United Business Center, cea mai noua cladire de birouri a Iulius Group, se pregateste sa intre pe scena marilor proiecte de gen din Cluj. Este o cladire supla, cu un design memorabil, ce umple perfect locul de langa Iulius Parc. Zona a crescut considerabil prin aceste investitii, cei de la Iulius stiu sa isi faca treaba. Sorin Guttman, directorul Iulius Mall Cluj, este construit dupa acelasi tipar ca si Iulian Dascalu, proprietarul Iulius Group: tace si face. Sub supravegherea discreta, dar ferma a lui Guttman, gigantul de sticla s-a construit in numai 10 luni! Modest, Guttman surade subtire, priveste spre stanga si spune: „Ei, am avut noroc si de vreme buna…”, apoi ne invita in premiera in cladirea moderna unde totul miroase a nou.
Cladirile de birouri din clasa A reprezinta o prestigioasa carte de vizita pentru companiile care acorda o importanta deosebita imaginii, asigurand o reputatie si o imagine de business perfecta. Localizate in zone cu mare vizibilitate si acces facil, aceste spatii ofera dotari, finisaje, facilitati si servicii la standarde internationale.
O astfel de cladire, data recent in folosinta, este United Business Center Tower, situata in proximitatea Iulius Mall Cluj. Cu o inaltime de 48 de metri, imobilul este alcatuit din demisol, parter, 10 etaje si un etaj tehnic, unde functioneaza centrala termica si de unde se coordoneaza instalatiile de aer conditionat. Spatiile de birouri oferite spre inchiriere de UBC răspund celor mai exigente cerinte in materie de amenajari interioare, o calitate deosebita a finisajelor si facilitati la cele mai inalte standarde.
Guttman: „Clujul a luat-o inaintea multor orase in privinta cladirilor de birouri”
„Ne-am dorit o cladire reprezentativa. Designul este deosebit. Era o chestiune importanta pentru noi, sa avem o cladire cu un design aparte. Deja exista pe piata clujeana cladiri de birouri foarte frumoase, in special pentru firmele din IT. Nu puteam sa ramanem mai prejos. Asta e bine: Clujul a luat-o inaintea altor orase precum Iasi sau Timisoara si un rol important in acest avans l-au jucat universitatile”, spune Sorin Guttman, general manager al Iulius Mall.
Turnul United Business Center este ocupat deja integral de doi chiriasi importanti: Genpact si Endava. Proiectul dezvolta un concept arhitectural nou, care se face remarcat prin grandoare, design modern si prin utilitatea complexa a spatiului.
Edificarea cladirii a durat doar 10 luni. S-a construit in ritm alert, dar cu foarte mare presiune pe calitate. Fiecare palier este alcatuit din doua aripi. Miezul cladirii cuprinde lifturile si grupurile sanitare. La fiecare etaj exista un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilitati, la fel, si accesul principal a fost cu grija customizat pentru aceste nevoi. Grupurile sanitare sunt finisate deosebit. Totul e comandat de senzori, atat iluminatul, cat si apa.
Inedit: vestiare cu dusuri moderne pentru cei ce vin la birou cu „bitza”
Desi impozanta, cladirea UBC a fost gandita cu viziune. La demisol, s-au amenajat vestiare cu dusuri pentru cei care vin la birou cu bicicletele. Angajatii firmelor care au inchiriat spatii in UBC sunt incurajati sa aiba un comportament eco-friendly si sa foloseasca bicicletele in locul masinilor. Un stand de biciclete va fi amenajat in parcarea cladirii de birouri, pentru ca sunt din ce in ce mai multi angajati care folosesc acest mijloc de locomotie.
Suprafata totala este de 10.700 m, iar suprafata utila va fi de aproximativ 10.000 m. Se aloca, conform normelor europene, 8-12 mp/angajat, ceea ce duce la o capacitate de aproximativ 1000 de oameni. Sunt predate deja 7 etaje si parterul. Se lucreaza intens la celelalte, care vor fi receptionate in doua saptamani. Acum se fac ultimele finisaje, dupa preferintele chiriasilor. Designul interior e sobru, dar foarte placut si cald.
E o viermuiala atent coordonata, muncitorii ce lucreaza la cele 3 etaje ramase muncesc ingrijit sub ochii atenti si neiertatori ai Corinei Sauliuc, office building manager, cea care deja stie cu ochii inchisi fiecare coltisor din cladirea pe care urmeaza sa o conduca.
„Pentru intretinere, avem o echipa tehnica foarte bine coordonata, ce deserveste toate functiunile pe care noi le oferim. Avem si un sistem de monitorizare atat in interior, cat si in exterior. Muzica ambientala e aceeasi in cladire, ca si in parcul din vecinatate”, spune Corina Sauliuc, office building manager.
Fumatul in cladire este interzis, chiar si pe terase. Se poate fuma doar la o distanta mai mare de 8 m de intrarea in cladire. Acestea sunt normele la care trebuie sa se supuna o cladire care aspira la statutul de „green building”.
„Noi suntem in curs de certificare cu UBC, e o experienta motivanta si dificila. Pentru cladirea Iulius Mall, certificarea a durat un an si jumatate. Se face o analiza serioasa a modului in care cladirea se prezinta in raport cu mediul si cu utilizatorii, reciclarea apei, ergonomia spatiului, etc”, specifica Sorin Guttman, general manager al Iulius Mall.
Pe acoperisul UBC
Urcam pe acoperisul UBC unde sforaie instalatiile gigantice de aer conditionat si purificare. Privelistea e ametitoare, dar clara. Se vede foarte clar cum au schimbat in bine cei de la Iulius zona: Iulius Parc arata minunat, in congruenta estetica cu mall-ul, acum si cu cladirea UBC.