Justitie

EXCLUSIV Daniel Pop, Jecan Alin Samoil și liderul Ciprian Borcea se ocupau cu transportul de iranieni din Franța în Anglia . Jecan a delapidat și compania MICHELANGELO

UPDATE: Cei  5 clujeni au fost arestati, iar autoritatile au timp pana in 13 iulie sa ii extradeze in Franta. Iata una dintre solutiile date de Curtea de Apel Cluj.

Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis în data de 12 iunie 2019, de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Înaltă Instanţă din Lille, faţă de persoana solicitată B. S. C., în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ajutor la intrarea, circulaţia sau şederea ilegală a unor străini în Franţa, în grup infracţional organizat, prev. de art. L.622-5, art. L.622-6, art. L.622-7, art. L.622-3, art. L.622-1 din Codul Străinilor, art. 132-71 din C.pen. francez, asociere la un grup infracţional în vederea comiterii de infracţiuni, prev. de art. 450-1, art. 450- 3, art. 450-5 din C.pen. francez şi spălarea produsului infracţiunii, în formă agravată: concursul, în grup infracţional organizat, la o operaţiune de investiţie, de disimulare
sau conversiune a produsului unui delict, prev. de art. 3242, 3241, 32411, 13271, 3243, 3247, 3248 din C.pen. francez şi, în consecinţă:În baza art. 104 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată prin Legea nr. 236/2017, dispune luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate B. S. C. pe o durată de 30 zile, începând cu data 13 iunie 2019 şi până la data de 12 iulie 2019.

 

 

Borcea Ciprian, Jecan Alin Samoil și Pop Daniel sunt trei din cei 10 români arestați, la cererea autorităților din Franța, pentru trafic de imigranți. Potrivit surselor, cinci persoane au fost reținute aseară în Cluj și alte cinci persoane au fost reținute la Alba. Autoritățile din Franța au emis un Ordine European de Arestare pe numele acestora, iar instanțele din Alba și Cluj se vor pronunța pe extrădarea indivizilor. 

Unul dintre ”șoferii” implicați în rețeaua infracțională, Jecan Alin Samoil, a fost condamnat la închisoare, în urmă cu două luni, pentru delapidarea firmei Michelangelo SRL, compania implicată în dosarul MAFIA CĂRNII STRICATE.

În cursul zilei de ieri, 12 iunie, cei de la BCCO Alba, BCCO Cluj și DIICOT Cluj au efectuat 18 percheziții în cele două județe. La perchezițiile domiciliare ale suspecților s-au găsit arme albe, detectoare de metale, înscrisuri și peste 80 de mii de euro cash. 

Potrivit informațiilor colectate de organele de anchetă din Franța, Ciprian Borcea era cel care se ocupa de recrutarea, plata și organizarea trecerii migranților cu șoferi români. Rețeaua la care au aderat șoferii români a reușit să obțină peste 400 de lire sterline din trafic de imigranți. 

„În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că, în perioada 2016 – 2018,  rețeaua, formată din peste 60 de persoane, a facilitat trecerea a aproximativ 300 de migranți în Anglia. Ca mod de operare s-a reţinut că membrii grupării infracționale își desfășurau activitatea pe două ramuri. În ceea ce privște ramura românească a grupării infracționale s-a stabilit că aceasta era condusă de un cetățean român, în varstă de 41 de ani, care se ocupa de recrutarea, plata și organizarea trecerii migranților cu șoferi români. În ce privește ramura grupării care se află în Anglia, investigațiile arată faptul că aceasta era condusă de un cetățean de origine kurdă și se ocupa de recrutarea însoțitorilor migranților care se află în Regatul Unit al Marii Britanii și în Franța”, arată cei de la DIICOT. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *