Reportaj

Evaziunea fiscala s-a intors in forta in centrul Clujului

Dupa raidurile ANAF care au bagat in sperieti comerciantii din toata tara, multe magazine clujene au revenit la vechile naravuri. O tura de cumparaturi pe o singura strada, Memorandumului, poate demonstra ca aici functioneaza cel putin trei unitati evazioniste. Daca iti cumperi produse de la ei, vanzatorii se fac ca uita sa emita bonuri fiscale, chiar in buricul targului. 

La magazinul care functioneaza sub firma Red Shop de pe Memorandumului s-au emis bonuri fiscale exact in perioada in care inspectorii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala executau controale fara precedent, inchideau puncte comerciale si dadeau amenzi in toata Romania. Acum, orice produs ai cumpara de pe rafturi, platesti si il primesti in punga, fara nici un bon. 

La fel stau lucrurile si la magazinul de vizavi, care nu are nici o firma, insa in care functiona cu acelasi gen de produse la vanzare Ilotti Impex. Atat punctul comercial de pe Memorandumului, cat si cel de pe 21 Decembrie au fost inchise de Garda Financiara in urma cu doi ani. 

 “Marfa e indisponibilizata pana cand colegii nostri de la Bucuresti vor clarifica situatia firmei. Noi am inventariat bunurile si am procedat la inchiderea celor doua puncte de lucru. La fel s-a intamplat cu toate magazinele lor din tara”, a declara atunci Emil Ilea, comisarul sef al institutiei care in acea vreme se numea Garda Financiara Cluj. 

Acum, aici se vand aceleasi haine, accesorii si articole de incaltaminte la preturi mici, pentru care nu se acorda bon fiscal la vanzare. 

La doi pasi mai incolo, un alt magazin de accesorii ieftine, plus cosmetice si posete, Haotic, face evaziune fiscala. 

Casa de marcat indica cifra zero, iar vanzarea se face fara bonuri. 

In acelasi timp insa, alti administratori si-au invatat lectia dupa ce au fost prinsi cu mata-n sac in raziile din primavara. La magazinul Maria, unitate care a fost inchisa de inspectori la acea vreme, vanzatoarele isi comercializeaza marfa cu bon fiscal. 

Amintim ca la inceputul primaverii clujenii au fost martorii unei desfasurari de forte fara precedent a Directiei Antifrauda. Zeci de masini de la “Antifrauda” au circulat in tot judetul, magazine si localuri au fost sigilate si numai in cinci zile s-au dat amenzi de aproape 90.000 de lei in judetul nostru. Operatorii economici se tem sa vorbeasca oficial, insa considera sanctiunile ca fiind exagerate. Asta pentru ca, dupa noua lege, inspectorii Antifrauda au posibilitatea sa puna sigiliu pe punctele de lucru, fara drept de contestare. In Cluj s-au inchis baruri pentru sume derizorii provenite din bacsis, s-a suspendat activitatea unor magazine pentru ca nu au eliberat bon fiscal.

Tot in zona vanzarii de articole de imbracaminte, incaltaminte si accesorii ieftine, ANAF a anuntat in aceste zile ca va controla zilnic firmele din complexul comercial Dragonul Rosu, unde volumul de marfuri vandut si evaziunea sunt ridicate, si va aduce la Bucuresti inspectori de la celelalte regionale antifrauda, pentru a-si intensifica actiunile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version