Din oras

EXCLUSIV Comisarul Dorel Fodorean, șeful Poliției Câmpia Turzii, alcoolemie impresionantă (REZULTATUL RECOLTĂRII)

Institutul de Medicină Legală Cluj a stabilit că șeful Poliției Câmpia Turzii avea o alcoolemie în sânge de 0.75%, iar în cea de-a doua recoltare valoarea a scăzut la 0,62%. Comisarul Dorel Fodorean a fost depistat aseară în timp ce conducea în stare de ebrietate. Polițistul a refuzat să sufle în filolă și s-a prezentat la unitatea spitalicească din apropiere pentru recoltarea de sânge în vederea stabilirii aloolemiei acestuia. 

„Vor fi luate măsuri de sancționare contravențională (suspendare drept de conducere pe 90 de zile), iar cercetările continuă pe linie disciplinară”, arată cei de la IPJ Cluj.

 

Comisarul Dorel Fodorean lucreaza în sistem din 1990, iar din 2017 a fost numit pe funcția de șef al Poliției Municipiului Câmpia Turzii.

„Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a declarat, în nenumărate rânduri, toleranță zero față de consumul de alcool la volan, iar de fiecare dată au fost luate măsuri dure în asemenea cazuri, prin urmare, și în situația dată vor fi luate măsuri ferme, cu atât mai mult cu cât persoana în cauză are calitatea de polițist, organ de aplicare a legii, care veghează respectarea acesteia”, mai precizează reprezentanții instituției.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *