Mai sunt câteva zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră. Cele mai populare personaje de televiziune, actori celebri, cântăreți, îndeamnă intens masa alegătorilor cu drept de vot să-și exercite dreptul de a-și exprima opțiunea pentru unul dintre cei 14 candidați la președinție.
Mii de alegători ai patriei se vor afla în data de 2.11.2014, ziua primului tur de scrutin, din motive obiective, în afara razei secțiilor de votare unde sunt arondați. Desigur, nu ne referim la alegătorii care se plimbă cu autobuzele și votează multiplu, gest perfect ilegal, ci la semenii noștri care sunt internați în spitalele din alte localități din cauza unor probleme de sănătate.
Cetățeanul…dezorientat. Scrisorică de „aligător”. Eu cum votez dacă sunt spitalizat?
Doamna A.C din Târgu-Jiu, internată în Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, cunoscut de clujeni ca Spitalul „Clujana”, ne-a trimis un mesaj prin care ne-a transmis îngrijorarea că nu va ajunge să voteze duminică, deși își dorește foarte mult acest lucru, din motive pe care nu le înțelege .
Vă redăm în continuare conținutul mailului, cu mențiunea că am cenzurat doar numele candidatului din motive de… campanie electorală:
„Am întrebat zilele trecute, mai exact în 23 octombrie un medic de gardă din spital cum pot să merg la vot pentru ca să nu iasă cumva… Am fost operată de varice, dar mă pot deplasa și dacă merg în patru labe, eu vreau neapărat să votez duminică. Medicul pe care l-am întrebat dacă se va veni cu o urnă mobilă sau se va face o secție de votare special în spital mi-a promis că se va interesa. După câteva ore a venit cu un document primit de spital, din câte am înțeles de la un judecător care se ocupă cu alegerile și acolo se spune, așa a înțeles medicul, că eu trebuie să plec cu cel puțin 24 de ore înainte de vot, adică sâmbătă, până acasă să depun acte din care să rezulte că sunt bolnav și apoi mă pot întoarce în spital. Oamenii aștia sunt trala-la-la cu capu, păi cum să plec eu din spital acasă? Păi dacă puteam, plecam duminică și votam acasă. Medicul mi-a zis că, dacă îmi dă drumul cu o zi înainte el răspunde penal, deci nu-mi dă voie. Mă poate lămuri și pe mine cum pot vota? Este dreptul meu. Mă ajutați?”
Comunicatul Biroului Electoral Județean Cluj… te bagă în spital
Am citit cu atenție mesajul bolnavei internate în Spitalul Clinic Municipal Cluj și am rugat-o să ne facă rost de corespondența dintre BEJ și spital.
Am citit cu mare atenție de vreo 5 ori comunicatul buclucaș pe care au încercat din răsputeri medicii spitalului să-l traducă pacienților și ne-am dat seama că cei din BEJ au comis-o ca la Benny Hill.
Citiți și vă cruciți!
„Alegătorii netransportabili din motive de boală și invaliditate pot vota prin intermediul urnei speciale, în condițiile în care, în preziua votării, respectiv în data de 1.11.2014, între orele 18-20, vor depune o cerere scrisă, însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că acele persoane sunt netransportabile, la secția de votare la care sunt arondați conform domiciliului.”
Întrebări pentru doamna judecător Monica Trofin, președinte BEJ Cluj:
Dacă sunt din Mehedinți și sunt țintuit la pat într-un spital din Cluj, să înțeleg din comunicat că votul cere sacrificii?
Unde găsesc un vraci capabil să mă pună pe picioare? Unde găsesc eu un medic suficient de nebun să îmi dea drumul acasă cu 24 de ore înainte de vot încălcînd legea și cum să-mi semneze niște documente din care să rezulte că sunt netransportabil de vreme ce eu trebuie să mă deplasez, cu un mijloc de transport…?
Dacă medicul scrie în acte că sunt netransportabil, înseamnă că NU POT să depun niciun act doveditor „la secția de votare la care sunt arondat conform domiciliului”!
De unde să fac rost de bani să fug până în sudul țării și să mă întorc imediat înapoi în spital pentru a-mi termina tratamentul?
În concluzie, doamna judecător Monica Trofin, dacă sunt bolnav trebuie să mă resemnez că odată cu starea temporară de rău mi-am pierdut provizoriu și dreptul la vot garantat de Constituție?
Alo, „BEJU”, TREZIREA!
Așteptăm răspunsuri lămuritoare la dilmele mai sus-menționate și mai ales clarificări ale modului în care Biroul Electoral Județean Cluj va alege să aplice în spirit și în literă Art.45 din Legea 370/2004 și mai ales așa de explicitul, zicem noi, alineat 5.
Într-o țară ca România, care este condusă de oameni așa de sănătoși, noi ne bazăm tare mult pe votul celor bolnavi care vor musai să voteze.