Justitie

EXCLUSIV! Vezi ce sentința i-a dat judecătorul Danileț lui Sergiu Scrob zis Baghera sau Regele drogului ZOMBIE

Scris de 2,787

Traficantul din Câmpia Turzii, Scrob Sergiu zis Baghera, cunoscut ca Regele drogului ZOMBIE, a fost condamnat la cinci ani de închisare cu executare pentru operațiuni cu substanțe psihoactive. Baghera mai are o pedeapsă într-un dosar penal pentru furt și tâlhărie, astfel că sentința finală a acestuia este de cinci ani și 683 de zile în regim privativ de libertate.

Iubita acestuia, minora I. Naomi a scăpat cu o pedeapsă mai ușoară, dat fiind vârsta acesteia. Tânără a a rămas fără 3.500 de lei și se va supune măsurii educative de asistare zilnică timp de șase luni. Practic, aceasta va avea un consilier de la Serviciul de Probațiune Cluj care o va evalua și supraveghea zilnic, timp de o jumătate de an.

În ceea ce îl privește pe Baghera, traficatul clujean a rămas fără aproape 50.000 de lei, bani confiscați de anchetatori pentru proveniență infracțională. 

Sentința a fost dată de către judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Cluj. 

Din rețeaua de trafic cu Zombie au făcut parte și Petruț Ioan Cătălin, Radu Răzvan și Hirișcău Aureliana Anca, care și-au recunoscut infracțiunile și au fost condamnați în aprilie astfel: 

Petruț:  doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (54 acte materiale),

Radu:  pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (93 de acte materiale) + 488 de zile dintr-o condamnare într-un alt dosar, 

Hirișcău:  1 (un) an închisoare pentru trafic cu etnobotanice,  suspendă pedeasa cu termen de încercare de doi ani și obligă inculpata la 60 de zile de prestare muncă în folosul comunității la  Primăria mun. Turda sau la Primăria mun. Câmpia Turzii.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours PubliNews
    Brand Finance Banking 500, 2023: valoarea brandului Banca Transilvania trece de 500 de milioane USD
  • Acum 3 hours Politica
    Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, privește detașat măcelul PSD – PNL: ”Rocada din mai nu ne privește”. Dar, totuși, poate rămân oamenii lor în posturi… Se poate? Se poate?
  • Acum 3 hours FOTOGRAFILA
    Zice Boc, că fără luminoasa sa viziune și administrare, Cluj-Napoca era un ghetou. Reforma de ”neghetou” a lui Boc se vede cel mai bine de la Pata Rât și din cartierele de blocuri plantate peste case prin Urbanismul de Cumetrie din ”bocărie”
  • Acum 5 hours Vocea ta
    OCHIOMETRIC, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au apreciat că bunurile sustrase prin intrarea prin efracție într-un spațiu privat nu e cine știe ce valoare. Așa că nu s-au mai ostenit să ancheteze. Rugăm, onor conducerea IPJ Cluj, să ne explice și nouă de la ce valoare a bunurilor sustrase își mișcă polițiștii cururile de pe scaun să ancheteze un furt?
  • Acum 6 hours Din oras
    SUPERCOM e ca la lăudatul pom: E plin de gunoaie neridicate. Ca la lipsa de concurență cu care ne-a încălțat administrația publică locală. Boc ne zice să le mai dăm o șansă
  • Acum 6 hours In vizor
    În imaginarul lui Emil Boc, “Clujul, ca zonă metropolitană, nu a pierdut populație. E un model de dezvoltare”
  • Acum 9 hours Politica
    The Economist: “România are o democraţie “deficitară”, fiind pe ultimul loc în UE, după Ungaria”
  • Acum 9 hours Politica
    PSD cere demisia ministrului Deca, dacă nu îi redă secretarului de stat Lixandru atribuțiile retrase. Vasile Dîncu: “Cred că Doamna Ministru va avea înțelepciunea să revină asupra acestei decizii, altfel suntem obligați să cerem demisia ministrului”
  • Acum 10 hours Politica
    Poate aflăm cum de a fost “capabil” ministrul Energiei, Ionuţ Popescu, să facă pe genunchi ordonanţa prin care OMV Petrom a reuşit să se sustragă de la plata “taxei de solidaritate” în România
  • Acum 11 hours In vizor
    Șpaga generalizată din sistemul de sănătate, o tradiție din timpul comunismului
  • Acum 12 hours Din oras
    NUMAI ŞASE-S NOROCOASE: Aproape trei milioane de lei pentru “cotizații și contribuții” pentru șase entități care activează ca ONG – uri
  • Acum 1 day Din oras
    Municipalitatea a pus ”în discuție” un PUZ pentru culoarul de mobilitate nord, Pod Oașului-Răsăritului – Pod Ira. Este zona în care Prime Kapital va investi 330 milioane euro, ”după ce s-au luat în considerare planurile autorităților locale de modernizare a drumurilor și infrastructurii orașului”
  • Acum 1 day Vocea ta
    Dr. OSĂ și mr. NOSĂ: Mai puneți mult botul la OSĂ-urile lui Boc?
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE