In vizor

Evacuarea Asociatiei pentru Ajutorarea Handicapatilor Motor nu ii sensibilizeaza pe consilierii locali. Multi spun ca nu cunosteau situatia si ca nu e de datoria lor sa se implice in aceasta cauza

In mai putin de doua saptamani, Asociatia pentru Protejarea si Ajutorarea Handicapatilor Motor ramane fara sediu, iar peste 40 de copii si adulti cu handicap sever vor ramane fara locul in care se intalneau zilnic, in incercarea de a duce o viata mai buna. Primaria ii scoate afara fara sa le ofere o alternativa fezabila. Se spala pe maini cu un spatiu refuzat, in care accesul se facea pe o scara spiralata, si alte doua pe care tot municipalitatea le-a acordat altora, dupa ce, initial, li le promisesera celor de la APAHM. Cei care ar trebui sa se ocupe de buna functionare a orasului, consilierii locali, nici macar nu cunosteau aceasta situatie pana ieri, cand Ziar de Cluj a publicat povestea Asociatiei. Din pacate, nici macar acum, multi dintre ei nu se gandesc la o solutie care ar putea rezolva problema spatiului.

Consilierul PNL Dreoni Giacomo spune ca stie despre situatia asociatiei si se va implica in rezolvarea ei.

“Sincer, vreau sa ne implicam, sa discut si cu liderii de grup pentu a vedea care este strategia noastra. Maine dimineata avem intalnire, am vorbit deja cu colegii mei”, a spus acesta.

Valentin Gliga (PDL) a declarat ca a citit in Ziar de Cluj despre acest caz.

“In acest moment nu stiu mare lucru. Nu as vrea sa vorbesc fara sa stiu exact despre ce este vorba. Urmeaza analiza si distributia pentru proiectele sociale depuse de catre cei interesati si vom avea intalnire si cu cei din Comisia de Asistenta Sociala cat de curand”, a spus el.

Gered Imre (UDMR) nu stie nici el despre faptul ca Asociatia pentru Protejarea si Ajutorarea Handicapatilor Motor vor ramane in curand fara sediu.

“Nu am citit si nu stiu despre ce este vorba. Sunt anumite comisii la primarie, de exemplu Comisia pentru spatiu cu alta destinatie, care ar trebui sa stie mai bine despre ce este vorba. In plen, nu vorbim despre spetele unor comisii”, a spus consilierul.

Doru Stoica (PNL), spune ca va incerca, alaturi de colegii sai de partid, sa gaseasca o solutie pentru probema Asociatiei pentru Protejarea si Ajutorarea Handicapatilor Motor (APAHM) Cluj.

“N-am reusit inca sa vorbesc cu colegii mei, dar cred ca se poate face ceva in aceasta privinta. O sa incercam sa facem ceva sa ii ajutam”, declara Doru Stoica.

Consilierul local PC Adrian Muresan spune ca o asemenea situatie e o normalitate intr-un oras precum Clujul, unde se poate intampla orice.

“Chiar azi o sa am o intrevedere cu doamna viceprimar si trebuie vazut ce se poate face, pentru ca nu este normal sa fie evacuata Asociatia. Cel putin, trebuie sa sa gasim o solutie o alternativa undeva unde sa nu aiba scari, sa aiba accesul usor. Nu este normal, dar din pacate traim in Romania, iar in Cluj orice este posibil. Nu poti sa ii arunci pe oamenii aia in strada, mai ales ca este o organizatie care functioneaza de atatia ani si isi face treaba ca la carte. Nu sunt ca alte ONG-uri care au spatii si cred ca merg acolo o data pe luna. E pacat ca in loc sa ii incurajam pe oamenii care fac voluntariat si chiar fac ceva pentru societatea civila, in loc sa ii ajutam, ii incurcam”, a declarat acesta.

Constantin Tomos (PDL) sustine ca nu cunoaste cazul asociatiei, pentru ca “in aceasta perioada fac multa munca de teren”.

“Nu stiu nici ce soluii sunt sau ar putea sa gaseasca Primaria in acest caz. Executivul ar putea sa va dea mai multe explicatii”, a spus acesta.

Cei mai ignoranti consilieri din curtea scolii

Consilierul PSD Gabriel Oniga spune ca nu cunoaste situatia si ca se va implica in problema doar daca ii va fi cerut expres ajutorul.

“Nu nu stiu nimic despre acest subiect, chiar nu are rost sa il dezbatem.In masura in care mi se va solicita si pot, in calitatea mea de consilier, sa fac ceva pentru ei, ii voi ajuta. Exista o comisie pentru spatii cu alta destinatie ale primariei, ar trebui facuta o solicitare catre ei. Solutia este la ei sa identifice un spatiu”, sustine Oniga.

Consilierul PNL Ovidiu Florian nu stie, in schimb, nimic despre situatia asociatiei. Ca si Oniga, acesta asteapta invitatii speciale pentru a se alatura cauzei.

“Nu stiam despre aceasta situatie, dar banuiesc ca nu este o problema, sunt spatii destule ale Primariei care ar putea fi amenajate corespunzator. Banuiesc ca nu este o problema. In masura in care mi se va solicita ajutorul, ma voi implica cu mare drag”, a spus acesta.

Ioan Pop, consilierul PDL depe vremea primarului Funar isi demonstreaza, inca o data ignoanta. Desi a avut deja o intalnire cu presedinta Asociatiei, Doina Tudorica, Ionica Pop inca nu stie despre ce e vorba in problema.

“Nu stiu. Am auzit despre ei, a venit doamna Tudorica in audienta la mine dar nu stiu despre ce situatie este vorba acolo. Sa vina in audienta la domnu’ primar sau la doamna viceprimar si sa prezinte situatia si doamna sa ceara informarea consiliului. Asa nu se poate”, a afirmat acesta.

„O sa incercam…”

Dan Tarcea (PNL) sustine ca maine dimineata se va intalni cu o parte din colegii sai de partid, tocmai pentru a gasi o rezolvare in cazul asociatiei.

“Stiu ca e una dintre cele mai vechi asociatii de profil din tara. Maine o sa ma intalnesc cu Radu Moisin, Dreoni Giacomo si alti cativa colegi, sa vedem ce putem face pentru aceasta asociatie”, a declarat Tarcea.

Consilierul PDL Loredana Pop spune ca isi doreste sa se implice in rezovarea problemei Asociatiei.

“Din pacate nu stiam despre aceasta situatie, am vazut-o doar aseara in ziar. Mi-as dori foarte mult sa ma implic si lucrurile sa fie in favoarea lor, sa gasim o solutie buna si favorabila lor, avand in vedere ca se ocupa de ajutorarea persoanelor cu dizabilitati, iar spatiile oferite sa se preteze pentru activitatea lor. Li s-au oferit doua spatii pe Aviator Badescu si pe Iuliu Maniu, insa cele doua locatii nu au fost agreate de catre cei de la asociatie. Spatiul in care isi desfasoara activitatea este revendicat ceea ce creaza o situatie putin mai delicata”, a declarat aceasta.

Consilierul Flavius Milasan (PSD) a declarat ca intentioneaza sa ia legatura cu membrii asociatiei in cauza.

“Vreau sa ma intalnesc cu ei, sa discutam si sa vedem care este situatia, pentru ca nu-i ok, ce prezentati dumneavoastra e chiar socant. Nu poti ramane nepasator la asa ceva. Cred ca solutia ar fi acordarea altui spatiu, voi vorbi cu colegii consilieri si vom propune o discutie in Consiliul Local pentru acordarea altui spatiu pentru asociatie. Situatia aceasta nu poate ramane asa, e absurd ca in anul 2015 si in asa-zisa Capitala Europeana a Tineretului sa dam oameni afara”, a afirmat acesta.

Si consilierul Dan Ioan Morar (PSD) marturiseste ca a aflat din Ziar de Cluj despre problema Asociatiei pentru Protejarea si Ajutorarea Handicapatilor Motor (APAHM) Cluj.

“M-a pus pe ganduri. Am citit articolul, e o situatie revoltatoare, probabil ca ar trebui sa se discute si despre asa ceva in Consiliul Local, nu doar despre placute bilingve si trilingve. Va felicit pentru ca aduceti in atentie aceste teme, daca noua ne scapa. Azi ma intalnesc nu doamna Ardeus de la Patrimoniu (Iulia Ardeus, directorul Directiei de Patrimoniu din cadrul Primariei Municipiului Cluj-Napoca, n. r.), sa vedem daca gasim o solutie”, a spus Morar.

Consilierul local PNL Ioan Bildea a aratat pentru Ziar de Cluj ca a aflat de situatia APAHM din articolul publicat ieri si ca in Consiliu Local nu s-a discutat aceasta problema.

“Ieri, dupa ce am citit articolul, am incercat sa iau legatura cu cei de la Patrimoniu, pentru a vedea ce s-a intamplat exact si ce spatii sunt disponibile care sa le fie si potrivit. Reprezentantii Directiei de Patrimoniu spun ca au dat o lista Asociatiei cu toate spatiile libere, dar nu au gasit nimic adecvat. Ar prefera spatiul unde activeaza Directia de Asistenta Sociala a Primariei, unde au activat ei acum multi ani. Voi ridica problema in Consiliul Local, sa vedem daca chiar nu putem gasi nicio solutie si voi lua legatura si cu Asociatia”, a subliniat Bildea.

De asemenea, si Radu Constantea a aflat din Ziar de Cluj de evacuarea Asociatiei si spune ca in aceste zile va incerca sa gaseasca o solutie.

“Am citit la dumneavoastra, urmeaza ca in aceste zile sa discut cu colegii din executiv pentru a gasi cea mai buna solutie pentru ambele parti. Nestiind toate detaliile, nu pot sa ma pronunt, dar ar trebui sa se gaseasca un spatiu adecvat”, a spus Constantea.

Consilierul Radu Moisin are o alta varianta a problemei.

“Tin minte ca s-a discutat situatia asociatiei in comisiile despre alte destinatii ale spatiilor primariei. Se vorbea ca li se va da o lista cu cele disponibile ca sa aleaga unul in care sa se mute. Am vorbit cu doamna de la spatii (Raluca Ferezan, sef serviciu in cadril Serviciului Administrare Spatii si Terenuri, nr. r.) care mi-a spus ca li s-a inmanat lista, insa ei nu erau prea incantati de spatiile respective, desigur, ei au nevoie de conditii speciale de acces. Singura solutie este identificarea si accesarea unui spatiu corespunzator. Asta se intampla in cazul retrocedarilor, din pacate”, a declarat Moisin.

Consilierul Ovidiu Chifor e singurul dintre alesii locali care vine cu o propunere concreta de rezolvare a problemei.

“Am aflat de la dumneavoastra si ma gandeam daca nu am putea transforma un spatiu de la locuinte sociale pentru a se potrivi nevoilor Asociatiei. Eu sunt in comisia de repartizare a locuintelor sociale si sunt cateva spatii care nu se preteaza pentru locuinte sociale. Poate am putea transforma un astfel de spatiu de la parter pentru Asociatie. O sa vorbesc in Comisia de maine”, a explicat Chifor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *