Justitie

EXCLUSIV Un reputat medic legist, profesor la UMF, țepuit de doi clujeni veniți la „curățenie”. Cu o CARTELĂ și o APLICAȚIE au furat aproape 15.000 de euro

Un reputat medic legist și cadru didactic al UMF Cluj a fost o țintă sigură a unor infractori din oraș, care i-au sustras cadrului medical 70.000 de lei. Flămând Victoria Xenia, medicul legist păgubit, a sunat la un anunț dat de Emilia Adriana Gașpar și Alexandru Kanalas, rugându-i pe aceștia să se prezinte la domiciliul ei pentru servicii de curățenie. Infractorii au stabilit un preț cu care medicul a fost de acord, iar în luna noiembrie s-au prezentat la domiciliul doamnei Flămând și au curățat imobilul, nu înainte de a-i sustrage acesteia date personale de identificare și o cartelă de telefon. 

Ulterior, Gașpar și Kanalas au introdus cartela într-un telefon mobil și au descărcat aplicații bancare, iar cu ajutorul numărului de telefon au creat conturi paralele de internet banking prin care au avut acces direct la contul doctorului legist. În prima fază au cheltuit peste 35.000 de lei pe aparate electronice, electrocasnice și achiziții de bujuterii de aur. Apoi, cei doi au transferat încă pe atât din sumă către un alt cont bancar al unui alt bărbat, despre care procurorii susțin că nu știa de transfer, de unde au ridicat suma cash, având acces și la contul acestuia. 

În cazul Emiliei Gașpar, Tribunalul Cluj a decis arestarea la domiciliu pentru 30 de zile, iar în cazul complicelui Alexandru Kanalas s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv. 

Procurorul de caz a declarat imediat contestație la decizia dată de Tribunalul Cluj. 

Întreaga anchetă s-a realizat cu sprijinul profesioniștilor de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj, care au depistat făptașii în doar câteva săptămâni.

Iată comunicatul IPJ Cluj: 

„La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au reținut 2 persoane bănuite de furt în scop de folosință, fals informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie a anului 2020, un bărbat, de 44 de ani și o femeie, de 40 de ani, ambii din municipiul Cluj-Napoca, sub pretextul prestării unor servicii de menaj casnic, ar fi sustras cartela telefonică aparținând unei femei din Cluj-Napoca.

Ulterior, prin utilizarea datelor bancare și a codului de securitate obținut în mod ilicit, aceștia ar fi instalat o aplicație telefonică de internet banking, efectuând în mod fraudulos mai multe operațiuni de transfer de fonduri, precum și plăți neautorizate, pentru achiziționarea de bunuri și servicii, prejudiciul fiind de aproximativ 70.000 de lei.

Totodată, polițiștii au identificat un bărbat, de 48 de ani, din Cluj-Napoca, care ar fi pus la dispoziția celor două persoane bănuite datele contului său bancar, în vederea transferării și ulterior retragerii, în mod fraudulos, a mai multor sume de bani.

În urma a trei percheziții efectuate, la data de 21 ianuarie a.c., la locuințele celor trei persoane, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri electronice, care ar fi fost achiziționate prin utilizarea datelor bancare, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version