Anchete

EXCLUSIV: Un centru de recuperare, reabilitat din bani europeni, e distrus de infiltrații. Apa țâșnește și în subsolul unde se află arhiva DGASPC

Centrul Comunitar Județean, inaugurat cu surle și trâmbițe în luna iunie a anului 2014, este accesat zilnic de copii cu autism, cu sindrom Down, de persoane cu dizabilități, de tineri instituționalizați care vor să își găsească un loc de munca sau de vârstnici care suferă de Alzheimer. Acesta oferă un complex de servicii unic la nivel național, de servicii gratuite, centrul fiind înființat din bani europeni. Clădirea în care centrul funcționează, de pe strada Albert Einstein, nr. 14, a fost reabilitată tot din bani europeni, în cadrul „Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 1 «Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere», respectiv creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă în oraşe, prin reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale, precum şi prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şi a antreprenoriatului, dar şi a obiectivului specific «Creşterea calităţii infrastructurii sociale».”

Primele două obiective specifice ale proiectului, enunțate în anul 2011, prevedeau  „crearea unui ambient plăcut, util şi primitor prin reabilitarea şi modernizarea unei clădiri actualmente deteriorată şi neutilizată (clădire situată în municipiul Cluj-Napoca, Str. Einstein, nr. 14) şi pregătirea acesteia pentru funcţionarea Centrului Comunitar Judeţean – Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii şi Adulţi Cluj la standarde europene”, respectiv „constituirea bazei materiale şi a sistemului logistic, astfel încât locaţia să dispună de o bază materială corespunzătoare derulării tuturor serviciilor prevăzute, în concordanţă cu misiunea acestora şi prevederile standardelor minime obligatorii, având la bază nevoile identificate ale tuturor categoriilor de beneficiari (copii şi persoane adulte aflate în dificultate ).”

Valoarea totală a proiectului a fost de 9.272.798,76 lei, din care valoarea eligibilă a proiectului a fost de 7.478.063,52 lei, TVA 1.794.735,24 lei. Contribuţia proprie în proiect a Consiliului Judeţean Cluj a fost de 149.561,27 lei, asistenţa financiară nerambursabilă solicitată fiind de 7.328.502,25 lei. Perioada de implementare a proiectului a fost de 24 luni.

“Înfiinţarea acestui  Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii şi Adulţi Cluj răspunde unor nevoi reale ale acestor categorii de persoane aflate în dificultate şi îşi propune să contribuie în mod semnificativ la creşterea calităţii vieţii acestora. Proiectul corespunde întru-totul obiectivelor noastre strategice referitoare la oferirea unor servicii sociale de cea mai înaltă calitate precum şi la sprijinirea persoanelor vulnerabile şi care sunt supuse altfel riscului de marginalizare sau excluziune socială. De altfel, atenţia acordată acestui domeniu precum şi caracterul prioritar al acestor preocupări sunt demonstrate de ponderea semnificativă pe care cheltuielile cu asistenţa şi protecţia socială o au în bugetul Consiliului Judeţean”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, în anul 2011, când se anunța depunerea acestui proiect.

Toate bune și frumoase, ideea proiectului în sine a fost una excelentă, însă la scurt timp după darea în funcțiune a centrului, problemele au început să apară. Din cauza proiectării sau execuției deficitare, a instalațiilor sanitare prost executate, apa a început să se infiltreze prin pereți, la subsol apa țâșnea ca dintr-o fântână arteziană, se scurgea și prin acoperiș, făcând astfel imposibilă utilizarea subsolului pentru recuperarea pacienților. În subsol se află și arhiva DGASPC, arhiva contabilă, acte ce țin de adopții și alte documente importante care, datorită igrasiei și infiltrațiilor, s-ar putea deteriora. Nici aerul condiționat nu a fost funcțional încă de la început, iar prizele, datorită infiltrațiilor, în anumite părți ale clădirii nu sunt funcționale. 

Așadar, un proiect extraordinar ca idee, din cauza proastei execuții sau proiectări, înseamnă acum, la doi ani de la inaugurare, un eșec, clădirea de pe strada Einstein nr. 14 necesitând o nouă reabilitare, reabilitare care ar putea stopa temporar activitatea centrului de care depinde recuperarea copiilor și a vârstnicilor suferinzi.

Directorul centrului, Mihaela Telcean, a explicat pentru Ziar de Cluj situația problematică în care se află clădirea în care centrul funcționează:

„Clădirea are în jur de 1300 de mp, este poziționată pe 3 niveluri și un subsol care a fost alocat în proiect pentru baza de fizioterapie, băile de hidroterapie și masajul pentru copii, vestiarele și locul de luat masa pentru angajați, vestiarele și locul de luat masa pentru beneficiarii care doresc să servească o gustare acolo. O mare parte din acest subsol a fost alocat arhivei DGASPC.

La mai puțin de un an de zile a început să se deterioreze partea de subsol. E clădire de patrimoniu, de dinainte de 1900, a fost reabilitată și în 2014 a fost dată în folosință. A început să cadă tencuiala de pe pereții de la subsol, după mai puțin de un an. Prima problemă pe care am avut-o, s-a infiltrat pe tavanul de la arhivă apa, am văzut că se pătează tot mai mult. Atunci fiind în garanție, noi în primele luni umblam după Construdava, nu am reușit să mă întâlnesc nici măcar o dată cu reprezentantul Construdava, tot timpul își trimitea alți specialiști care veneau, constatau și plecau. Atunci problemele apărute și constatate au fost remediate, dar nu în totalitate, ci doar în proporție de 5%.

Problemele mari au apărut când au început infiltrațiile și au constatat defecțiunile instalatorii, muncitorii din cadrul DGASPC ne-au sesizat că ar putea să existe probleme de montare a instalațiilor sanitare, chestiuni de execuție a proiectului, dintr-o proastă executare a lucrării acestea au fost primele efecte. Ca să nu mai luăm în considerare că nici măcar prizele și împământarea nu funcționau. Ca să punem în priză mașinile de spălat a trebuit să chemăm instalatorul de la noi, care a constatat că nu a fost făcută legătura cu instalația electrică.

Foarte multe lucruri nu s-au putut remedia, lucrarea fiind în garanție, și noi, trebuind să urmăm aceste demersuri, am depus o cerere în data de 5 și am așteptat răspuns și am primit răspuns în 5 luna următoare și în data de 5 reprezentantul firmei a cerut termen de răspuns încă o lună, cu toate că mie mi se părea o problemă urgentă. 

Acum am înțeles că li se vor retrage banii din garanție firmei pentru remedierea celor constatate, dar, din păcate, cred că garanția depășește cu mult lucrările care trebuie remediate, aici trebuie făcută o reevaluare, experții care au văzut au evaluat că ar trebui remediat inclusiv proiectul de hidroizolație pentru că a plouat la foarte scurt timp de pe acoperiș și s-a infiltrat în tavane. În baza de subsol țâșnește apa când plouă din cărămidă, din pereți, ca din fântâni arteziene. 

Nici instalația de aer condiționat nu funcționează, iar vara este foarte cald în sala de kinetoterapie pentru copii. Când au venit experții în domeniu au constatat că a fost montat greșit aerul condiționat și în sălile de kinetoterapie pentru copii este soare foarte puternic și copiii nu rezistă. Nu ai cum să ții acolo 3 copilași foarte mici, iar asta mă supără foarte mult, din acest motiv sala este disfuncțională vara.

Când s-a făcut recepția au venit reprezentanții Consiliului Județean, cred că și de la Primărie, și atunci am auzit aceste discuții, că aerul condiționat nu este montat corect și de atunci nu s-a modificat nimic. Din 2014 și până în 2016, fiind în garanție lucrarea, lucrurile acestea au trebuit sesizate, iar această firmă a intrat în faliment în 2015 și de atunci ni s-a spus că nu mai avem voie să îi deranjăm.

Prin adresa pe care am făcut-o la Consiliul Județean pentru tot ce înseamnă remediere le-am trimis inclusiv poze, cad pereții și pe fațada exterioară, în sala de kinetoterapie am închis și prize din cauza umezelii, am făcut poze, am trimis aceste înștiințări și săptămâna trecută a venit într-adevăr o adresă prin care ni se spunea că DGASPC este administratorul clădirii și dânșii sunt de acord să facem toate demersurile privind remedierea celor enunțate de către noi, probabil cu fondurile alocate suplimentar pentru remediere; din ce au spus ei, reiese că DGASPC va primi bani. 

Dar problema este că cineva trebuie să își asume, din câte am înțeles eu, remedierile nu se pot face în condițiile în care sunt așa de mari probleme. Poate să vină să zugrăvească și într-o lună să ajungem în aceeași situație. Problemele trebuie remediate pornind de la proiectare și execuție, cu regândirea proiectului, care ar putea chiar stopa activitatea centrului. Acum noi obligatoriu avem nevoie să remediem baza de jos.

Proiectul acesta a fost foarte bine gândit, partea proastă e că nu s-au consultat suficienți specialiști pe ariile de intervenție care urmau a se pune în aplicare aici, pentru dotări. Cu siguranță, dacă consultau un logoped în proiectul acesta, li s-ar fi spus că este nevoie de mai multe materiale specifice pentru protocolul de intervenție. Pentru cele 3 centre de recuperare s-a gândit o singură sală de kinetoterapie cu dotările aferente, ulterior noi alocând spațiu pentru încă două săli de kinetoterapie, care sunt cele mai costisitoare, pe baza referatelor pe care le-am făcut, fundamentate de către specialiștii care lucrau pe sălile de kinetoterapie. Din bugetul alocat pe investiții am primit la sfârșit de an aprobate dotările suplimentare alocate pe cabinete și în special pe sălile de kinetoterapie. Acestea sunt problemele reale ale DGASPC.”

Printr-o adresă oficială, Ziar de Cluj le-a solicitat astăzi reprezentanților Consiliului Județean Cluj să ne pună la dispoziție, în baza Legii 544/2001, contractul de proiectare, valoarea contractului și valoarea tuturor obiectelor de inventar cumpărate, prețul la care au fost achiziționate, cu specificarea procedurii de achiziție, precum și valoarea materialelor de lucru folosite pentru reabilitarea clădirii, preț/bucată pe fiecare unitate pentru toate dotările achiziționate pentru Centrul Comunitar Județean – Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii şi Adulţi Cluj de pe strada Albert Einstein numarul 14. Le-am mai solicitat reprezentanților Consiliului Județean Cluj să ne comunice  firma care a realizat proiectarea, firma care a realizat lucrările la clădire și firma care a executat lucrările de tâmplărie. De asemenea, am solicitat informații privind garanția oferită de firmele executante pentru lucrările de reabilitare efectuate la Centrul Comunitar Județean și dacă s-au luat măsuri de remediere pentru infiltrațiile și problemele apărute după recepție, atât la structura de rezistență a clădirii, cât și la instalațiile sanitare, cele electrice și de aer condiționat. Le-am solicitat reprezentanților CJ să ne pună la dispoziție  și fișa de recepție a lucrărilor. Vom reveni cu un material conclusiv după ce vom primi toate aceste date.

Problemele însă nu se opresc aici. Vom publica mâine și cea de-a doua parte a interviului pe care ni l-a acordat directoarea centrului, prin care vom arăta problema personalului insuficient, lucru care pe viitor s-ar putea repercuta direct asupra serviciilor oferite celor care se adresează centrului în număr mare, într-un număr care nu va mai putea fi preluat integral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version