Adriana Turc este un producător agricol din comuna Mihai Viteazu, din județul Cluj. Ea a fost de acord să dezvăluie pentru Ziar de Cluj toate neregulile din piețele Primăriei, felul în care Primăria Municipiului Cluj-Napoca vrea să facă protecție socială pe spatele producătorilor, impunând în piețele proprii un fel de mercurial care, într-un final, duce la prețuri mai mici, dar la produse de calitate proastă, care îi alungă pe cumpărători din aceste piețe și care riscă să îi falimenteze pe producători.
În cadrul unui interviu video de o oră și jumătate, Adriana Turc devoalează întreaga încrengătură de interese din piețele clujene și indică, cu nume și prenume, persoane care abuzează de funcția pe care o ocupă, în încercarea de a îi intimida pe producătorii locali care îndrăznesc să vorbească și să critice politica de sprijinire a bișnițarilor și de distrugere a producătorilor, pe care o practică municipalitatea, cu structurile din subordine.
Puteți citi prima parte a interviului aici:
Adriana Turc continuă să ne prezinte culturile sale agricole, în timp ce ne povestește neregulile din piețele Primăriei. După ce în materialul anterior v-am prezentat grădina și solariile, acum putem vedea și culturile de pe câmp ale unui adevărat producător:
„Producem destul de mult pentru că și la cartofi, din 2 hectare, scoți în jur de 60-70 de tone. Și tot îi termini. Toți se vând și eu tot îmi termin marfa prin ianuarie-februarie, iar cea care cumpără și vinde de pe 70 de arii, ea nu mai dă Domnul să termine!
Avem și flori, punem inclusiv flori, și floricele vindem! Tot în piață ne ducem cu ele, numai că astea le purtăm destul de repede, ca să nu deranjăm florăresele cu ele! Avem și o cultură de cimbru, pentru că nici acesta nu crește la întâmplare, noi îl răsădim! Avem și o cultură de praz, când ne ducem cu prazul ne iau la rost, ne spun: «Hai, doamnă, că acesta e cumpărat din supermarket!» Și noi îl păstrăm peste iarnă. O să vă arăt și unde ne păstrăm produsele peste iarnă. Avem și câteva rânduri de fasole, am avut și usturoi. Avem și morcov, care este ecologic. Nu este deloc tratat. Și pătrunjelul la fel. Îmi place enorm [să mă ocup de culturile agricole – n.r.]! Când se termină legumele din solar, încep cu cultura de aici, de afară. Deja am dus la piață din ele. Avem și ardei, nu sunt tratați nici ăștia!
Soluția pentru piețele Primăriei ar fi să ne lase în pace! Să ne lase să ne vindem marfa cum gândim! Și, atunci, eu vă și arăt cum ar fi. Să nu ne impună prețuri de referință. Haideți să vă arăt de ce. Eu, atunci, mă pot duce la piață, ardeiul acesta, să îl dau, pentru că eu consider că costul meu de producție, dacă îl dau cu 6 lei, e ok. Acesta foarte frumos! Însă, pot să îmi pun categoria asta [un ardei de calitate inferioară – n.r.] la doi lei. Deci, tot ar fi mărfuri ieftine pentru cine nu își permite mărfuri mai scumpe și mai bune! Categoric! Acesta îl pun la 2 lei. El îmi impune un preț, să zic, 5 lei, păi atunci mă duc cu 5 lei, cam cu totul mă duc cu 5 lei pentru că, făcând media, unul cu altul, mie nu mai îmi iese costul de producție!
Dar, dacă tu mă lași pe mine singură să îmi fac eu socoteala, acesta, 10 kg, îl dau cu 6 lei, 40 de kg le dau cu 3 lei, că întotdeauna, de când lumea și pământul, a fost cerere și ofertă! Piața se reglează singură! Păi, dacă mie nu îmi ia, eu stau cu ele o săptămână pe masă cu 6 lei, nu îți bate tu capul ca primar că nu l-am dat eu cu 6 lei! Păi, îl iau frumos în sarsana și îl arunc în Someș sau mă duc cu el în Arieș și îl arunc, că nu l-am vândut! Și dacă nu ar cumpăra nimeni aș fi obligată să scad prețurile! Categoric! Că doar nu sunt tâmpită să îl țin pe masă, să mă uit la el! Dar nu veni tu și eu să mă gândesc, stai puțin, oare cum fac? Și să mă uit, să văd, ce preț astăzi mi-am pus? Mi-am pus bine? Pe care ușă intră, știu eu, poate nu mi-am pus bine prețul! Că nu ai timp, și să îți aranjezi marfa, și să îți faci ordine acolo, să le sortezi, să le pui la rând, și să te uiți, să fii atentă când mișcă cumva prețurile acolo, dacă nu am greșit cu 5 bani, că de am greșit cu 5 bani, cea care e pusă acolo să aibă grijă de mine ca producător…”
Prețurile de referință din piețele Primăriei nu sunt prețuri reale
„Prețurile, în fiecare dimineață, în jur de ora 9, se pun. Dar, eu v-am spus, nu sunt prețuri reale! Eu am mai discutat treaba asta de foarte multe ori, spunându-le, pentru că nu sunt prețuri reale!
Eu am fost noaptea la en-gros, am vândut cu un preț, de acolo am venit acasă, mi-am luat marfa și m-am dus în piață. În piață era cu totul și cu totul alt preț, mult mai mic decât a fost în realitate! Roșia aia pe care eu v-am arătat-o, eu am vândut-o la en-gros cu 5 lei! La Dezmir! Eu am dat-o cu 5 lei și am venit în piață și era pe tabel 2 lei 50! Păi, măi, pe tabel a fost 2 lei 50 aia care jucai o săptămână fotbal și pe care olteanul, dacă nu o dă cu 2 lei 50, se duce la mama sărăciei, în Someș, și o aruncă! Sau o aruncă la Rosal!
Ei mai spun și că au făcut un preț! La ce ai făcut un preț? Pentru că a venit aia [la en-gros, în Dezmir – n.r.] lângă mine, doamna aia, și curgea roșia, vă dau un exemplu simplu, curgeau roșiile dintr-o ladă! Și o întreabă pe aia: «Doamnă, cât ceri pe roșiile astea?» Sinceră să fiu, mă gândeam că vine să îi spună: doamnă, ia-le de aici, că vine Sanepid-ul! Ia-le de aici și aruncă-le la container! Aia îi spune: «Doamnă, sunt un leu!» Păi alea nu meritau… nu un leu! Și apoi merge la altul, «tu cu cât dai?» Acela avea, tot așa o calitate, nu așa urâtă ca asta, dar spunea: un leu 50. Merge la altul, acela într-adevăr avea o marfă frumoasă, o roșie, un hibrid tare, dar, când îl tăiai, în mijloc – lemn total, acela spune: «Doamnă, eu o dau cu 2 lei 50!» Și atunci, doamna ce a făcut? A adunat 2 lei 50 cu un leu 50 și cu leul ăleia care curgea și l-a împărțit și i-a dat media de 2 lei 30! Vi se pare normal?! Și acesta era prețul de referință!”
Bișnițarii fentează și Finanțele
„Consilierii de la Primărie au venit la mine acasă, inclusiv cu viceprimarul nostru, din Mihai Viteazu, i-a luat pe ăștia, să vină toți. Deci, cei de la Cluj au fost de la Consiliul Județean, au fost de la Poliția Locală din Cluj, a fost șeful pieței de la noi de la Flora, să vadă dacă într-adevăr sunt producător sau nu, pentru că toată lumea spune: «Doamnă, la cum arătați, dumneavoastră nu produceți! Și le-am spus: domnule, cum trebuie să arate, în ideea dumneavoastră, un producător? Cu un pantalon rupt, cu un papuc cârpit…? Nu înseamnă că, fiind producător… deci, ideea lor este că, fiind producător, trebuie să umbli nu știu cum…! Umblu, domnule, și eu moșcoș, pe-acasă, dar mă duc de 3-4 ori și mă spăl, că Dumnezeu sfântul de-aia a lăsat apă, a lăsat baie, să te duci să te speli! Acum, nu poți în toată ziua, în toată clipa, să vii toată ziua spălat, dar…
Consilierii au rămas surprinși, au zis: «Domne, cine ne-ai adus aici?» Dar cei de la Primărie le-au spus, când au venit la Mihai Viteazu, le-au zis: «Domne, nu vă duceți acolo, pentru că noi cunoaștem familia respectivă, fac agricultură de foarte mult timp, sunt unii dintre cei… puțini suntem, și aici, care avem solarii, deci ne cunoaște foarte bine, pentru că noi declarăm, o dată declarăm, plătim inclusiv la Finanțe, plătim impozit după venit, deci eu plătesc o dată impozit după pământ, iar la Finanțe plătesc impozit după venit.
Toți producătorii trebuie să depună declarația 221 prin care ești obligat să plătești pentru ceea ce declari tu. Păi, eu, de unde să îmi scot banul să îmi plătesc și la acela impozitul? Pentru că aș putea să îl fentez! Eu sunt convinsă că o parte din bișnițarii pe care ei îi protejează, nici vorbă, nu au auzit de acea declarație! Nu aveau de unde! Nici ANAF-ul nu îi poate lua la rost, că unde le e acea declarație, deoarece pământurile nu figurează în Registrul Agricol! Ei spun că le-au luat de la X și de la Y! Păi atunci, și în control, când te duci la el, de unde ai tu certitudinea că acela te-a dus într-o tarla la el?
Că au mai pățit domnii de la Primărie că s-au dus în control la unii care spuneau că au solarii și, de fapt, acela se distra, la câteva săptămâni, și spunea: «Domnule, i-am dus la o anumită familie și le-am arătat solariile de acolo!» Deci, vă dați seama?! Românul e foarte inventiv!”
„Și ei, tot pe noi, pe producători, ne controlează!”
„Și ei, tot pe noi, pe producători, ne controlează, pentru că eu, fiind producător, știind că produc, chiar nu am nicio reținere să îmi vină oricine acasă și să verifice! Pentru că știu ceea ce vorbesc, știu și de semințe, și absolut totul! Studiez, chiar așa bătrână cum sunt! Și la Agronomie mergem! Mergem, ne interesăm! Colaborăm cu domnii de acolo, avem un profesor care chiar în protecția plantelor lucrează la Agronomie și cu el colaborăm foarte bine! Deci, avem specialiști pe care îi aducem acasă, când nu reușim să controlăm lucrurile! Sau anumite semințe, ne consultăm! Nu punem totul la nimereală sau la întâmplare, cum cred ei!
Ce v-am arătat acum este doar partea de acasă, spunem noi, de distracție, pentru că în câmp, uite, la ora asta [în jurul orei 20 – n.r.], soțul meu încă nu e venit din câmp! Deci, noi nu avem duminică! E undeva, la 15 km, unde el e în câmp încă, la ora asta! În câmp avem două hectare de cartofi, avem un hectar de ceapă, avem aproape 70 de arii de porumb. Deci, ce v-am arătat acum este distracția de acasă! Și, vă dați seama, că atunci ți-e foarte necaz când vezi cât muncești și nu ai timp să te duci să stai în fiecare zi, pentru că ei nici atâta nu gândesc, că un om care stă în fiecare zi, eu mă întreb: cine îi lucrează acasă? Pentru că noi suntem 4 oameni pe grădină, mai am o prietenă care vine și ea și mă ajută aproape zilnic. Ei, tot nu răzbim! Și mă duc la piață poate 3 zile pe săptămână!”
„Am încercat să ajungem la Emil Boc. Normal, ar trebui ca ei să își facă ordine în piețe! Dar nu se vrea!”
„Am încercat să ajungem la Emil Boc, dar mai departe de directorul tehnic, am ajuns până la domnul Poruțiu, de la domnul Poruțiu în sus nu mai poți să ajungi, pentru că de la domnul Poruțiu ar trebui să ajungi direct la domnul viceprimar. Domnul viceprimar am înțeles că este destul de ocupat, se ajunge destul de greu, dar chiar în cazul în care ai ajunge la dânsul, te trimite înapoi la ăștialalți care se ocupă de piețe. Pentru că dânsul nu are piețele în subordine, fiecare acolo cred că are foarte bine stabilit locul lui și atribuțiile pe care le are.
Normal ar trebui ca ei să își facă ordine în piețe! Dar nu se vrea! Ei vin așa și spun: «Îmi pare rău, dacă are certificat de producător, eu nu am ce să-i fac! E de vină Primăria…» Deci nu se complică să verifice! Și dacă ei spun: e de vină primăria care i-a eliberat certificatul! Păi, domne, e de vină primăria aia, eu am înțeles că e de vină, dar totuși trebuie făcut ceva! Măcar verifică-l! Măi, totuși, legea spune așa: tu nu l-ai verificat pe acela sau nu e rândul tău, că i-a dat certificat de producător, dar tu, dacă știi că acela e bișnițar și chiar ai vrea să faci ordine în piață, să faci o curățenie, «Ia stai, domnule, de câte ori aduce asta marfă pe zi?», pentru că bișnițarul vine o tură dimineața, mai așteaptă când ne ducem noi toți acasă seara, și mai vine cu o tură seara! Stai, măi, domnule, de unde, cine a produs, cum? Dar ei cunosc treaba asta! Nici măcar nu sunt interesați de treaba asta! Asta cred că ar trebui întrebați, de ce nu vor să-și facă ordine în piață?
Ordinea ar însemna o verificare foarte drastică a acestor așa-numiți producători, inclusiv acasă, dar să se plece cu el de mânuță de la primărie! Luată și pe doamna aia, care eu sunt convinsă că nu au fost la ea acasă, să vadă ce are! Pentru că, dacă ar fi fost acasă la ea, nu ar fi putut să îi dea certificat de producător! Doi la mână, nu îl iei numai așa, iei inclusiv Registrul Agricol și te duci cu el, pentru că ei spun: am luat de la X și de la Y pământ! Bun! Dacă tu l-ai luat, eu vreau să iau de la vecina pământ, sunt obligată prin lege să îmi fac acolo o hârtiuță și să mă duc cu ea la Primărie să spun: domnilor, știți, eu în anul acesta lucrez 30 de arii de la tanti Maria! Lucrez 30 de arii, vă rog să îmi eliberați, în baza acestei hârtii, un certificat de producător! Deci nu pot să spun că am luat eu terenul, așa, în arendă, și nu am făcut nicio hârtie! Pe acte ar fi ușor de depistat cine e producător și cine nu, numai că ei nu vor. Ei spun așa că nu au, că nu pot!
Cei de la primărie, care dau certificate de producător aiurea, nu au niciun interes, pentru că dacă nu i-ar da certificat de producător, ar trebui să îi dea un ajutor social! Acum nu știu eu cum își rezolvă ei acolo, dar eu așa înțeleg, că, «domnule, dacă nu îl las pe acesta să își vândă…» Eu iau exemplul celor din Oltenia, păi acolo e o zonă foarte săracă! Păi, ăia, dacă nu îi trimit la Cluj pe ăia ai lor de acolo, ar trebui să le dea ajutor social! Și atunci îi trimit la Cluj, să îi țină clujenii, domnule! Păi, da, nu?!”
În audiență la Consiliul Județean
„La Consiliul Județean am fost în audiență inclusiv la domnul Vakar. Domnul Vakar m-a primit, mi-a făcut niște hârtii prin care, într-adevăr, spunea ce se întâmplă și cerea și dânsul explicații celor de la Primărie. Eu am primit de la Consiliul Județean un răspuns prin care cei de la Primărie i-au spus că: «Da, domnule, doamna asta este doar puțin vocală, pentru că, într-adevăr, s-au făcut controale, dar ea este suspectă că vinde și cumpără și nu produce!» Deși m-au controlat anterior. Și atunci, domnul Vakar s-a distrat și dânsul, dar mi-a trimis un răspuns oficial, spunându-mi că ce, dar dânsul știa ce este la mine acasă, pentru că în urmă cu câțiva ani eu am accesat măsura 141, și eu, acea măsură 141, eu nu am accesat-o, dacă nu am fost verificată!
Deci eu am fost verificată de către dânșii! Măsura 141 a apărut la început, când au apărut fondurile europene, o sumă mică de bani pentru modernizare. Eu atunci mi-am făcut instalația de picurare în solarii. Și acei bani nu se dădeau dacă nu te verifica! Deci eu am fost verificată de acești oameni și chiar domnul Vakar, consilierii dânsului.”
Amenzi pentru vorbitul în presă
„Și ei vin să îmi dea amenzi pentru că vorbesc în presă. Pentru asta. Ei, după reportajul acesta, eu sunt convinsă că or să vină un-doi!, o să vină cineva de la Primărie, probabil, o să-mi găsească ceva și din nou o să fiu sancționată! Și din nou în instanță! Asta este! Dar continui să vorbesc pentru că cineva trebuie, mă gândesc că, vorbind azi, vorbind mâine, cineva va întreba! Pentru că ei se mulțumesc doar să mă sancționeze, fără să mă întrebe: Măi, femeie, tu ce bai ai? Deci, ei nu vor! Mă gândesc, cineva va veni, ia să o întrebăm noi pe asta: «Haide, măi femeie încoace, dacă tot vorbești, ia hai spune-mi mie!» Mă gândesc că or să mă întrebe, nu știu, șefa Poliției Locale: «Ia, doamnă, spune-mi dumneata, ce are doamnul acesta, că tot unul mă amendează! Tot acela, tot acela vine! În cheamă Rusu Alexandru pe domnul acesta din Poliția Locală! Nu știu ce bai are omul acesta cu mine! Când a fost în control la mine, inclusiv el a fost aici! Și el a fost în control și a văzut! Mă amendează că îmi cade prețul de pe roșii, că a fost chemat de nu știu cine… O altă treabă, și mai drăguță… Amenzile nu sunt mari, dar de ce să le dau munca mea? Că o amendă din-aia, plătită în 24 de ore, sau 48 de ore, e 250 de lei.”
„O treabă foarte drăguță”
„O treabă foarte drăguță: în februarie sau în martie, am ieșit cu ceapă de aici de pe solarii. Și vecina mea, pe care ați văzut-o că vindea cartofi, când ați fost în piață, mă sună, ea a plecat mai repede acasă, era într-o sâmbătă, mă sună și spune: «Lasă-mi, te rog frumos, pe dimineață, 5 legături de ceapă verde – două mie și 3 la fiica mea. Că eu dimineață vin la piață, mi le iau, când vin copiii le dau și le duc acasă!
Zis și făcut! Îi las la prietena mea, la vecina mea, că doar suntem vecine, cu știința mea, îi las 5 legături de ceapă! Vine fiica ei mai târziu, asta ia 3 legături, i le dă la fiică-sa, și ia și cele două să și le trimită, probabil, la ea acasă.
Doamna de care vă spun eu că este pusă pentru a vedea și a anunța totul, nici nu l-a mai sunat pe administrator, l-a sunat direct pe domnul Rusu Alexandru, la Poliția Locală – doamna este vânzătoare în piață, ea este bișnițara, fruntea pieței, dar este protejată de toată lumea datorită faptului acestuia, toată lumea o protejează, deși știe, începând de la mic la mare, că cumpără și vinde, dar este protejată datorită faptului că dă foarte multe informații; nu știu dacă e mână în mână, ăștia profită de ea, deci ăștia profită că îi spun tot felul de prostii, iar la aia îi place, că nu o bagă nimeni…, că își vinde, ea nu are nicio treabă!
Dar, revenind la povestea noastră, îl sună direct pe domnul acesta, și asta se întâmpla duminica, luni cred că nu a fost doamna la piață, dar marțea se duce domnul Rusu Alexandru și o întreabă pe doamna Goia: «Doamnă, păi dumneavoastră ați vândut sâmbătă sau duminică ceapă și nu aveți în certificatul de producător!» Asta: «Nu am vândut, domnule!» «Ba ai vândut, de pe masă de la doamna Adriana!» «Domnule, n-am vândut, că a fost a mea!» «Nu, doamnă, te rog să vii cu actele, că te amendez!» Și a amendat-o pe doamna cu 500 de lei! Doamna este acolo, puteți întreba!
Doamna spune: «Domne, nu mă amendați, că eu nu am vândut, și eu nu o să plătesc, că o să mă duc în instanță!» Este o prostie! Deci, o cheamă pe doamna, o amendează, asta mă sună! Păi, măi, să nu plătești! Păi, cum să plătești, dacă nu mi-ai vândut ceapă! Bineînțeles că ne-am dus în instanță, doamna a făcut în instanță, m-am dus și când i-am spus la judecătoare, a râs. Păi, cum să nu râzi de asemenea porcărie?!
Mă întreabă doamna: «Doamnă, dar te-a întrebat cineva pe dumneata?» Păi, nu m-a întrebat nimeni! Logic și normal ar fi fost ca acest domn Rusu Alexandru, care m-a mai amendat pe mine, nu e prima dată, deși nu știu… că vă spun, când au fost în control, el a fost aici și a văzut despre ce-i vorba! Dar ce patimă are, nu am înțeles! Ce nu îi cad eu la suflet la omul acesta!? Probabil, faptul că, nu știu, bat din gură foarte mult și… nu știu, că aș fi vrut, măcar o dată să îmi spună: «Măi, femeie, uite, eu tot am treabă cu tine și tu tot mă beștelești pe unde umbli! Ia, hai să văd ce, haide să ne spunem ce avem de spus unul la altul! Avem de împărțit ceva?» Nu știu, probabil că îi ceva la mijloc!
Ei, cert e că am ajuns în instanță cu doamna asta, judecătoarea când a auzit, 5 legături de ceapă, s-a apucat de râs; sigur că au pierdut procesul Primăria din nou, ba, mai mult, ei vin și pun martor, pe cine l-au pus martor? Pe omul de serviciu! Îl întreabă judecătoarea: «Ai văzut?» «Păi, n-am văzut!» «Păi, atunci, de ce ai semnat?» Păi, zice, «sunt obligat să susțin Poliția Locală!» Cum poți tu…? Vă spun, de râsul curcilor! Sigur că sunt lucruri care nu ar trebui să se întâmple!
Dacă, într-adevăr au vrut să verifice dacă asta a vândut ceapă sau nu, să mă fi sunat pe mine, cum au știut să o amendeze, să zică: «Măi, doamnă, ți-a lipsit de pe masă ceva marfă» Domnule, mi-a lipsit sau nu mi-a lipsit, dar atunci eu știam: «Da, domnule, uite, mi-a lipsit!» «Ei, ți-a vândut-o doamna Goia!» Și atunci să o fi amendat! Dar nici nu m-a întrebat nimeni dacă mi-a lipsit! În primul rând, cred că eu sunt cea care știu că mi-a lipsit sau nu mi-a lipsit, dar nu a avut ce să îmi lipsească, că ea m-a sunat. Eu cu bună știință i-am lăsat!”
Aici se încheie cea de-a doua parte a interviului. Am păstrat pentru final fragmentul cel mai interesant. Mâine, în ultima parte a acestui interviu, veți afla abuzuri revoltătoare din partea autorităților locale, care îi sancționează și intimidează pe producătorii locali, în timp ce îi protejează pe bișnițari, din interese care pot fi ușor intuite. Și multe altele.