Cooltura

Fabrica de Fericire își deschide porţile și la Cluj

„Fabrica de fericire”, ultimul volum al scriitoarei Anca Goja va fi lansat oficial si la Cluj. Aceiași Victor Cubleșan, Vasile G. Dâncu, Irina Petraș și Ion Mureșan vor fi gazdele evenimentului ce va avea loc la Sediul Filialei Cluj a USR (Strada Universității nr. 1), joi, 10 noiembrie 2016, începând cu ora 12.00.

Anca Goja (3 octombrie 1978, Baia Mare) este secretara Cancelariei în cadrul Instituţiei Prefectului Maramureș. A publicat cărţile: Convorbiri cu elite, interviuri; Un jurnalist prin bibliotecă. Debut literar în revista Familia, cu povestirea „Grădina cu trandafiri”. Prezentă cu proză scurtă în volumele: Paşi împreună, antologie literară a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş; O antologie a prozatorilor maramureşeni, alcătuită de Nicolae Păuna Scheianu. Texte semnate de Anca Goja sunt cuprinse în antologiile Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism, volum coordonat de Dan Lungu şi Amelia Gheorghiţă și Festivalul‐Concurs Național de Literatură Moștenirea Văcăreștilor – Laureați ai ediției a XLVII‐a. În 2014 a publicat volumul Zăpadă neagră şi alte povestiri la Editura Tracus Arte.

Ce spun criticii?

Fabrica de fericire este o pătrundere în lumea de alături. Un mod de a vedea realitatea prin lupa unui autor care îşi simpatizează personajele fără excepţie şi le priveşte în primul rînd ca oameni. Dar există şi o a doua privire. Anca Goja are un reflex de moralist pe care îl ţine în frîu, dar ale cărui inflexiuni răzbat permanent la suprafaţa textului. Autoarea nu încearcă să cosmetizeze sau să denatureze lumea pe care o construieşte ca pe o oglindă a realităţii, dar are în mod vizibil plăcerea de a oferi imbolduri. (Victor Cubleșan)

* * *

În acest volum de povestiri, Anca Goja se mișcă cu degajare pe linia subțire, aproape invizibilă, de demarcare dintre reportaj și proză, reușind să ofere cititorilor, în cele din urmă, un produs literar meritoriu. Atentă la ceea ce numim realitatea imediată, autoarea dă dovadă de un sprinten simț al observației, o degajată creionare a personajelor, o discretă doză de umor și o bună stăpânire a artei dialogului. Anca Goja se arată a fi o autoare care merită atenția și încrederea iubitorilor de proză. (Radu Țuculescu)

* * *
Personajele Ancăi Goja se zdrobesc – trup și suflet – de frontiera transparentă ce separă iluziile de real. În acea zonă de graniță, ele cad, rând pe rând, victime tăcute traficului cu produse ale diferitelor fabrici de fericire. Nepărtinitoare, autoarea le vămuiește inocențele și cruzimile, iar în notațiile ei de arhivar scrupulos și sensibil la nuanțe se acumulează, pagină după pagină, drame mocnite și destine pe care momentele de revoltă nu le pot salva de la strivire. (Crina Bud)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *