In vizor

EXCLUSIV Edy Klocek, un medic clujean, a murit la maratonul Piatra Craiului. Încerca să salveze o tânără care a căzut într-o prăpastie

UPDATE  Organizatorii evenimentului au confirmat că medicul a murit încercând să salveze viața femeii căzută în prăpastie. În plus, organizatorii susțin că au luat toate măsurile de precauție ca sportivii înscriși în competiție să fie în siguranță.

„Ceea ce ne-a fost comunicat de cei care au fost martori ai accidentului – alergători și membri echipajului Salvamont Arges- este că Eniko a alunecat pe un vâlcel din afara traseului, iar Eduard care alerga lângă ea, fiind medic a coborât vrând să o ajute și a căzut suferind leziuni grave care în cele din urmă i-au cauzat moartea! Durerea este mare și vrem să vă transmitem tuturor că noi, ca organizatori știm că am făcut tot ceea ce a fost necesar ca acest concurs să se desfășoare în cele mai bune condiții, cei care au participat la aceasta cursă o pot spune! Este foarte trist, dar vrem să credem ca ei au murit făcând ceea ce le plăcea lor mai mult să facă! Dumnezeu sa-i odihnească și nouă să ne dea gândul cel bun!”, au scris organizatorii maratonului Piatra Craiului pe facebook.

Edy Klocek, un cunoscut chirurg din Cluj-Napoca, și-a pierdut viața în timp ce încerca să facă un gest eroic. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, participa la maratonul Piatra Craiului, în zona Dâmbovicioara, din judeţul Argeş, când a observat la un moment dat că o sportivă a alunecat și a căzut într-o râpă, de la circa 70 de metri înălțime.

Medicul a vrut să o prindă, dar a căzut și el în gol. Accidentul a avut loc în zona cunoscută ca Marele Grohotiş, din Piatra Craiului.

Când au ajuns salvamontiștii la fața locului, femeia era în stop-cardio respirator și nu a mai putut fi salvată, iar chirurgul avea ambele picioare fracturate. Bărbatul a murit în ambulanță în drum spre spital.

Edy Klocek era căsătorit și a lucrat la spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, de unde a plecat pentru a profesa în Marea Britanie.

A 14-a ediţie a Maratonului Piatra Craiului a fost oprită după această tragedie. Competiția ar fi trebuit să se defășoare pe un traseu solicitant, care porneşte din Zărneşti, străbate masivul făcând un ocol prin judeţul Argeş iar punctul de sosire era tot în Zărneşti. S-au înscris în cursă 140 de femei cu vârste de la 18 la peste 50 de ani şi peste 500 de bărbaţi cu vârste de la 18 la peste 70 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *