In vizor

“Excursie” de lux, din bani publici, pentru slujbașii lui Tișe

Care este legătura dintre funcționarii județeni ai Clujului și Barcelona, unul dintre cele mai râvnite puncte turistice ale Uniunii Europene? Bineînțeles, schimbul de experiență. Însă, experiența nu se obține oricum, ci contra unei sume de 25.000 de euro. Rezultatul? Cel puțin teoretic, clujenii vor avea în curând funcționari județeni doldora de experiență. Practic, clujenii sunt cei care cotizează în mod direct pentru excursia – în interes de serviciu, cum altfel – funcționarilor din cadrul forului județean. 

Astfel, slujbașii publici din cadrul Consiliului Județean Cluj, 18 la număr, se vor bucura de o excursie de patru zile în Barcelona (Spania), contra unei sume în valoare de 25.000 de euro. 

Excursia – termenul oficial care este utilizat e ușor diferit, “schimb de experienţă” – vizează performanța angajaților CJ Cluj în raport cu cetățenii clujeni.

Astfel, conform documentelor justificative, excursia face parte din proiectul “Calitate, Competenţă, Performanţă în Consiliul Judeţean Cluj”, proiect care a avut ca scop “implementarea unui sistem de management care să genereze performanţă la nivelul Consiliului Judeţean în relaţia cu cetăţeanul”.

De proiectul în valoare de 140.000 de euro au beneficiat 40 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Cluj. 

“În cadrul proiectului este prevăzută activitatea schimbului de experienţă cu o instituţie internaţională”, menționează reprezentanții CJ Cluj.

Cu privire la ”schimbul de experiență”, Consiliul Judeţean achiziţionează servicii pentru o vizită de studiu pentru 18 persoane, timp de 4 zile, în Barcelona, Spania. Toate cele 18 persoane sunt funcţionari publici din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj.

Valoarea estimată totală se ridică la suma de 108.000 lei fără TVA.

Potrivit caietului de sarcini, sunt solicitate următoarele servicii:

Cazare – camera single sau dublă, cu mic dejun tip bufet suedez inclus, pentru un număr de 18 persoane, pentru 3 nopţi într-un hotel de 3 stele aflat în centrul orașului Barcelona, în raza a maxim 2,5 kilometri de Primărie.

Camerele hotelului trebuie să aibă climatizare sau aer condiţinat, baie proprie, minibar, televizor şi frigider, iar hotelul trebuie să asigure acces gratuit la internet în cameră.

Transport – avion pentru 18 persoane Cluj-Barcelona cu asigurarea transferului aeroport-hotel-aeroport cu microbuz.

“Biletele de avion vor fi încadrate la clasa economic. Preţul biletului va include şi bagajul de cală. Orele de zbor pentru drumul Cluj-Barcelona nu vor fi după masa, iar zborul retur Barcelona-Cluj nu va fi dimineaţa”, se menţionează în documentul citat.

În plus, funcţionarii publici mai au nevoie de servicii pentru traducere  – o persoană pentru limba spaniolă pentru 3 zile, 8 ore/zi. De asigurarea diurnei pe toată perioada vizitei, respectiv 35 euro/zi/persoană, 4 diurne, asigurări de călătorie şi asigurările medicale.

De asemenea, se va închiria şi un microbuz de 22 de persoane pentru deplasări la alte locaţii efectuate în timpul desfăşurării vizitei de studiu.

Pentru doar 25.000 de euro, funcționarii Consililui Județean Cluj vor dobândi noi competențe, noi cunoștințe și multe poze dintr-un oraș de vis al Uniunii Europene. 

Clujenii? Aceștia își vor testa în continuare nervii, răbdarea și îndemânarea pe drumurile județene asfaltate pe jumătate, vor respira aerul cel mai curat din Europa (sursa: Pata Rât) și se vor bucura de bucuria altora.

Cine dacă nu ei, cetățenii, vor suporta costurile ”schimbului de experiență” a slujbașilor județeni, așteptând PERFORMANȚE?!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *