Anchete

EXCLUSIV 350 000 de euro au fost "confiscati" anul trecut de pe bratarile si cardurile participantilor la UNTOLD. Unde-s banii, domnule Emil Boc? S-au dus spre Federatia SHARE sau spre Bogdan Buta? Dar banii de anul asta cine ii ia, domnule Gadola Jr.?

O sursa din federatia SHARE, care a fost in apropierea „jocurilor” facute de Vlad Pop si Bogdan Buta ne-a relatat, dupa materialul de ieri, in care o mamica se plangea unui reporter Ziar de Cluj ca cei 80 de lei de pe cardul UNTOLD al fiului ei au fost pur si simplu confiscati de organizatori, ca aceasta practica indoielnica, de a lua banii ramasi dupa festival de pe cardurile si bratarile celor care nu se mai duc sa ii revendice, le-a adus organizatorilor de la UNTOLD anul trecut circa 1,6 milioane de lei, adica circa 350 000 de euro.

 

25 de lei de la tine, 60 de lei de la altul, si uite asa, pe sute de mii de carduri ale participantilor la festivalul UNTOLD raman an de an o gramada de bani, o adevarata avere. Anul trecut, spune sursa noastra din federatia SHARE, au ramas peste 350 000 de euro din acest „procedeu”:

 

„Va dati seama… Dupa 4 zile de festival, in care ai mai si baut pana dimineata, sau, chiar daca nu ai baut, ai dansat si nu ai dormit, esti mort de obosit si fara chef de a sta la coada sa iti revendici banii. Anul trecut cineva s-a super imbogatit din treaba asta. Au ramas cam 1,5 sau 1,6 milioane lei, asta s-a returnat in conturi. Te las sa ghicesti cine i-a luat. Anul asta, au fost si mai multi participanti, si mai multi straini, parerea mea e ca cel putin o jumatate de milion de euro pot sa ramana in buzunarele organizatorilor UNTOLD, bani nemunciti. Sincer, sunt curios cum fiscalizeaza ei atata amar de banet si, mai ales, cum ii scot ei din firma”, spune sursa noastra.

 

Nu BT este procesatorul, ci compania FestiPay

 

Chestiunea nu ar fi ajuns articol de presa daca nu am fi fost sesizati de mai multi clujeni participanti la UNTOLD, unii carora le-au ramas chiar si 300 de lei pe instrumentele de plata. Desi multi au fost inclinati sa creada ca Banca Transilvania este cea care ar fi trebuit sa returneze banii, adevarul e altul. UNTOLD SRL, firma detinuta de Bogdan Buta si de Sorin Gadola, au semnat anul acesta procesarea acestor plati „cashless” cu ungurii de la FestiPay, cel mai mare procesator de plati din Ungaria, specializat in tranzactii cashless la festivaluri si evenimente de gen.

Presupunand ca doar 30 la suta din cei 300 000 de participanti la UNTOLD, adica 100 000 de oameni, si-au lasat doar 5 euro pe card, inseamna ca, undeva, in atmosfera, sau chiar in conturile FestiPay, s-au revarsat a doua zi dupa festival 500 000 de euro, bani care trebuiau cu siguranta returnati catre UNTOLD SRL in calitate de contractanti.

Este inexplicabila graba lui Bogdan Buta si a lui Sorin Gadola de a inchide orice fereastra de comunicare cu festivalierii care doreau sa isi recupereze banii.

Asistam la un furt in masa? Sa raspunda Ioana Racu, PR la Untold, careia ii asteptam pozitia. Pe Sorin Gadola, Ziar de Cluj l-a sunat in repetate randuri, dar e prea obosit sa raspunda la intrebarile oamenilor simpli.

Adevarata intrebare este pentru domnul Boc, girantul moral al Federatiei SHARE. Unde-s banii de anul trecut, domnule primar? Puteti afla cine i-a luat, cum s-au folosit, asta e sigir, dar, dupa ce aflati, le spuneti si cetatenilor? Nu de alta, dar sub patronajul federatiei SHARE, cineva a mosmondit niste sume uriase. Apropo, domnule primar, auditul KPMG e gata? Da? Il putem vedea si noi? Nu? De ce? Vi se pare normal sa nu stim cum a cheltuit federatia SHARE banul public primit din buzunarele boului de contribuabil?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *