
Puțini își mai aduc aminte de una dintre cele mai mari țepe din istoria României când, în 2016, fabrica Leoni, unii dintre cei mai mari angajatori din județul Bistrița-Năsăud, a fost înțepată cu 40 de milioane de euro printr-o escrocherie incredibilă.
O persoană necunoscută a sunat la contabilitatea din România a firmei, pretinzând că este director important al firmei mamă din Germania și i-a ordonat contabilei să facă o plată de 40 de milioane de euro într-un anume cont pentru că trebuie plătite impozitele. Proasta de contabilă, fără să ceară explicații suplimentare, a transferat purcoiul de bani în contul unor hackeri.
Așa s-a întâmplat zilele trecute si la compania de salubritate Brantner Cluj când, folosind aceleași dume, o persoană necunoscută a „combinat-o” pe contabila firmei să transfere nu mai puțin de 4 milioane de euro prin plăți succesive, făcute în aceeași zi, în niște conturi fantomă, pretinzând că este o persoană importantă de la firma din Austria.
Foto: Profitul pe 4 ani a fost sters de o contabila tolomaca
Frauda este ținută sub preș de directorul Ioan Zlati pe care l-am sunat să-i cerem să comenteze. Simpaticul director ne-a spus șugubăț că nu știe despre ce este vorba și că el se află în concediu, o explicație neverosimilă. Dacă nu era adevărat, putea să nege ferm, dar e imposibil ca, în calitate de director general al Brantner să nu fi fost informat despre ditamai țeapa, chiar și fiind în concediu.
Noi știm că e adevărat, ca Politia a fost sesizată și sperăm că, în curând, vom aduce noi amănunte.