Clujul este plin de oameni frumoși, interesanți, care au povești de viață din care cu toții avem ce învăța. Cluj 100% și-a propus să afle ce se află dincolo de funcția pe care o ocupă personalitățile Clujului, dincolo de imaginea omului simplu. Îi vom provoca pe clujenii noștri să ne răspundă unor întrebări aparent simple, dar care vor scoate la iveală o altă latură mai puțin cunoscută a personalității acestor oameni.
Astăzi, personajul materialului nostru este profesorul de istorie Vladimir Bogosavlievici, care predă la Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca. El este cunoscut pentru vastele lui informații în ceea ce privește istoria orașului nostru, dar și pentru modul prin care îi ajută pe elevi să se îndrăgostească de materia lui. Este într-adevăr un personaj, un om carismatic, care prin felul în care povestește și prezintă faptele din trecut reușește să facă pe oricine să iubească istoria Clujului.
Vladimir Bogosavlievici este și ghidul unor tururi ghidate în oraș, la principalele obiective turistice. A reușit să atragă numeroși participanți tocmai datorită felului interesant în care prezintă poveștile și faptele istorice.
R: Care este principiul după care vă ghidați în viață?
V.B: Să cunosc cât mai multe și să fiu cât mai onest.
R: Ce vă place cel mai mult la dumneavoastră?
V.B.: Foarte grea întrebare. Nu sunt narcisist, nu îmi dau seama. Nu pot spune că îmi place ceva în mod deosebit.
R: Care este greșeala pe care o regretați cel mai mult?
V.B.: Ar trebui să fac o listă lungă. Nu am o ierarhie. Așa că rămâne la latitudinea altora să spună. Mai bine văd alții greșelile tale decât le vezi tu. Ar fi ideal să le vezi tu.
R: Ce temeri aveți?
V.B.: Ignoranța care se implementează tot mai mult în societatea mondială. Asta ar fi o temere. În rest, avem o viață, să o ducem cât de frumos fiecare și în rest… acesta este cursul vieții. Nu am temeri.
R: Ce detestați să faceți cel mai mult atunci când faceți curățenie?
V.B.: Cu aspiratul m-am obișnuit. Treburile care țin mai mult de latura feminină, de latura mai sensibilă, o treabă estetică. La astea nu mă pricep. Un exemplu elocvent, de când nevastă-mea îmi face ordine în cărți, eu nu le mai găsesc.
R: Dacă ați putea să alegeți o vârstă eternă, care ar fi aceea și de ce?
V.B.: Noi suntem eterni. Glumesc, exagerez. Nu există o vârstă de aur. Fiecare cum se simte. Asta este o treabă relativă, cu condiția să fii sănătos, dacă ne gândim uman, adică pe sfera aceasta a Terrei.
R: Dacă ați afla că mai aveți doar o oră de trăit, ce ați face?
V.B.: Aș contempla la ceea ce am făcut până la ora aia care mi-a mai rămas.
R.: Ce prenume v-ar plăcea să aveți?
V.B.: Sunt mulțumit cu cele pe care le am. Vladimir Alexandru. Am și o poreclă, dar pe aia nu v-o zic.
R: Ce mâncare vă amintește de copilărie?
V.B.: Eu sunt un gurmand din fire, așa că sunt multe. Nu o să încep cu sarmalele fiindcă nu îmi plăceau când eram mic. În general îmi plăcea friptura de pui, pui rotisat la tavă cu salate excelente pe care le făcea răposatul meu tată. Era specialist în salate. Numai în salate, că în rest gătea mama.