. Primaria Cluj-Napoca a sprijinit Federatia Share Cluj-Napoca cu 1,65 milioane lei in 2015, pentru cele 365 de zile ale programului „Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeana a Tineretului”. In acest context, am facut tot posibilul sa contribuim la proiectele care au demonstrat deja ca aduc valoare comunitatii noastre, sa sustinem initiativele venite din sectorul de tineret si sa dezvoltam proiecte noi, cu potential semnificativ pentru viitorul Clujului, așa cum ne-am asumat inca din momentul in care am aflat ca orasul nostru a castigat acest titlu. Electric City este unul dintre cele mai importante proiecte de divertisment din programul Cluj2015, a fost un succes si ramane un punct de referinta pentru prima parte a anului in care Clujul este Capitala Europeana a Tineretului. Este unul dintre proiectele noi care <> in acest an si speram sa continue si in anii ce urmeaza”, arata Diana Apan, purtator de cuvant al Capitalei Europene a Tineretului 2015.

Electric City a fost organizat, in primavara acestui an, de catre echipa Electric Castle, iar evenimentul a avut loc la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *