Din oras

Famous Art, echipa de artisti locali care produce zambete si vrea sa creasca la fel de mare precum Cirque du Soleil

Cei mai multi i-au vazut la Zilele Clujului. S-au oprit impresionati, s-au dus inspre ei. I-au atins, le-au vorbit si i-au pozat. E vorba de Omul Oglinda, de Bufonii Regali, de arlechini, de statui in levitatie si alte personaje de epoca umbland pe picioroange. E vorba de echipa Famous Art, care, de trei ani de zile, participa la Zilele Clujului si are spectacole prin tara, dar pe care putini ii cunosc. Sunt o mana de tineri care iubesc arta si vor sa o aduca mereu in sufletele oamenilor.

E circ, e teatru, e dans, e spectacol ceea ce reusesc membrii echipei Famous Art sa faca atunci cand sunt chemati sa iasa in lume. Ca nume, ei exista din 2010, insa ideea e ceva mai veche si a pornit din Iasi, cand Cezar Lungu, pe la varsta de 15 ani, si-a descoperit pasiunea pentru acest gen de spectacol. 

Aflat la o petrecere cu prietenii sai si vizionand clipuri pe Youtube, Cezar a vazut un spectacol de pantomima care i-a ramas in minte. Atat de mult i-a placut, incat s-a incapatanat sa puna pe picioare ceva asemanator cu o echipa de patru oameni. Si a reusit. A facut un spectacol de sapte minute cu dans si pantomima, unde personajul era un papusar, iar colajul coregrafic a fost pus pe melodiile compozitorului Yann Tiersen. Spectacolul a facut inconjurul tarii fiind jucat de vreo 50 de ori. Si asta a fost. Dupa el, tinerii au inceput sa simta gustul scenei si sa-si doreasca sa realizeze mai mult.

„Ceea ce facem acum e mai mult teatru, desi avem si baza de circ, mers pe monociclu, jonglerie, echilibristica pe catalige, spectacole de fachirism. Majoritatea pun accentul pe poveste, pe partea de teatru, pe firul narativ explicat in coregrafie, asa cum fac si cei de la Disney World sau Cirque du Soleil”, explica Cezar Lungu, reprezentantul echipei.

In urma cu patru ani au venit in Cluj, la facultate. Cezar a urmat cursurile Facultatii de Teatru, iar Alexandra Margineanu, cea care se ocupa de machiajul actorilor, si-a terminat aici studiile de masterat in design vestimentar. De abia sositi in noul oras, au si fost contactati de cineva de la Primarie pentru o colaborare de Zilele Clujului, cunoscuti fiind deja pentru spectacolele din alte orase.

Au fost incantati si panicati, totodata, pentru ca echipa de abia se mutase si avea doar patru oameni la baza.

„Eram intr-un oras nou, erau multe lucruri de facut. Era si un colaborator care trebuia sa fie multumit, plus ca ne doream si atunci cum ne dorim si acum, de altfel, sa crestem frumos si sa reprezentam frumos orasul care are atat potential. A fost o intrecere, a trebuit sa ne intrecem noi pe noi, aveam, practic o echipa foarte mica cu care sa lucram”, isi aminteste Alexandra Margineanu.

Rezultatele au fost de fiecare data de exceptie. Tinerii au reusit sa creeze personaje veritabile de la costume pana la machiaj si coafura.

„Datorita perseverentei noastre noi am reusit sa devenim foarte buni in creatie. Dintr-o imagine reusim sa realizam un produs care arata exact ca in fotografie si asta datorita Alexandrei, care pune foarte mult accent pe detaliu”, explica Cezar.

O dovada in acest sens sunt personajele. Ceea ce si-au dorit foarte mult a fost sa schimbe conceptul de clovn care, spun ei, s-a alterat in timp. Exista mai multe tipuri de clovni, de bufoni, iar Famous Art reuseste sa-i reconstruiasca pe toti intr-o maniera originala. 

„Ne-am incapatanat sa cream o alta imagine a clasicului clovn despre care lumea nu stie nimic. Singurul lucru pe care il stie e ca este un fel de animal cu nasul rosu si cu parul colorat. Si nu e asa. Sunt anumite tipologii de clovni, fiecare masca reprezinta ceva. Lumea nu intelege asta mai ales din cauza spatiilor de petreceri pentru copii, care au defaimat, intr-un fel, imaginea clovnului de circ, care e un simbol. Astfel, ne-am produs propria imagine, respectiv a bufonilor regali, care e extraordinara. Sunt impecabili, de la machiaj pana la costume si sunt greu de copiat si foarte usor de memorat vizual”, spune Cezar.

Cu toate acestea, echipa isi doreste in permanenta sa creasca, sa se perfectioneze. Motiv pentru care, din 2010, imaginea clovnilor a trecut printr-o serie de update-uri. De altfel, fiecare personaj e imbunatatit constant. In materie de machiaj, cel care da cea mai multa expresivitate actorilor, cel mai simplu de realizat, spune Alexandra, e machiajul bufonului. Acesta dureaza o jumatate de ora, insa cel mai dificile pot sa ajunga si la un interval de o ora si jumatate, doua ore. 

„Dar asta e partea frumoasa. Atunci cand il privesti si vezi ca nu este mazgalit pe fata, exista o linie subtire, una groasa, se numeste linie modulata, in partea asta a artelor plastice si cand vii cu putin condiment sufletesc atunci rezultatul e pe masura”, explica Alexandra.

De asemenea, ei au foarte multe spectacole si in alte orase din tara, deoarece incearca sa-si faca o clientela cat mai bogata. Famous Art sunt originali si incearca in permanenta sa-si puna amprenta in tot ceea ce fac. Lucreaza doar cu materiale de calitate si au rezultate de calitate. Insa, pentru orice rezultat pozitiv e nevoie de multa munca. Tinerii sunt silitori, iubesc ceea ce fac si de obicei organizeaza in jur de 3-4 repetitii pe zi inainte de un spectacol, tocmai pentru ca vor sa livreze profesionalism si personaje autentice.

„Nu ma intereseaza sa vad un om costumat frumos, ci ma intereseaza sa vad un personaj. Asta implica foarte multa creatie, atat din partea omului, artistului care joaca rolul personajului cat si al meu sau al coregrafului care are nevoie de timp pana ajunge la a defini un caracteri si a-l slefui”. Sa scoata din omul respectiv cealalta latura a ei, o alta latura a ta care e pliata pe un anumit rol”.

Mai mult, ei isi aseamana pasiunea cu o incapatanare, mai exact, cu incapatanarea de a persevera. Sunt constienti de concurenta la nivel national, dar, totodata, au incredere in produsele lor. Famous Art sunt primii care au venit cu ideea statuilor in levitatie si tot ei au adus in tara (implicit, la Cluj-Napoca), conceptul Omului Oglinda. Actorul care joaca acest rol poarta un costum care cantareste circa 40 de kilograme si care e facut in totalitate din bucati de oglinda (sticla) slefuite.

„In momentul in care iese in strada, din lumina cerului se reflecta pe toata strada si pe toate blocurile din jur aceasta reflexie din oglinda si e fascinant, e extraordinar! Dar, ne-am gandit si la siguranta publicului de a pune mana pe Omul Oglinda, mai ales cand copiii sunt fascinati, pun mana, vor sa interactioneze cu tine si atunci vrem sa fie in siguranta”, explica Cezar.

Cand ii intalneste pe strada, la diverse evenimente, oamenii reactioneaza pozitiv si aleg sa se piarda si sa urmeze povestea pe care le-o prezinta ei. 

„Pentru cateva secunde se blocheaza si uita ca sunt pe strada. Intra in povestea pe care o redam noi prin personajele noastre. E fascinant, vedem oamenii fie de sus de pe catalige, fie din public si noi. Ii vedem pe cai care s euita la munca noastra sau la noi insine care ne jucam rolurile si vezi cum merg pe strada agale si deodata se blocheaza, raman cu gura cascata, doar ochii se misca si se plimba dupa tine. Analizeaza si nu intelege de unde ai aterizat sau nu intelege de unde a aterizat el si ce e in jurul lui. Dupa aceea se schimba la fata, e foarte incantat”

In prezent echipa Famous Art este formata din 18 oameni care se implica constant. Pe partea de artisti, in afara echipei de birou, sunt 14 persoane, insa au si colaboratori de la liceul de Arta Dramatica sau de la Facultatea de Teatru.  

In ceea ce priveste zona de birou, ei vor sa acapereze, de cealalta parte, si aria evenimentelor locale. Respectiv, vor sa intre pe aria petrecerilor private, petreceri ale companiilor si sa serveasca si aici mici bucatele de arta. Pentru ca, spune Cezar, ei sunt, inainte de toate producatori de divertisment si, mai ales, „producatori de zambete”.

Prin urmare, echipa se implica pe partea de reclame neconventionale pentru toti colaboratorii si clientii lor. Actionand pe aceste doua paliere, imbinand arta cu mediul business, telul lor principal e sa ajunga o emblema a orasului si, de ce nu, sa ajunga la fel de mari si cunoscuti precum Cirque du Soleil sau Disney World.

„Cred ca ne-am dori tare mult sa ajungem o emblema a Clujului. Eu stiu ca avem foarte multe forte, cred ca mai trebuie sa lucram putin la incredere si aici vorbesc de increderea celorlalti in noi. Pe partea locala, mi-ar placea sa devenim o emblema si vorbesc despre asta nu ca si cand ar fi Famous Art o latura inspirata din circ. Pana la urma si Cirque du Soleil a inceput tot in strada pe picioroange. Cred ca exista mult potential si am putea sa profitam mai mult de treaba asta. Mai ales ca nu cred ca exista vreun oras care sa aiba in acest sens o emblema atat de puternica ca arta. Pana la urma, lumea prin asta traieste, prin mancare si fericire, iar noi functionam pe partea de fericire”, incheie Alexandra.

Sursa Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *