FOTOGRAFILA

Europarlavramentarul PNL Rareș Bogdan sună cu număr anonimizat la Cancelaria Austriei, întreabă dacă ne primesc în Schengen, apoi fuge la presa de chitanțier să se laude cum face presiuni

Papagalul liberal se arată optimist în pupincurpresa locală de chitanțier că România va reuși până la urmă să adere pe deplin la spațiul Schengen. Normal că există ”un până la urmă”…, până la urmă și nen’su de la Răchițele, Baronul de Cluj-Napoca OSĂ facă mai mult decât 2 milimetri de Centură metropolitană. dacă suntem cuminți OSĂ ne pună și apă pe străzi să ne credem la Aquapark…

„Congresul PPE nu a fost nu a fost organizat pentru Karl Nehammer, nu a fost organizat pentru a purta negocieri cu 2-3 mii de oameni, 700 de jurnaliști, 800 de oameni din staff și vreo 1.500 de delegați și 15 șefi de stat pentru a negocia cu Karl Nehammer. Negocierile continuă, cum am intrat în Schengen aerian și se va vedea pe 30 martie, când românii vor circula fără să mai fie nevoit să-și prezinte pașapoartele la intrarea în țările Uniunii Europene sau la intrarea în România, acest lucru sunt convins că pe bază de negocieri și continuând presiunea, care nu va continua doar din partea României, ci și din partea oficialilor europeni. Pentru că problema non prezenței în spațiul Schengen a României nu mai e doar problema și a Austriei, ci și o problemă ce ține de funcționarea Uniunii Europene și de modul în care un membru dintr-o țară mică a Uniunii Europene reușește să blocheze decizii firești”, a papagalicit Rareș Bogdan, potrivit digi24.ro.

Karl Nehammer a transmis joi, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis, că Austria se opune în continuare aderării României la Schengen, argumentând că „sistemul Schengen nu funcționează și prin urmare nu poate fi extins”.